Vă invităm să citiți un nou text al părintelui Ioan Istrati, de la care avem ce învățăminte duhonvicești să extragem:
''Lucrarea celui viclean de demonizare a lumii constă în primul rând în orbirea spirituală, prin care duhul rău devine transparent vederii omenești.
Omul căzut între patimi nu mai sesizează prezența celui rău, nu mai simte lucrarea diavolului și devine rob morții din el. Cei mai mulți oameni sunt așa. Găsesc rațiuni iraționalului, motivații păcatului, scuze răutății, minimalizează cancerul crescut în ei, promovează uitarea de sine și de valorile chipului lui Dumnezeu în ei.
Oamenii trupului nu mai simt pe diavol pentru că simțurile lor spirituale sunt înecate de plăcere epidermică. E orbirea de care vorbește Sfântul Ignatie în tratatul lui despre înșelare.
Dimpotrivă, oamenii Duhului simt prezența duhurilor, se apără de asaltul demonic, se feresc de cursele vrăjmașului, se roagă să scape de ispita celui viclean. Omul rugător vede în duh intenția din spatele persoanei sau lucrării. Simte duhurile.
Trăim un veac în care prezența celui rău e ignorată masiv, deși e ubicuă și efectivă mereu. Oamenii nu se mai obosesc să observe demonia lumii, picăturile de iad strecurate prin media, atacul insidios al întunericului. Ei capitulează zilnic în acest război nevăzut.
De aceea li se pare inutil demersul de alungare a diavolului din oameni, lucrare a lui Hristos în lume și a Bisericii dintotdeauna. Dumnezeu Hristos scoate afară pe demoni când îi prinde aciuați prin oameni. Preoții au luptat cu demonii mereu. Și au smuls pe oameni din robia iadului.
Astăzi ortodoxia soft ignoră prezența demonului cumplit în fiecare păcat săvârșit și în fiecare patimă. Îi e jenă să recunoască dependența oamenilor de raiul fals, cosmetizat, fardat, după care rânjește stăpânul iadului.
Unii sunt "tulburați" de citirea rugăciunilor de alungare a demonilor. Nu pică bine să spui turmei să se ferească de drac, în demersul temeinic de a-i lua banii. Omul trebuie mângâiat pe cap, înțeles, încurajat să păcătuiască prin laxism, aprobat în iadul căderii lui.
Posedarea e doar atunci când există manifestări înfricoșătoare. Și nici atunci. De fapt posedarea e mult mai subtilă. Ea vine prin păcat, viclenie, răutate, obsesie, mândrie, desfrânare, ucidere, iubire de stăpânire, toate cosmetizate atent să nu se simtă miasma enormă de iad din spatele lor.
În occident nici nu se mai pomenește de demoni și de lucrarea lor. E o energie, o tendință, o neputință, nu o persoană demonică care stăpânește lumea.
Omului posedat îi e jenă să pronunțe numele stăpânului lui. În Apus, Spovedania a murit. Și cu ea și iertarea păcatelor. Și dracii își fac de cap.
Copiii joacă Diablo, se costumează în draci, iar adulții nici măcar nu trebuie să se mai costumeze, că oricum fac voia celui rău.
Înainte de orice lucrare, să ne facem semnul Sfintei CRUCI și să ne întrebăm: ce duh stă în spatele acestei lucrări? Ne ajută sau ne prăbușește în iad?
E de folos sau spre osândă? Să întrebăm mereu pe duhovnic. Și să hotărâm spre slava lui Dumnezeu. Succes''.