Pr. Ioan Istrati, îndemn pentru noi toți: Doar asta ne mai salvează de moartea cea veșnică!

Părintele Ioan Istrati a scris un nou text din care putem extrage învățăminte duhovnicești esențiale: ''Mă uitam ce nemernice și inutile și vrednice de râs și de plâns sunt mărimurile pământești.

Absolut nimeni nu poartă nici măcar un gând la marii potentați, la regi, la președinți, la tartori de mulțimi. O dată pe an, poate, vin trei ageamii și aprind o lumânare strâmbă.

Motoarele culturii, oamenii de geniu, scriitori, teologi de seamă, patriarhi, profesori universitari, inventatori. Nimeni nu își amintește de ei. Zac pierduți prin morminte și prin cărți pline de praf și de acarieni.

Cât de praf e slava acestei lumi! Nimeni, în afară de maică-ta, nu te plânge după moarte! Câteva zile vorbesc câțiva, apoi tăcere totală, eternă.. O singură excepție există.

Dacă oamenii te simt că ai fost și ești rugător. Uitați-vă la Sfânta Parascheva, o tânără zdrențuită, dar care prin rugăciunile ei adună încă milioane de oameni. Priviți la racla Sfântului Dimitrie cel nou de la București.

Un ciobănel smerit de pe râul Lom. Rândul de închinare la sfântul lui trup aproape nu se termină niciodată. Sfinții lui Dumnezeu sunt singura legătură dintre Cer și lume, care sfidează și sfărâmă pecețile mormântului ăsta uriaș pe care-l numim pământ.

Restul, țărână, praf, emfază, epatare, bogății, aur, creveți, caviar, putreziciune, hoituri fardate puse în vitrina morții.. Nimic nu rămâne din noi, decât clipele de rugăciune și de milostenie!

Puneți inima la rugăciune, că doar asta ne mai salvează de moartea cea veșnică!'', este textul scris de părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook.

Citiți și articolul - Pr. Ioan Istrati ne atrage atenția despre un mare pericol duhovnicesc intens mediatizat: Nu te închini lui Dumnezeu dacă crezi și faci acestea!

Citiți și » Atenție la pericolul neo-ortodoxiei! Pr. Ioan Istrati, apel: Să rămânem până la moarte în vechea Ortodoxie!

''Neo-ortodoxia. Pentru edificarea noii ordini mondiale globaliste, trebuie dat afară Dumnezeu din creație. Pe diavol îl arde cumplit prezența lui Dumnezeu și a oamenilor Lui.

Biserica Ortodoxă e singurul spin în fața noului antihrist, căci propovăduiește familia, credința, viața, nașterea de prunci, fecioria, abstinența, virtutea, trezvia, moralitatea, umanitatea, viața veșnică.

Globalismul vrea exact opusul: concubinajul, necredința, sincretismul, avortul, moartea, păcatul legiferat, desfrânarea, patima, somnolența tâmpă, transumansmul, imoralitatea, iadul.

E un război pe viață și pe moarte pentru sufletele oamenilor, anesteziate cu placere, comoditate, abundență, pentru a fi ucise veșnic de demonul mâncător de oameni.

Pentru clădirea acestei anomalii antihristice, profeții noii ordini au nevoie de o neo-ortodoxie: sincretică, universalistă, ecumenistă, diversă, tolerantă, globalistă. Trebuie eradicate dogmele, conștiința păcatului, a demonului, vina, pedeapsa, responsabilitatea ptr moarte, noțiunea de crimă.

Statele infernale au nevoie de popi docili, benevolenți, ritualiști, inclusivi, toleranți cu mizeria, filosofarzi ai nimicului, gongorici aliturgici, judecători aspri ai Jertfei, vrăjmași ai ascezei, cu dispreț față de canoane, zâmbitori, obsedați de fațadă, atârnați politic prin donații.

Spovedania e o suliţă înfiptă în inima păcatului. Trebuie terfelită, înlocuită cu surogate, compromisă prin popi pofticioși, edulcorată, extirpată de lacrimi și de durerea uciderii aproapelui.

Împărtășania e uciderea morții veșnice prin Sângele lui Dumnezeu. Ea trebuie amânată, dată în lingurițe de plastic care se aruncă, golită de sens, compromisă de frică cretină de virusuri, decăzută la statutul de simbol, ca la "frații" protestanți.

Botezul e intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. El trebuie descărnat de scufundare, împopoțonat cu ursuleți, vociferat și acoperit de mieunat de minijoupe, ori respins de-a binelea de idolatrii raționalismului găunos.

Cununia ca unire în Dumnezeu între bărbat și femeie prin iubire născătoare de prunci trebuie parazitată de uniuni ssodomice, de perversiune ființială, de surogate pătimașe, de obsesia transformării ființei umane în organ se*ual.

Preoția ca legătură de Sânge cu Dumnezeu în Taine trebuie terfelită, atacată mereu, ridiculizată, lipită de obsesia banilor, omorâtă prin defăimare și lipsă de vocație.

Monahismul ca jurământ al Evangheliei trebuie eradicat, umplut cu venetici fără vocație, decapitat de elite duhovnicești, golit de duhovnici mari, nu mai zic... Să rămânem până la moarte în vechea Ortodoxie. - pr. Ioan Istrati.

Citiți și articolul - Ce ar mai fi de spus după o nouă MINUNE uimitoare a Sf. Ioan Rusul...

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.