Vă aducem în vedere un nou răspuns edificator, potrivit, pentru controversatul film ''21de rubini'', care a adus atâta tulburare în Biserică.
Să luăm aminte la cuvintele Sfântului părinte contemporan Paisie Aghioritul, vorbe exprimând o rânduială incontestabilă, în timp, atunci când apar astfel de pricini de dezbinare, precum filmul ''21 de rubini'', cel mai recent caz care a lovit, din interior, Biserica.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole: ''Nu trebuie să creăm probleme în Biserică, nici să mărim micile neorânduieli omenești care se fac, ca să nu pricinuim mai mult rău și să se bucure cel viclean.
Cel care se tulbură mult pentru o mică neorânduială și se avântă brusc, cu furie, chipurile ca s-o îndrepte, se aseamănă cu paraclisierul ușor la minte, care văzând o lumânare curgând, se repede deodată, cu tot avântul, să o atingă, dar îmbrâncește oameni și răstoarnă sfeșnice creând astfel o mare neorânduială în vremea slujbei.
Din păcate, în epoca noastră avem mulți care tulbură Biserica Mama. Dintre aceștia, cei cu știința, au prins dogma cu mintea și nu cu duhul Sfinților Părinți.
Iar ceilalți, care sunt fără știință de carte, au prins-o și aceștia, dar cu dinții, de aceea și scrâșnesc din dinți atunci când discută probleme bisericești, princinuindu-se astfel mai multă vătămare Bisericii din pricina acestora, decât din pricina celor care luptă Ortodoxia noastră.
Toți cei care își justifică răutatea lor prin, chipurile, controlul celorlalți și nu prin răul făcut asupra lor înșiși sau prin a da publicității probleme bisericești – chiar și prin lucruri care nu se spun – pretextând spusa: “Spune-l Bisericii” (Mt. 18,17), aceștia să înceapă mai întâi cu mica lor Biserică, cu familia lor sau cu obștea lor și dacă li se pare că este bine, atunci să-și bată joc și de Biserica Mamă.
Dar eu cred că fiii cei buni niciodata nu clevetesc pe mama lor. Din păcate însă, mulți necugetați dau un îmbelșugat material de război ereticilor ajutându-i astfel pe iehovisti, etc. să ocupe orașe și sate ortodoxe și să-și mărească lucrarea lor misionară.
Faptul că pe mulți i-au facut iehovisti prin această metodă diavolească, aceea de a teatraliza clerul și Biserica, este cunoscut duhovnicilor, părinților cu dreapta socoteala, precum de asemenea este cunoscut tuturor că n-au făcut ortodox pe un iehovist prin acest mod neortodox.
Așa cum Bunul Dumnezeu ne rabda cu dragoste și nu teatralizează pe nimeni, deși, ca un cunoscator de inimi ce este, cunoaște halul în care suntem, tot astfel și sfinții niciodată nu au jignit pe omul păcătos în fața lumii, ci cu dragoste și finețe duhovnicească, în taină, ajutau la îndreptarea răului.
Noi, însă, cu toate că suntem păcătoși, facem dimpotrivă ca fățarnicii. Numai omul posedat de diavol este îndreptățit să teatralizeze pe oameni (desigur, numai cei care au dat drepturi diavolului) în fața tuturor, să le spună trecutul, ca să smintească sufletele slabe.
Duhul necurat, în mod firesc, nu scoate la iveala virtuțile oamenilor, ci neputințele lor. Însă oamenii sloboziți de patimi, deoarece nu au răutate, îndreaptă răul prin bunătate.
Și dacă ar vedea vreodata puțina necurăție care nu se curăță, o acoperă cu altceva, ca să nu se îngrețoșeze cel ce ar putea-o vedea. Iar cei care scormonesc gunoaiele se aseamănă cu găinile…
Nu este sincer și cinstit cel care spune adevărul în față, nici cel care îl publică, ci cel care are dragoste, viață dreaptă și vorbește cu discernământ atunci când trebuie, spunând cele ce trebuie la vremea potrivită.'' - Sfântul Paisie Aghioritul. Acum, după ce ați citit ce spune părintele Paisie, cred că s-au limpezit și mai tare lucrurile!
Citește și - Ce le-a spus Sf. Paisie Aghioritul unor catolici care doreau să se roage împreună cu el