'Vor să meargă într-o parte, dar curentul epocii îi duce în altă parte. Sărmanii copii se distrug astăzi cu diferite teorii. De aceea sunt răscoliţi şi ameţiţi.

Una vor să facă ei, altceva le iese. Vor să meargă într-o parte, dar curentul epocii îi duce în altă parte.

Mare propagandă se face de către puterile întunericului, care dirijează pe copiii a căror minte nu merge prea bine.

În şcoli unii profesori spun: „Ca să aveţi iniţiativă, trebuie să nu respectaţi părinţii şi să nu vă supuneţi lor”. Dar în felul acesta îi netrebnicesc.

După aceea copiii nu mai ascultă nici de părinţi, nici de profesori. Şi sunt îndreptăţiţi, pentru că ei cred că aşa trebuie să facă. Sunt susţinuţi şi de stat, care le ţine isonul.

Apoi sunt exploataţi de ceilalţi, cărora nu le pasă nici de patrie, nici de familie, nici de nimic, ci caută să-şi realizeze planurile lor.

Ei, aceasta a făcut mult rău tineretului de astăzi, un rău foarte mare. Atât de mare, încât copiii ajung să aibă ca începător al lor pe diavolul cu coarne.

Satanolatria s-a întins mult. În unele centre auzi toată noaptea cântând: „Satano, te ador! “Nu vrem pe Hristos! Tu ne dai de toate!”.

Înfricoşător! Ce vă dă şi ce vă ia, copii nenorociţi?

Copii mici, sălbatici, cu cafele şi ţigări… Unde mai găseşti o privire luminată ori Harul lui Dumnezeu pe feţele lor?

Avea dreptate un arhitect când a spus unui grup de copii pe care i-a adus în Sfântul Munte: „Ochii voştri sunt ca cei ai peştelui stricat”.

Venise în Sfântul Munte cu vreo zece tineri, de la 18 până la 25 ani. Deoarece acesta făcuse o cotitură duhovnicească bună, îi părea rău de copiii ce trăiau o viaţă stricată.

A reuşit să-i convingă pe unii şi, luându-le bilete, i-a adus în Sfântul Munte.

Eu plecasem de la Colibă, dar ne-am întâlnit pe drum. „Acum plec, le-am spus, dar să stăm puţin aici”, şi ne-am aşezat într-un loc.

În clipa aceea veneau şi câţiva băieţi de la Athoniadă. „Staţi şi voi puţin aici”, le spun. Şi s-au aşezat şi aceia. După aceea arhitectul spune grupului său: „

Aţi observat ceva?”. Aceia au rămas miraţi. „Ia aruncaţi câte o privire unul altuia în faţă şi după aceea priviţi-i şi pe ceilalţi copii!

Ia vedeţi ochii lor cum strălucesc, iar ochii voştri cum sunt ca ochii peştelui stricat!”.

Într-adevăr, atunci am observat şi eu că aşa era; ochii peştilor stricaţi. Tulburi, schimbaţi… în timp ce ochii celorlalţi copii străluceau, deoarece la Athoniadă ei fac metanii, fac pravilă.

Omul se oglindeşte în ochi. De aceea şi Hristos a spus: Luminătorul trupului este ochiul.

Câţi copii mici nu vin în Sfântul Munte sau merg în alte mănăstiri şi se fac monahi, deşi – cum să spun? – nu au bomboane în mănăstiri. Au însă o bucurie care iradiază pe chipul lor.

Pe când în lume au tot ce vor, dar trăiesc o viaţă de iad, sunt chinuiţi.

“Ne-au venit diferite curente de peste tot. Din părţile răsăritene hinduismul şi alte religii misterioase, din nord comunismul, de la Apus o grămadă de teorii, din sud, de la africani, vrăjitorii şi atâtea lucruri „canceroase”.

Un copil lovit de astfel de curente a venit într-o zi la Colibă. Am înţeles că rugăciunile mamei lui îl aduseseră.

După ce am vorbit destul, i-am spus: „Caută, fiule, să afli un duhovnic care să te spovedească şi să te însemneze cu Sfântul Mir, ca să fii ajutat acum, la început.

Trebuie să fii miruit, pentru că te-ai lepădat de Hristos”.

Plângea sărmanul. „Părinte, fă rugăciune, îmi spune, pentru că nu pot alunga cele ce mă chinuie. Mi-au spălat creierul. îmi dau seama că rugăciunile maicii mele m-au adus aici”.

Cât de mult ajută rugăciunile mamei! Când îi înfăşoară aceste curente, îi netrebnicesc şi după aceea îi cuprind frica, neliniştea şi cad pradă drogurilor etc. Dintr-o prăpastie în alta. Dumnezeu să ajute!

– Părinte, este bine să li se spună că aceste lucruri sunt satanice?

– Cum să nu fie bine? Dar lucrul acesta trebuie făcut cu discernământ.

– Cum vor putea aceşti tineri să cunoască pe Hristos?

– Cum să-L cunoască pe Hristos dacă, înainte de a cunoaşte Ortodoxia, merg în India la guruşi, stau doi-trei ani, se ameţesc cu vrăjitoriile, învaţă acolo că în Ortodoxie există misticism, apoi vin aici şi cer să vadă lumini, să trăiască stări înalte etc.

Şi dacă-i întrebi:

„De câtă vreme nu te-ai împărtăşit?”, îţi răspund: „”Nu-mi aduc aminte dacă mama m-a împărtăşit când eram mic”. „Te-ai mărturisit vreodată?”.

„”Nu mă preocupă acest subiect”. Ei, ce fel de pricopseală vor face aceşti copii? Nu ştiu nimic despre Ortodoxie.

– Părinte, dar cum vor putea fi ajutaţi?

– De vreme ce numesc Biserica „despotică”, cum să fie ajutaţi unii ca aceştia?

Ţi-ai dat seama cât de bine ne putem înţelege! Însă tinerii care au intenţie bună pot fi ajutaţi să se apropie de Biserică.”

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Ed. Evanghelismos, București.