În pofida criticilor și a acuzaților nefondate, nejustificate apărute în spațiul public, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, demonstrează prin credință și prin fapte că Arhiepiscopia Tomisului rămâne un pilon al credinței, rugăciunii, filantropiei și educației în România.
În anul 2024, Arhiepiscopia Tomisului a alocat 10.210.424 lei (peste 2 milioane de euro) pentru proiecte social-filantropice și educaționale, de care au beneficiat 57.147 de persoane.
''57 de mii de persoane au primit sprijin din partea Arhiepiscopiei Tomisului în anul 2024
Aproximativ 57 de mii de persoane au primit, în anul 2024, ajutor din partea Arhiepiscopiei Tomisului. Sprijinul pentru persoanelor vulnerabile a fost acordat prin intermediul celor 33 de servicii sociale ale parohiilor din județul Constanța și a fost evidențiat ieri în cadrul Adunării Eparhiale.
Ședința de lucru s-a desfășurat în Biblioteca Centrului eparhial și a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
Filantropie de peste două milioane de euro în Arhiepiscopia Tomisului
În anul 2024, au fost cheltuiți 10.210.424 lei (2.042.084 euro) în scop social-filantropic și educațional. De acești bani au beneficiat 57.147 persoane.
Din raportările tuturor unităților de cult din Arhiepiscopia Tomisului a reieșit faptul că: - 2.992.384 lei au fost folosiți în scop filantropic pentru un număr de 1.811 persoane (copii, persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, victime ale violenței domestice ori aflate în dificultăți), aflate în evidența celor 33 de servicii sociale ale eparhiei (17 cantine parohiale, 3 centre de zi pentru copii, un centru rezidențial pentru copii, un centru rezidențial vârstnici, un centru de urgență – victime violenței, o casă protejată, 2 campusuri de tabără, un birou de consiliere, un birou Pro-Vita, un club al alcoolicilor anonimi, un centru de informare și 3 after-school-uri);
- 3.130.502 lei reprezintă ajutorul oferit unui număr de 36.644 persoane (alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă, lemne, etc.), iar alte 10.802 persoane au fost susținute financiar cu 1.472.251 lei (intervenții chirurgicale, tratamente medicale, renovat locuințe, plată facturi, etc);
peste 14 instituții, însumând 1.405 persoane, s-au bucurat de produse alimentare primite din partea S.C. Selgros Constanța, prin proiectul Social-Filantropic „Masa bucuriei”, inițiat de către Patriarhia Română. Valoarea proiectului - 500.850 lei;
314.872 lei au fost folosiți pentru cei sinistrați din județele Galați și Vaslui, în urma inundațiilor din 13-14 septembrie;
peste 5.000 de copii din mediul rural au primit ghiozdane complet echipate, dulciuri, alimente, haine, încălțăminte și jucării prin proiectele desfășurate la nivelul eparhiei (Campania umanitară „De Crăciun, fii bun!” ediția a VI-a , „Ajută-mă să-mi fac ghiozdanul!”, ediția a V-a, 1 Iunie, ediția a XIX-a, cu o valoare însumată a proiectelor de peste 320.000 lei;
- în contextul declarării Anului 2024 – An Omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginți, preoții, coordonați de către Departamentul Social-Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului, au cercetat și s-au rugat pentru cei peste 1.500 de bolnavi
și aproximativ 500 de cadre medicale, din 7 unități spitalicești din județul Constanța, oficiind Taina Sfântului Maslu și aducând spre închinare moaștele Sfinților Tămăduitori Pantelimon și Nectarie, aflate la Catedrala arhiepiscopală, în cadrul proiectului misionar, „Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor”; - au fost colectate peste 500 unități de sânge (dublu față de anul trecut), în cele 8 acțiuni organizate de către Arhiepiscopia Tomisului;
pentru al doilea an consecutiv, au fost oficiate slujbe de sănătate și de mulțumire pentru 23 de cupluri ajunse la 50 de ani de căsătorie, Cununia de Aur;
Asociația „Samarineanul Milostiv”, a Arhiepiscopiei Tomisului, a organizat și implementat 7 proiecte sociale, cu o valoare de peste 120.000 de lei, destinate persoanelor nevoiașe (275) din zonele defavorizate ale județului Constanța.
În decursul anului 2024, Arhiepiscopia Tomisului a desfășurat 33 de programe sociale prin care a fost oferită hrană, îmbrăcăminte și medicamente, a fost încurajată educația copiilor, au fost sprijinite persoanele vârstnice și cele cu diverse afecțiuni, au fost consiliate și li s-a oferit ajutor familiilor cu mulți copii, ori celor aflate în situații de risc social, persoanelor cu dizabilități, victimelor violenței domestice și persoanelor dependente de alcool.
Aceste sume relevă ampla activitate desfășurată în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului în vederea împlinirii misiunii Bisericii în lume și în societate'', transmite Arhiepiscopia Tomisului.
Sursa foto - Vali Vădănoiu