Vă invităm să citiți mai jos un text, o mărturie impresionantă făcută de părintele Ioan Istrati, despre cum s-a vindecat de o boală cumplită, fiind aproape de a fi diagnosticat cu cancer osos. De asemenea, aflați și cine este sfânta care l-a ajutat enorm:
''Trăiesc datorită rugăciunii ei, datorită lacrimilor ei, datorită inimii ei imense, pline de Harul lui Dumnezeu care simte durerile noastre şi le alină cu milă, în iubirea infinită a lui Dumnezeu''.
''Ghiciți cine e. La 14 ani, m-am îmbolnăvit grav. Nu era prima oară, am fost destul de bolnăvicios de felul meu, dar acum o durere imensă de picior şi o inflamație masivă la peroneu m-au pironit la pat.
Doctorul chirurg din oraşul în care locuiam i-a spus mamei mele, şi ea cadru medical superior, că este un reumatism articular acut, un puseu de durere. Aşa încât mi-a prescris oxacilină şi gentamicină din 6 în 6 ore timp de câteva luni şi mi-a pus piciorul în ghips.
Durerea atâtor injecţii, tumefierea şi mortificarea ţesutului în care am fost injectat de sute de ori, rugăciunile pe care mama le spunea mereu la patul meu, ore întregi, mi le amintesc foarte bine.
După ce mama spunea de câteva zeci de ori psalmii „Miluieşte-mă, Dumnezeule” şi „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt”, sfârşită de oboseală, era trecut de miezul nopţii îi spuneam: „mai zi-mi rugăciuni…” Au fost câteva luni de durere cumplită, iar piciorul era tot mai dureros, ba chiar se subţiase mult.
Gentamicina pe care am primit-o intramuscular ar fi fost de ajuns să surzească 10 oameni, dar totuşi, cu mila lui Dumnezeu, mai aud. După câteva luni de stat în casă cu un ghips imens, piciorul era de două ori mai slab decât înainte. Doctorii spuneau că piciorul trebuie amputat.
Părinţii mei au insistat să mergem la laşi, la Spitalul de copii, la doctorul Gabriel lonescu, un medic vestit care rezolvase multe cazuri incurabile. El e cel care a operat siamezele vestite în anii 80.
Tatăl meu, preot, m-a adus în spinare până la spital. Când m-a consultat, doctorul a izbucnit în strigăte de mânie: „sunteţi cadre medicale, dar l-aţi tratat ca nişte ţărani”. Țin minte că avea niște saboți mari de lemn. Și-a luat un sabot și l-a aruncat într-o ușă de sticlă a unui dulap care s-a făcut țăndări.
Aveam ostiomielită acută la peroneul drept, o boală cumplită care chiar dacă se operează, recidivează la alte oase, toată viața. În tot acest timp, părinţii mei au stat mereu lângă racla Sfintei Parascheva, rugându-se cu lacrimi pentru mine. Tata a slujit zilnic Liturghia.
Şansele ca piciorul să mai poată fi salvat erau foarte mici. Eram suspect și de cancer osos. Operația a durat 6 ore. Când am ieșit din sală, intubat, tatăl meu m-a văzut și a leșinat. Doctorul însă a zis: a avut șansă. Mulțumim lui Dumnezeu.
M-am refăcut în câteva luni bune. Profesorii de la şcoala veneau să mă asculte şi-mi puneau notele acasă. Mama îmi spunea: „Eşti o minune a lui Dumnezeu”. Iar eu îi răspundeam: „Da, o minune şchioapă”.
Şi iată că merg perfect şi nicio altă operaţie nu am mai suferit, mulţumită Cuvioasei Parascheva.
Trăiesc datorită rugăciunii ei, datorită lacrimilor ei, datorită inimii ei imense, pline de Harul lui Dumnezeu care simte durerile noastre şi le alină cu milă, în iubirea infinită a lui Dumnezeu. Copilul vindecat de Sfânta Parascheva sunt eu'' - text scris de părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook.
Citește și - Minunea și înțelesul ascuns al pelerinajului de la Sfânta Parascheva - pr. Ioan Istrati
Citește și - Lecția Sfintei Parascheva pentru noi
Textul părintelui Ioan Istrati:
''Lecția Sfintei Parascheva. An de an, mii și mii de oameni o întâlnesc, unii cu probleme grave, alții veniți cu treburi la Iași, studenți credincioși, oameni cu procese grele, bolnavi incurabili, așa încât rândul format la trupul ei sfânt nu se sfârșește niciodată.
La cumpenele anilor, atunci când se apropie sesiunile de iarnă ori vară, rândul devine de-a dreptul impresionant, arătând cum devin oamenii dependenți de har și de cer mai ales în perioade de examen al vieții lor.
Și mai ales atunci când se apropie sărbătoarea Sfintei Parascheva, rândul sparge tiparele Bisericii, se prelungește afară din ea și devine procesiune a credinței și a umilinței către preamilostiva fecioară. Unii s-ar întreba de ce atâta înghesuială, de ce atâta zbucium la Moaștele Sfintei?
Oameni din Iași, care pot să o venereze în fiecare zi a vieții lor, nu ar putea sta deoparte atunci când sutele de mii de pelerini din toate colțurile țării se strâng sub aripile ei, în cuibarul Bisericii?
Dar întocmai cum se întâmplă în viața de zi cu zi, așa e și cu cinstirea Sfinților. Când e ziua de naștere a cuiva și îl cauți, îi aduci o floare, îl îmbrățișezi și îi urezi cele mai alese doriri, e mult mai important pentru tine și pentru el decât i-ai spune aceste lucruri în fiecare zi.
Mai există un înțeles ascuns al acestei aglomerări de oameni la hramul Sfintei. Este „dumnezeiescul Har, care pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le plinește“, care se revarsă din ceruri peste credincioșii aflați în rugăciune la picioarele Cuvioasei.
Lecția ei pentru noi este o lecție de smerenie, de credință nestrămutată și de dorire de cele cerești. În tainița sufletului ei, rugăciunea s-a transformat în ocean de iubire și de unire cu Dumnezeu.
Necunoscută de nimeni, dăruitoare de cele pământești și de cele cerești, într-o umilință desăvârșită, dornică de Locurile Sfinte și de Rai, Cuvioasa Parascheva a devenit prin iubirea Stăpânului un adevărat focar de credință a Balcanilor.
Europa de Est întreagă celebrează nașterea ei întru veșnicie. Epivata, Tracia, Bulgaria, Serbia, Grecia și România, toate aceste țări sunt pline de Biserici ridicate în cinstea ei, de oameni care-i poartă numele. Nu ostenește nicicând să dăruiască vindecare, alinare și ajutor miilor de pelerini.
Nu se supără când sute de mii de mâini o ating, o sărută și îi cer ceva. Nu încetează să asculte pe oameni și să le ducă durerile la Tronul bucuriei, acolo unde se șterge toată lacrima de pe toată fața.
Și oamenii au simțit-o. Dintre miriadele de închinători, puțini sunt cei care să nu aibă de povestit o minune, o istorie sfântă, o vindecare, o picurare de lumină în viața lor sau a celor dragi, un semn dumnezeiesc, o străfulgerare de cer în rugăciune.
Moldova toată – și nu numai – este minunea Sfintei Parascheva. În țesătura de har a istoriei, milioane de oameni au primit har de la Dumnezeu prin rugăciunile ei. Generații întregi de oameni i-au sărutat trupul firav, clădindu-și veșnicia prin credința în Dumnezeu Care este minunat întru Sfinții lui.
Așa că sufletul ei blând și smerit, firav în bătaia vântului de dincolo de răsărit, e mai măreț și mai impunător decât orice putere de pe acest pământ. E ca un munte înalt, care stă cu culmile la Tronul lui Dumnezeu, și ale cărui poale ating Moldova și întreaga creștinătate.
Așa că atunci când veți săruta mâinile sfinte ale Cuvioasei, gândiți-vă câte milioane de oameni le-au sărutat și au primit mângâiere, lumină și bucurie. Și să aveți credință că vă veți vindeca de boala întunericului înstăpânit în lume prin păcat'' - preot Ioan Istrati.