Teologul Marius Balo va fi prezent, în mijlocul credincioșilor, la un eveniment deosebit, unde va relata noi mărturii despre experiența cutremurătoare pe care a avut-o, dar în care a intervenit Bunul Dumnezeu.
Astfel, Marius Balo se va afla pe 30 iunie 2024 la Parohia Ortodoxă Sfântul Antonie cel Mare din Constanța, pastorită de părintele Radu Cristian Herțeg, originar din Cluj-Napoca.
Părintele Radu Cristian Herțeg are studii la Cluj-Napoca și Oradea.
A fost preot in Australia 2 ani, din anul 2016, unde, cu mari sacrificii și greutăți a reușit să perfecteze actele unei biserici pentru comunitatea românească din Sydney, Australia.
Descriere poză: Părintele Radu Cristian Herțeg, în Sydney, Australia
Biserica a fost renovată și i s-a oferit haină nouă, părintele Radu Herțeg a muncit cot la cot cu doi credincioși ai parohiei, astfel incât biserica a fost sfințită de către ierarhul locului!
Părintele Radu Herțeg s-a întors acasă în 2018, unde a fost preot misionar în Episcopia Sălajului, timp de 4 ani.
Din anul 2022, din dragostea și prețuirea față de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a venit spre meleaguri dobrogene, unde a fost timp de 2 ani la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
Pe data de 1 iunie 2024 a fost numit, de către chiriarhul său, paroh al Bisericii cu hramurile Sfântul Antonie cel Mare și Iosif Mărturisitorul din Constanța.
Invitația părintelui Radu Cristian Herțeg pentru credincioși la evenimentul de pe data de 30 iunie 2024, de la Biserica cu hramurile Sfântul Antonie cel Mare și Iosif Mărturisitorul din Constanța, unde va fi prezent și teologul Marius Balo:
''Hristos S-a Înălțat!
Iubiți credincioși,
Cu binecuvântarea IPS Teodosie și cu mare bucurie în suflet dorim să vă anunțăm prezența in mijlocul nostru, duminică, 30 iunie, a bunului nostru prieten și coleg, teologul Marius Balo.
Imediat după dumnezeiasca liturghie, Marius ne va vorbi despre experiența crudă și edificatoare pe care a avut-o întemnițat pe nedrept timp de 8 ani de zile în China comunistă.
Ne va prezenta de asemenea și "Păturica Roz", romanul autobiografic pe care l-a publicat de curând. Marius Balo este absolvent de studii teologice atât la Cluj cât și la New York.
Pasionat de limba engleză, a ajuns profesor in China, unde a fost supus unor crunte incercări. A fost încarcerat timp de 8 ani, fără un proces echitabil, fără recurs și fără nici o șansă de scăpare, pentru o presupusă fraudă financiară.
În aceste grele încercări, intervine lucrarea Bunului Dumnezeu, care niciodata nu întârzie, astfel încât, Marius Balo l-a redescoperit pe Dumnezeu, iar Dumnezeu, cum nu dorește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu, a făcut lumină în viața lui.
Ne va povesti despre experiența cutremurătoare în temnița roșie, despre abuzul la care a fost supus, dar cel mai important, despre faptul ca el a ajuns acasă teafăr, plin de lumina bucuriei și a credinței, scăpând de acele chinuri.
Vă așteptăm cu drag la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, începând cu ora 09:00 într-un sobor de preoți și diaconi.'', a transmis Părintele Paroh Radu Herțeg.
Descriere poză: Părintele Radu Cristian Herțeg, alături de ÎPS Teodosie și un sobor de preoți
Vă recomandăm să citiți mai articole de pe site-ul ABC Ortodox, printre care următorele:
Citeste si - Pr. Iustin Pârvu ne spune de ce trebuie canonizați ''Sfinții închisorilor''! - Video