Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj de binecuvântare şi încurajare pentru examene, în care urează elevilor aflaţi în sesiunea de Bacalaureat pace sufletească, mult curaj, succes şi bucurie şi îi îndeamnă pe părinţi şi preoţi să îi susţină "concret", unind sfatul bun şi încurajarea cu rugăciunea şi ajutorarea personală.
"În această perioadă de examene, plină de emoţie şi intens consum intelectual, îi îndemnăm pe părinţi şi profesori, dar şi pe preoţii din parohiile voastre, să vă susţină concret, fiecare în sfera sa de competenţă şi comunicare cu voi, unind sfatul bun şi încurajarea cu rugăciunea şi ajutorarea personală.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Învăţătorul şi Lumina lumii, să vă dăruiască pace sufletească, mult curaj, succes şi bucurie!", a transmis Patriarhul Daniel.
Întâistătătorul BOR subliniază că Biserica a susţinut şi promovat, de-a lungul întregii sale istorii, şcoala, educaţia intelectuală, spirituală şi morală a omului.
"Examenele pe care le susţinem în viaţă sunt reale prilejuri de evaluare şi maturizare intelectuală şi emoţională într-o societate din ce în ce mai animată de competiţie, dar şi etape către înţelegerea şi dobândirea unor valori care sporesc cultura esenţială a dialogului şi întreţin comuniunea firească între oameni", se mai arată în mesajul Patriarhului Daniel.
Probele scrise din prima sesiune (iunie - iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 se vor desfăşura, în perioada 1 - 5 iulie, în 477 de centre, luni urmând să se desfăşoare proba de Limba şi literatura română.