Locul unde s-a născut sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”. Constantinopol, astăzi Istanbul, se află acum în Cartierul Zeitinburnu. Este locul în care Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474) apa care a vindecat ochii unui orb. O minune ale cărei ecouri în istorie ne-au dat sărbătoarea de astăzi.
În prima Vineri de dupa Pasti, în fiecare an Biserica Ortodoxa praznuieste sarbatoarea Izvorul Tamaduirii. Acesta este un praznic inchinat Maicii Domnului, care are rolul de a arata importanta Nascatoarei de Dumnezeu Fecioara in lucrarea mantuirii oamenilor. Numele sarbatorii aduce aminte de mai multe minuni care au fost savarsite la un izvor din apropierea Constaninopolului.
Conform traditiei, la putin timp inainte de a ajunge imparat, Leon cel Mare se plimba printr-o padure de langa Constantinopol. Acolo el intalneste un batran orb care ii cere putina apa si sa il duca in cetate. Leon cauta fara folos un izvor pentru a-l ajuta pe sarman.
Ulterior, Leon o aude pe Fecioara Maria spunandu-i: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati”.
Acesta asculta de ceea ce Maica Domnului ii spuse si reusi sa gaseasca un izvor din care sa ii dea orbului apa sa bea. De asemenea, cu acea apa Leon il spala pe fata pe batran, iar acesta din urma incepu sa isi recapete vederea. Dupa ce ajunge imparat, Leon ctitoreste o biserica langa acel izvor.
Pe vremea lui Iustinian, pe cand acesta suferea de o boala grea, imparatul se vindeca dupa ce a baut apa din acest izvor. Drept multumire, Iustinian ctitoreste o biserica si mai mare, care va fi distrusa de otomani in anul 1453. Conform credinciosilor, de-a lungul timpului acest izvor a vindecat foarte multe boli si a tamaduit o serie de rani si suferinte.
Credinciosii care viziteaza Istanbului se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Constructia actuala a fost construita in secolul al XIX-lea, insa in subsolul acesteia exista un paraclis din secolul V, unde exista chiar si astazi izvorul cu apa tamaduitoare.
Obiceiuri de Izvorul Tamaduirii
Odata cu praznuirea acestei sarbatori, se sfintesc apele. Ortodocsii vin in aceasta zi la biserica pentru a participa la slujba de sfintire a apei, care poarta si numele de Aghiasma Mica.
In popor, agheasma mai este cunoscuta si ca aiasma, cuvant care provine de la iazma. In Dictionarul Explicativ (DEX), acest cuvant cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie” este indicat la fel ca si in Dictionarul Limbii Romane (DLR) cu etimologie necunoscuta. De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele.
Dupa ce preotul sfinteste apa, acesta ii stropeste pe credinciosi in timp ce se canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvanteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”. Astfel, in popor s-a retinut ca scopul agheasmei este de a alunga duhur
In epoca bizantina, acest locas se numara printre cele mai importante ale cetatii. Fiecare viitoare imparateasa care venea in Constantinopol se intalnea cu viitorul imparat bizantin in Biserica Izvorul Tamaduirii.
In ziua de Inaltarea Domnului, imparatul poposea cu barca, in portul de la Poarta de Aur, si de aici, pe jos, pana la biserica. El era intampinat de preoti cu o Sfanta Cruce. Dupa ce se imbraca in vesmintele imparatesti, el era insotit de patriarh spre biserica, unde avea loc slujba Sfintei Liturghii. La sfarsit, imparatul il poftea pe patriarh la masa.
Biserica Izvorul Tamaduirii isi praznuia hramul in ziua de 9 iulie, dar cunostea ceremonii deosebite si in urmatoarele zile: Vineri, in Saptamana Luminata; Inaltarea Domnului; Nunta din Cana (8 ianuarie);
Minunea din vremea imparatului Leon (4 / 17 aprilie). Intre timp tot mai multe biserici au fost inchinate Izvorului Tamaduirii. Cele mai multe au inceput sa fie zidite dupa caderea imperiului bizantin.
In anul 1833, un firman a permis patriarhului Constantius I sa reconstruiasca biserica. Biserica a fost terminata de zidit in data de 30 decembrie 1834, iar patriarhul ecumenic Constantiul al II-lea a sfintit-o in ziua de 2 februarie 1835. Biserica a fost incendiata in data de 6 septembrie 1955, in timpul pogromului din Istanbul. Staretul a fost martirizat, impreuna cu arhimandritul Hrisant Mantas, in varsta de 90 de ani.
Intre timp, biserica a fost reparata. Manastirea Izvorul Tamaduirii este condusa astazi de un episcop. Este unul dintre cele mai populare locuri de inchinare din zona. O serie de 25 de trepte din piatra coboara pana la izvorul cel tamaduitor. Mai ales in ziua de Vineri, in Saptamana Luminata, cand este praznuit Izvorul Tamaduirii, si in ziua de 14 septembrie, manastirea este vizitata de un numar insemnat de pelerini. text scris de Teodor Danalache.
Minunea vindecării împăratului Leon cel Înțelept, aflat pe patul de moarte
În vremea în care a împărăţit, Leon cel prea Înţelept avea o soţie îmbunătăţită foarte şi sfântă, numele ei fiind Teofana, care s-a sfinţit mai de pe urmă pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui decembrie.
Deci mai înainte de a se săvârşi Sfânta Teofana, a venit mare boală împăratului, şi durere nevindecată, care se zice piatră, că se nasc oarecare pietre înăuntru în mădularul cel ascuns, şi astupă drumul udului, şi nu poate să iasă udul, pentru care pricină mulţi au murit.
Aşadar, chinuindu-se Leon, s-au adunat toţi doctorii şi nu puteau să-l vindece. În săptămâna zisă a brânzei l-au strâns durerile atât, încât au hotărât doctorii cum că moare, şi au pregătit cheltuielile morţii.
Atunci, fericita împărăteasă văzând că nici un doctor pământesc nu putea să-l vindece, a alergat la Cel Ceresc. A intrat în cămara cea împărătească, şi căzând înaintea Sfintei Icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu lacrimi fierbinţi se ruga ca să-i dăruiască puţină viaţă bărbatului ei, până ce ar veni în vârstă Constantin, fiul lor, ca să nu se primejduiască împărăţia.
Făcând rugăciune, dar, împărăteasa cetăţii şi rugând pe Stăpâna cerului şi a tot pământul, a auzit un glas nevăzut zicând: „Nu te întrista, Teofano, că astăzi vine buruiana cea vindecătoare, ca să vindece pe bărbatul tău”.
Aceasta auzind Sfânta, s-a bucurat foarte şi, alergând către cel bolnav, îl văzu cum că era în ceasul cel mai de pe urmă, ca să-şi dea sufletul, şi doctorii au făcut sfat ca să-l spintece. Iar ea le-a zis lor că degrabă vine alt doctor ca să-l vindece, şi după multe ceasuri, când socotea cum că de tot a murit, văd că vine degrabă o călugăriţă, Agati cu numele, care era în Biserică, şi ţinând Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu cea din Hrisopighi un vas cu apă din acea vindecătoare, a zis acestea către împărăteasă:
„Astăzi când m-am sculat de dimineaţă şi împodobeam biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, am auzit un glas, zicându-mi: «Agati, ia degrabă puţină apă din izvorul meu, ca să duci împăratului să o bea, ca să se vindece şi el şi să înceteze şi durerea Teofanei iubitei mele, care cu lacrimi strigă către mine»”.
Deci i-a dat împărăteasa apa celui bolnav şi îndată, o! grabnică izbăvire!, cum a băut-o, s-a vindecat desăvârşit, şi atâta putere a luat, încât s-a sculat din pat sănătos, ca şi cum n-ar fi avut nici o boală.
Minunea aceasta a înspăimântat pe toţi, iar împăratul a poruncit de au făcut un praznic de veselie întru aducerea aminte a acestei faceri de bine şi mulţumire a Preaslăvitei Stăpânei noastre şi a Celui ce S-a născut din ea negrăit, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin. (Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)