Sfântul Pahomie cel Mare s-a născut în Tebaida de Jos, Egipt. A fost un militar păgân care a renunţat la tot pentru a se dedica liniştii pustiei. Sfântul Cuvios Pahomie este unul dintre cei mai mari sfinţi pe care ni i-a oferit pustia Egiptului.
Deoarece au fost mulţi ucenici care l-au urmat în pustiu, a devenit părintele vieţii cenobitice, de obşte. Acesta a ctitorit şapte mănăstiri, având peste trei mii de ucenici. Sfântul Pahomie cel Mare a plecat în pace la Domnul în anul 347.
Tropar – Glasul 8
Arătatu-te-ai mai mare turmei Păstorului celui mare, în dreptând turmele sihastrilor la staulul cel ceresc, părinte Pahomie, şi schima cea de acolo, cuvioase, pustnicilor deprin zând, şi pe aceasta iarăţi o ai învăţat; şi acum împreună cu aceia te bucuri şi te veseleşti în cereştile locaşuri.
Un înger îmbrăcat în schimonah îi apare Sfântului Pahomie cel Mare având cu el o tablă pe care erau scrise rânduielile mănăstirii de obște. Urmând porunca, Sfântul a zidit multe chilii și a ajuns să fie întemeietor a șapte mănăstiri, având aproape șapte mii de ucenici.
Considerat a fi inițiatorul metaniilor, Sfântul Pahomie cel Mare a trecut la Domnul la vârsta in al 55-lea an al vietii sale, rapus de ciuma, si a fost ingropat in manastirea din Tabenisi ctitorită de el.
Sfantul Pahomie a introdus sistemul chinovial de nevointa pe care il avem in majoritatea manastirilor pana astazi. Conceptia ca monahul este asemenea unui soldat care trebuie sa lupte in formatie pentru a nu ramane izolat in fata primejdiei gandurilor rele este un alt atu al monahismului chinovial in raport cu celelalte forme de monahism, dar in special in raport cu cel de tip anahoretic:
„Vai celui singur care cade si nu este cel de-al doilea care sa-l ridice. Incapatanarea si mandria incatuseaza sufletul singuraticului. Ca prin ce sa-si arate umilinta sa acela care nu are pe nimeni fata de care sa se arate mai umilit? Cum sa se obisnuiasca in rabdare, de vreme ce nimeni nu se opune voii lui?“, iar in alta parte Sfantul Vasile marturiseste:
„Stim ca traiul la un loc cu mai multe persoane este mai de folos, pentru mai multe motive: intai pentru ca nici unul dintre noi nu este in stare sa-si satisfaca singur cerintele trupului sau, iar pentru castigarea celor necesare avem nevoie unul de altul.
Caci precum piciorul are o anumita putere, dar are nevoie si de o alta, caci fara ajutorul celorlalte membre nu gaseste nici energia proprie indeajuns de tare sau suficienta pentru nevoile sale, nici nu are cu ce sa inlocuiasca ce-i lipseste, la fel si in viata solitara: ceea ce avem devine fara folos si ceea ce nu avem nu se poate gasi, fiindca Dumnezeu Creatorul a hotarat sa avem trebuinta unul de altul, precum s-a scris, ca sa ne legam intre noi“.
Meritul si noutatea vietii cenobitice sau de obste intemeiate cu ajutorul Regulii Sfantului Pahomie cel Mare este acela de a fi impacat idealul singuratatii cu cel al vietii comunitare.
