Să luăm aminte! Arhim. Arsenie Papacioc: „Cu o moarte toţi suntem datori, dar una-i ortodox să mori, alta-i ecumenist vândut”. Şi dacă unul singur ţine adevărul, acolo este Biserica. Nu e numai o fracţiune din Biserică, e toată Biserica. Aveţi ocazia sa fiţi acel unul…
Dragii mei, vreţi să fiţi fericiţi? Muriţi pentru adevăr! Apără adevărul. Moartea nu înseamnă moarte, dragii mei. Ai trecut de la moarte la viaţă… Adevărul îl poate apăra oricine.
Că acolo unde e Adevărul, acolo e Biserica. Nu unde este mulţime, unde e gălăgie, unde e “hai dom’ne să ne împăcăm, să ne unim!” Fiecare ortodox este obligat să se pună la punct, şi dacă a făcut un mare efort, a devenit o mare forţă. Şi acolo e Biserica , la ăla care e pus la punct. Unde e Adevărul, acolo e Biserica…
Voi nu cunoaşteţi bucuria care te cuprinde atunci când aperi Adevărul… Şi a nu apăra Adevărul e groaznic, e o suferinţa teribilă… nu vă daţi seama ce durere ai când eşti un om vândut (lepădat); încă o dată vă spun:
Adevărul poate fi la unul singur şi să fii fericit că eşti acel singur, căci cu atât mai puternic vei fi… Pentru că apărând Adevărul toate cerurile ştiu, toţi Sfinţii, toată Împărăţia de sus ştie că tu ai apărat Adevărul, şi nu te lasă.
Da, Dumnezeu dă Harul, dar nu-l dă la milogi, ci îl dă la eroi… Apără Adevărul, că nu mai contează viaţa … în momentul când aperi Adevărul eşti îmbrăcat cu haina morţii”.
Citeste si - De urmat: Condamnarea ecumenismului! Rezoluția Bisericii Ortodoxe Georgiene
Mai jos, vă invităm să citiți ce spunea acest mare sfânt despre ecumenism.
''Ecumenismul e numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sînt nimic altceva decît erezie peste erezie.
Numele lor evaghelic de obşte este acela de „a-tot-erezie (pan-erezie)”. De ce? Fiindcă de-a lungul istoriei feluritele erezii tăgăduiau sau sluţeau anume însuşiri ale Dumnezeu-Omului, Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european.
În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este „legiune”.
Dogma ortodoxă şi, ceva mai mult, a-tot-dogma despre Biserică, a fost respinsă şi înlocuită cu a-tot-dogma eretică latină despre întîietatea şi infailibilitatea papei, a omului. Din această a-tot-erezie s-au născut şi se nasc fără încetare alte erezii:
Filioque, eliminarea epiclezei, introducerea harului zidit, azimele, purgatoriul, depozitul de merite prisositoare („suprarogatorii“), învăţătura mecanicistă privitoare la mîntuire, şi prin aceasta învăţătura mecanicistă despre viaţă, papo-centrismul, „sfînta” inchiziţie, indulgenţele, uciderea păcătosului pentru păcatul săvîrşit; iezuitismul, scolastica, cazuistica, monarhistica, umanismul social…
Dar protestantismul? Este cea mai apropiată şi credincioasă odraslă a papismului, care prin scolastica sa raţionalistă se aruncă din erezie în erezie şi se îneacă fără încetare în feluritele otrăvuri ale rătăcirilor lui eretice.
Pe lîngă aceasta, trufia papistă şi nebunia „infailibilă” domnesc în chip desăvîrşit în sufletele credincioşilor protestantismului, pustiindu-le. De principiu, orişice protestant este un papă de sine stătător, papă infailibil în toate chestiunile de credinţă:
Iar lucrul acesta duce totdeauna dintr-o moarte duhovnicească în alta; şi nu mai e sfîrşit acestei muriri, fiindcă numărul morţilor duhovniceşti ale omului este fără număr.
Aşa stînd lucrurile, ecumenismul papisto-protestant, cu biserica sa mincinoasă şi cu creştinismul său mincinos, nu are ieşire din moartea şi din chinul său, dacă nu se va pocăi din toată inima înaintea Dumnezeu-Omului, Domnul Hristos, şi a Bisericii Lui Ortodoxe.
Pocăinţa este leacul pentru orice păcat, leacul dat fiinţei omeneşti, celei după chipul lui Dumnezeu, de către singurul Iubitor de oameni.
Fără de pocăinţă şi de intrarea în adevărata Biserică a lui Hristos este un lucru nefiresc şi lipsit de noimă să vorbească cineva de vreo unire a „bisericilor”, de dialog al dragostei, de „intercommunio”.
Lucrul cel mai de seamă este a ajunge omul parte din trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii lui Hristos şi, prin aceasta, părtaş la sufletul Bisericii – Sfîntul Duh – şi moştenitor al tuturor bunătăţilor fără de moarte ale Dumnezeu-Omului. Cititi continuarea articolului aici!
Citeste si - Pr. Petroniu Tănase, despre ecumenism: Nu poate să fie dragoste fără de Adevăr!