Anul 2025 aduce o mare sărbătoare lumii ortodoxe deoarece se vor împlini 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea, sinod la care a participat vestitul Marcus, Mitropolit al Tomisului.
Sunt celebre listele întocmite de Dionysius Exiguus însuși, listele mitropoliților participanți la Sinodul de la Niceea, în anul 325.
Documentele au fost adunate într-un celebru volum, respectiv Patrum Nicaenorum. Nomina Latine, Graece, Coptice, Syriace, Arabice, Armeniace, întocmit de către Henricus Gelzer, Henricus Hilgenfeld și Otto Cuntz (Leipzig, 1898).
Site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Române, în capitolul Organizarea bisericească din Schythia Minor, consfințește participarea Mitropolitului Marcus la Sinodul de la Niceea din anul 325:
„(...) Sfântul Andrei a trebuit să hirotonească episcopi, preoți și diaconi în cetățile de la Pontul Euxin în care a predicat pe Hristos. La rândul lor, primii episcopi au hirotonit pe alții, chiar în condițiile în care credința creștină nu era încă recunoscută legal.
Numai așa se poate explica faptul că în cetatea Tomis, metropola provinciei, sunt atestați documentar mai mulți episcopi. Actele martirice amintesc pe episcopii Evangelicus , Efrem și Tit, la începutul secolului al IV-lea.
Un episcop de Tomis cu numele Marcu a participat la lucrările primului Sinod ecumenic de la Niceea. în anul 369 era atestat documentar episcopul Betranion, apărător al Ortodoxiei în fața ereziei ariene; urmașul său Gherontie a participat la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381.
În secolul al V-lea sunt cunoscuți episcopii Teotim I, Timotei (care a luat parte la Sinodul III ecumenic din 431, de la Efes), Ioan, Alexandru, Teotim II, iar în secolul următor Paternus și Valentinian. Toți erau oameni de mare cultură, autori de scrieri teologice care au luat parte la controversele dogmatice ale timpului. (...)"
În cele câteva sute de documente, în care s-au păstrat numele mitropoliților participanți la Niceea „episcopul" de Tomis este întotdeauna consemnat ca având rangul de Mitropolit al Tomisului, Marcus metropolitanus Tomensis.
Conform informațiilor Active News, celebrând cei 1700 de ani de la Primul Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325, Arhiepiscopul acad. prof. univ. dr. Teodosie al Tomisului va publica în curând Actele și documentele Sinodului de la Niceea, în șase volume de manuscrise în facsimil (color sau alb-negru), însumând circa 3000 de pagini adunate din cele mai celebre arhive ale lumii: Vatican, Viena, Heidelberg, Fulda, Paris, Milano, Torino, Roma, Cambridge, Oxford, Berlin etc.
Arhiepiscopul Tomisului va publica pentru prima dată în facsimil color actele și documentele rămase de la Atanasie cel Mare și, de asemenea, rescripturile în care s-au păstrat cuvântul Sfântului Împărat Constantin cel Mare către membrii Sinodului, scrisorile lui Eusebius și alte documente care vor putea fi văzute în cele șase volume ce vor alcătui Actele și documentele Sinodului de la Niceea.
Acest manuscris este vechi de 1000 de ani și se află în Biblioteca Națională a Franței.
Acest manuscris are rescripturi dintre cele mai importante pentru istoria Sinodului de la Niceea și a ortodoxiei.
Numele lui Marcus apare și în rescripturi din anii 500 și 600 cum ar fi în aceste manuscrise care se află la Paris sau la Köln.
Acesta este un manuscris din Köln, anii 600.
Astfel, Colecția Monumenta Romaniae Historica se va îmbogăți cu încă 365 de volume, în care se va celebra, prin acte, documente, manuscrise, Sinodul de la Niceea din anul 325 la care a participat Mitropolitul Marcus al Tomisului, notează sursa citată.
*Fotografia cu IPS Teodosie a fost realizată de Vali Vădănoiu