Teologul clujean Marius Balo, întemnițat pe nedrept în China comunistă timp de 8 ani, între 2014-2022, a fost prezent la Constanța, unde și-a lansat cartea Păturica roz, roman autobiografic.
Evenimentul de excepție a avut loc la Parohia Ortodoxă Sfântul Antonie cel Mare din Constanța, pastorită de părintele Radu Cristian Herteg, originar din Cluj-Napoca.
''Iubiți prieteni,
Am părăsit cu nostalgie minunata Constanța iar acum, după o binecuvântată noapte petrecută în București, mă pregătesc să urc în avion cu destinația Chișinău. Am petrecut trei zile de vis la malul mării, în cetatea în care Apostolul Andrei l-a vestit pentru prima oară pe Hristos acestui neam.
Plimbându-mă pe străzile cochete ale urbei am înțeles de ce Apostolul, odată ajuns aici, s-a oprit preț de mai mulți ani. Este fără doar și poate un loc binecuvântat de Dumnezeu. Privești în jur și vezi biserici, apoi vezi o moschee și chiar ruinele unor așezări greco-romane.
Parfumul seducător al istoriei, poveștile știute și neștiute ale atâtor generații și destine, te copleșește. Ai noroc cu briza răcoritoare a mării care te înviorează și te scoate mereu din toropeala caniculei.
Pescărușii te întâmpină voioși peste tot. Se plimbă agale prin parcări, pe străzi, prin curțile caselor. S-au obișnuit cu oamenii și cu regulile lor.
Unii chiar stau la stop și așteptă culoarea verde a semaforului înainte de a trece strada. Ți se scaldă ochii în zâmbet văzându-i cât sunt de conștiincioși.
Pentru bucuria acestor zile se cuvine să îi mulțumesc unui om și prieten drag, Părintele Radu Herteg, parohul bisericii "Sf. Antonie cel Mare" din Constanța. Îl cunosc de la vârsta de 14 ani, de când eram colegi la Seminar. Este un om cu suflet de copil.
Foto Vali Vădănoiu
A trecut prin multe încercări, prin ispite și prin suferințe, însă optimismul de pe chipul și din sufletul lui nu s-a împuținat.
Simt însă că necazurile și încercările pe care le-a avut l-au întărit și l-au încredințat de mila și de dragostea Tatălui Ceresc.
Îl îmbrățișez cu drag și cu recunoștință pentru că mi-a oferit acest prilej de a împărtăși credincioșilor povestea propriilor mele încercări și îi doresc putere, sănătate și multe împliniri duhovnicești!
Doresc de asemenea să îi mulțumesc Părintelui Consilier Mircea Cristian Pricop, delegatul Înalt Prea Sfințitului, pentru prezența și frumoasele cuvinte pe care le-a rostit la finalul acestui eveniment de suflet.
Chiriarhului locului, Înalt Prea Sfințitului Părinte Teodosie, se cuvine să îi mulțumim cu aleasă recunoștință nu doar pentru binecuvântarea arhierească de a organiza această întâlnire cu credincioșii constănțeni ci și pentru invitația de a reveni cât mai curând în această minunată eparhie, în mijlocul dreptmăritorilor creștini și a studenților teologi.
Această invitație mă bucură și mă onorează. Mulțumesc și mulțumim împreună pentru toate bunului Dumnezeu! Voi reveni cu bucurie și cu drag!'', a transmis Marius Balo, pe pagina sa de Facebook.
Vă recomandăm să citiți mai articole de pe site-ul ABC Ortodox, printre care următorele:
Citeste si - Pr. Iustin Pârvu ne spune de ce trebuie canonizați ''Sfinții închisorilor''! - Video