Părintele Ioan Istrati a scris un text care ne oferă numeroase învățăminte duhovnicești.
''Am o bătrânică, Maria, care de 4 ani plânge necontenit, la propriu, pentru că fiul ei nu vorbește cu ea, nu o caută, nu îi răspunde la telefon.
Acum 4 ani, bunica a favorizat-o cumva pe fiică-sa la moștenire, și de atunci fiul ei i-a zis: pentru mine nu mai exiști.
Cât s-a mai crămăluit bătrânica, câte lacrimi, telefoane, lumânări aprinse, pomelnice și milostenii. Se spovedea lunar, și asta era durerea ei, fără de leac.
Anu ăsta, pe la început, o văd intrând în Biserică. Zic, iar îmi plânge de fiu-su. Corect. Părinte, sun mereu, nu vrea să mă vadă, l-am născut greu, după două zile de corvoadă, era să mor pentru el.
L-am alăptat, l-am învățat să vorbească și să meargă, e sângele meu, e viața mea. Și o mie de lacrimi.
Scos din răbdări dar și mișcat de lacrimile mamei, îi promit: măicuță, o să fac o Psaltire pentru mata. Pregătește-te, că vine băiatu acasă. Îmi umple mâinile de lacrimi.
După două săptămâni, vine o prietenă de-a ei: Părinte, o căzut bătrânica rău, și-o rupt un picior, o dus-o la urgențe, și acolo o venit băiatu ei, o îngenuncheat lângă pat și și-o cerut iertare.
Acuma vine mereu cu mâncare, și plâng amândoi, unu în brațele celuilalt. Zic: Psaltirea, sabia înfiptă în inima morții'', a scris părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook.
Părintele Ioan Istrati a scris un alt text, pe care vi-l rec0mandăm să îl citiți în rândurile următoare:
"Să intre părintele!". Anu trecut, când treceam pe la alimentara din colț, totdeauna la ușă erau niște copilași șugubeți, bruneței, care stau și se uită atent. Nu cerșesc, nu țipă, nu te hărțuie, nu sunt scârboși. Au până în zece ani.
De obicei, nu le dau bani, că ajung pe gâtlejul însetat de bere al tatălui. Îi întreb: ce vreți? Și le aduc, bineînțeles dacă nu e prea scump.
Copiii mă știu și zic înainte de a întreba: înghețată, bomboane, ciocolată etc.
Unul oacheș, odată, a vrut o bucată de salam, să i-o ducă pe șest la sora lui bolnavă. Altul cere mereu brânză topită, de aia la calup. Mă rog.
Într-o zi, copiii au sărit pe mine, m-au luat de mână, le-am dat bunătăți. Seara, m-a mușcat un păianjen, ceva, că mă mânca antebrațul.
Dar mușcăturile erau mai multe. Aveam vreo zece bubițe. A doua zi, mă mânca mâna, ceva de speriat. Am zburat la un cabinet dermatologic privat, din Constanța. Nu știam că era de dermato-venerice.
Erau acolo mulți în așteptare, plus două prostituate, cred, după bentița în loc de fustă, un nene alcolist, toți cu probleme venerice, sifilis, chestii. Nasol.
La un moment dat, asistenta iese: să intre părintele. Am intrat în pământ de rușine. Ochii mustrători ai oamenilor mă șfichiuiau. O mamaie șoptește: i-a cam plăcut... Înăuntru, asistenta plictisită: vă dezbrăcați pentru consult.
Eu: știți, eu la mână am probleme. Niște bube. Doamna doctor se uită pe bubițe și zice: Părinte, aveți ditamai râia. Am făcut ochii mari, am plecat capul și am zis: am niște țigănei cărora le dau daruri.
Părinte, zise doctora severă, spălat pe mâini cât de des. Mi-a trecut în câteva zile cu o cremă sulfuroasă (le-am dat și lor, cremă, nu râie).
Acuma când le dau dulciuri, le dau așa din vârful degetelor, de la ce rușine am pățit."- text scris de părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook.