Pr. Ioan Istrati: Această mizerie de comportament se replică de mii de ori la noi! - Soluția!

Părintele Ioan Istrati a relatat, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, un tip de comportament reprobabil întâlnit des la tineri, dar și ce se poate face pentru a se remedia situația.

'Ce lipsește? Educația. Deunăzi, treceam pe lângă un bloc, unde stăteau pe izmene și scuipau resturi de semințe vreo cinci tineri fără căpătâi. Era amiază, când oamenii cu slujbe și responsabilitate sunt la serviciu.

În fața mea, la câțiva metri, mergea înfipt o fată foarte frumoasă, ca la 20 de ani. Era îmbrăcată decent, stilată, cuviincioasă chiar. Cand au văzut-o, tinerii semințari, pierzători de vreme, au început o avalanșă de mizerii, aluzii, porcării.

Păpușe, ce ți-aș face, ce ți-aș drege, unul văzând că ea nu le-a dat atenție nici măcar ca la niște căței în călduri, a înjurat-o scabros. Această mizerie de comportament se replică de mii de ori la noi.

Lipsa de educație, greața, epatarea de bivol, violența verbală, seualizarea minții, golănia, hărțuirea seuală, limbajul de celulă, iată din păcate peisajul multor tineri de azi.

Maidanul nu poate fi îndumnezeit niciodată într-o mie de ani, el poate fi transformat prin educație în cartier frumos.

Până când nu vom elabora o educație a bunului simț, a culturii, a fidelității, a fecioriei, a credinței, a moralității, a sensului veșnic al vieții, vom cădea mereu în abisul violenței, al hărțuirii, al animalității și al păcatului. Unde au murit Werther, Sigmund sau Sfinții închisorilor?'.

Citește și articolul - Cum scăpăm eficient de depresie. Pr. Ioan Istrati: Iată cauzele și câteva remedii contra acestei nebunii de masă

'Prinţesa căzută - Două schizofrenii! Una dintre pandemiile care bântuie astăzi printre oameni şi de care nu se inflamează mai nimeni dintre prezentatoarele inepte de la tv este depresia.

La o primă vedere, urmărind niscaiva statistici – care sunt limitate, dar dau o măsură relativă asupra situaţiei, aproximativ 5 milioane de români suferă de depresie, fie ea mai accentuată sau abia vizibilă.

O primă întrebare: de ce nu se sesizează media agresivă asupra acestei situaţii? Pentru că ea însăşi infuzează şi întreţine atmosfera care generează depresia. Pentru că depresia înseamnă sume enorme de bani în buzunarele comercianţilor.

Să o luăm pe rând. Stresul a devenit un aer pe care-l respirăm fie că vrem fie că nu. Poluarea cu stres – fie el vizual, auditiv, olfactiv, mental, valoric – este prezentă de la primele ore ale nopţii – tramvai, motociclişti isterici care-şi ambalează motoarele a moarte subită, împătimiţi de zgomote tari, artificieri de ocazie, maeştrii bormaşinii, până în veac.

Drumul spre serviciu dimineaţa e un marasm, o catastrofă pentru spirit, traficul aberant şi „gândit” de nişte vietăţi rudimentare (îngustarea unui drum de la trei benzi de circulaţie pe sens la unul singur generează ambuteiaj chiar şi (mai ales) în mintea unui cimpanzeu), aglomeraţiile absurde de lângă şcoli, agenţi care încurcă traficul etc., iată doar câteva piese din puzzle.

Noţiunea însăşi de serviciu a devenit apanajul unui abuz – hrană pentru o elită de complexaţi care trebuie să îşi justifice salariile grase: totul e foarte urgent, obligatoriu, subit, necesar (mai puţin munca lor, care e sublimă...).

Prostia însăşi e un stres cumplit pentru ceilalţi. După opt ore de poligon de tragere, o nouă şarjă de aberaţie rutieră şi în sfârşit acasă. Aici, al doilea job pentru mulţi dintre noi, mâncare, alte angarale, vizite la instituţii inutile, facturi de plătit in personam, crime la tv, ştiri apocaliptice etc.

Depresia – spun ăştia de la INS – e remarcată mai ales la femei. Asta pentru că ele se caută mai des de boli, bărbatul neaoş, cu cămaşa purtată de o săptămână, se tratează cu anestetic local, alcool.

Una dintre cauzele fundamentale ale acestei nebunii de masă – dincolo de tehnologie, secularizare, risipire în mii de proiecte, comoditate (lene a bunăstării), materialism, consumism, pe care le vom mai vizita – este doza letală de imaginar tâmp pe care o primim în copilărie.

Toate fetiţele visează că vor fi prinţese, obsesia compulsivă e mai pregnantă (în sens etimologic) la naţiunile occidentale decât la noi. Ţin minte cât am stat în Anglia la o bursă de doctorat, toate canalele media aberau despre familia regală (The Royals), fie că era vorba de un discurs fad şi repetat la nesfârşit, fie de orice trivialitate de nimic.

Tabloidizarea de tip „princess” era felul de a fi al tuturor fetiţelor colegilor mei, toate se maimuţăreau regal, se alintau a la „Princess Diana” (în treacăt fie spus, o femeie destul de neatractivă fizic şi în orice caz fără charismă de public), dar oricum de infinite ori superioară nonagenarelor putrede din peisaj. Mai târziu, când a apărut Ducesa de Cambridge şi soră-sa, lucrurile s-au mai diversificat.

Revenim, mania regală paralizează la modul aproape fizic imaginarul colectiv al occidentalului – printre care ne situăm şi noi, periferic, dar suntem acolo. Costumaţii ridicole, rochiţe paranoide, jucării cu prinţi şi prinţese, desene animate regale, rechizite, jocuri, totul e infestat de tulburarea obsesivă a regalităţii.

Ba chiar şi cântecele, în loc să celebreze iubirea sau alte sentimente nobile, au ajuns să miroasă a bani „regali” – unul vrea să fie milionar atât de ... mult (unul Bruno de pe Marte), alţii plâng: „We`ll never be royals” (Lorde). Copiii trăiesc cu impresia că sunt prinţi şi încetul cu încetul ajung să creadă această nerozie.

Bine, oricine are nevoie de un ideal, iar când vrei un proiect de viaţă e bine să îţi fixezi o ţintă înaltă, că oricum nu o s-o ajungi. Lumea asta e prea plină de întuneric şi avem nevoie de ceva iluzii cu paiete pentru a-i supravieţui. Dar aberaţia de tip regal în mintea copiilor noştri e mult mai periculoasă.

Cei care sunt mai sensibili, mai ales fetiţele care au fost răsfăţate, alintate, împopoţonate cu funde şi sclipici, alunecă într-o lume atât de abrupt violentă valoric, încât survine imediat ca o talpă uriaşă depresia, ca sentiment al inutilităţii şi deşertăciunii de sine.

O prinţesă, abia scoasă dintre păpuşi de porţelan, iepuraşi şi cutiuţe muzicale, cade în adolescenţă într-un marasm de trivialităţi, violenţă, obscenitate, obsesie, sexualitate, prostituţie mentală, abuz psihologic, traume interioare, impostură, excrocherie, exploatare de sine.

Corespondent, mireasa îmbrăcată în alb, cu coroniţă de argint pe cap, purtată pe norişori de brânză albă, cu conţinut pufos, angelic, pur, se prăbuşeşte într-o lume în care va trebui să muncească opt ore pe zi pentru alţii, plus piaţă, condus, călcat, spălat, gătit, curăţenie, copii.

Universul fals de tip „royal” construit cu trudă şi cu mulţi bani de către părinţi inconştienţi devine în mod logic universul fals al schizofreniei de fiecare zi, în care femeia abrutizată de o societate septică, cu sacoşele pline de zarzavat, visează toată ziua la caleşti, romantisme, cai albi sau verzi pe pereţi, concedii exotice, bărbaţi rectangulari, suită, trenă etc. Vedeți aici finalul textului!

Citește și articolul - Pr. Ioan Istrati: Aduceţi-vă copiii la Biserică! Învăţaţi-i cu Liturghia!