Părintele Ioan Istrati a scris un text de la care avem de luat multe învățăminte duhovnicești: ''E mereu în rugăciune. Slujește noaptea, dimineața, peste câteva ore e în celălalt capăt al țării, liturghisind zilnic de ani întregi. Ațipește în mașină câte un minut, șoptind psalmi.
Se roagă îndelung, nu sare nicio silabă, lăcrimează, se frânge ca o lumânare la slujbă. Stă în picioare cu zece kilograme de veșminte sfinte ore și ore.
Nimeni dintre preoți și diaconi, nimeni nu poate să slujească atât de mult și de simțit. Noi mai fugim pe o băncuță, mai mișcăm picioarele, ne mai foim.
El e acolo, slujind neînfricat, cu o atenție totală, vorbind cu Dumnezeu, căci Împăratul e de față. E atent la fiecare cuvânt, la fiecare gest liturgic.
Știe totul pe de rost, sute de rugăciuni și de versete, totul într-o galaxie de Jertfă integrală pe Altarul iubirii. Rostește zeci de Psalmi din memorie, molitfele sfinților, cântări, rugăciuni, sute, totul din minte.
Miruiește oamenii, înafara slujbelor vorbește cu toți, răspunde la două telefoane care zumzăie într-una. Știe sute de numere de telefon pe de rost. Răspunde la avalanșa de întrebări la radio.
E tuturor toate, strecoară bani la studenți săraci, ajută mame cu copii mulți, întreține călugări prăfuiți de nevoință, sună doctori, salvează oameni, salvează bebeluși sfinți de la avort, merge la toate înmormântările de preoți, scoate din moarte muribunzi, pomenește sute sute de pomelnice cu voce tare.
Stă pe piatra înghețată din Peștera mântuirii neamului românesc ceasuri întregi și se roagă. Predă fără curs în față ore întregi dogmatică. Tâlcuiește Noul Testament ca nimeni altul.
E slab dar mai puternic decât toți, în dăruire. În pandemie a răsturnat cu rugăciunea toate tarabele fricii imbecile și a sfărâmat încuietorile cu care ferecaseră Bisericile.
Noi, preoții, la slujbe, mai pierdem șirul, mai schițăm un gest, mai căscăm alene, mai ațipim cu capul pe carte la ore minuscule din noapte. El e acolo, cu ochi de vultur. Se roagă. Pentru o mulțime enormă de oameni. Mereu. Doamne, Dumnezeule. Ghiciți cine e.'' - preot Ioan Istrati.
Citeste si - Pr. Ioan Istrati, întâmplare hazlie cu ÎPS Teodosie: Aha, deci, tu ai fost!
Pr. Ioan Istrati, o întâmplare hazlie și, mai jos, o descriere perfectă pe care a făcut-o Înaltpreasfințitului Teodosie!
O întâmplare hazlie 'Vă povestesc o întâmplare hazlie. La o slujbă mare de ziua Înaltpreasfințitului Teodosie, acum vreo cinci ani, veniseră zeci de preoți, ierarhi, diaconi.
La sfârșitul Liturghiei, după Împărtășirea cu Dumnezeu, tradiția de multe secole e ca ierarhul să guste câteva boabe de anaforă, un păhărel de aghiasmă și unul de vin roșu.
Protodiaconul pregătise frumos o tavă cu un bol mic de anaforă și două păhărele de argint, cu aghiasmă și vin, pentru ierarh.
Eu, cum mă știți, mai șugubăț și zăpăcit, după împărtășire, văd păhărelul de argint cu vin. Uau, ce frumos păhărel. Și îl dau peste cap. Vine protodiaconul să ia tava să o ducă Înaltului.
Păhărelul gol. S-a învinețit de mânie. A șoptit furios: cine a băut vinul Înaltului? Ăla eu, ăla eu... Se întoarce spre mine. Părinte profesor.
Eu: nu știu nimic. Ba da, că mirosiți a vin. Da eu, da, că m-am împărtășit. Apare și Îps Teodosie. Gustă anafora. Protodiaconul Ioan îi zice: iertare, un părinte de aici a băut vinul.
IPS Teodosie a zâmbit, a dat din cap și a zis cuvintele lui Hristos: puteți să beți paharul pe care îl voi bea eu?
Iertați-l părinte diacon. I-o fi fost poftă. Azi, după cinci ani, m-am spovedit Înaltului și protodiaconului. Și-au adus aminte, zâmbind. Ahaa, deci tu ai fost.
Tot azi, de ziua Înaltpreasfințitului Teodosie, ierarhul mi-a dat Crucea Sfântului Apostol Andrei, cea mai înaltă distincție a eparhiei, complet nemeritat. Doar din iubirea enormă care îl umple neîncetat. Întru mulți ani, Părinte!', a mai scris părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.