NU vă lăsați înșelați de RETREAT, YOGA, REIKI, TETA HEALING și alte tehnici de dezvoltare personală DEMONICE! Ascultați ce spun Sf. Părinți, nu înșelații

Observăm că este la modă ca unii creștini ortodocși, (unii din necunoașterea Ortodoxiei sau alții din dorința de a face bani) să promoveze sincretismul religios, respectiv îmbinarea Ortodoxiei, Adevărul, cu alte practici, erezii, mișcări spirituale contemporane, care nu sunt decât înșelări ale celui viclean, vrăjitorii moderne.

Printre acestea amintim dezvoltarea personală modernă reiki, yoga, meditațite tibetană, radiestezie, retreat, teta healing, parapsihologie, bioenergie și alte asemenea practici demonice își au rădăcina în patria vrăjitoriei: Tibetul.

Este moda așa-ziselor ''master class-uri'' în care naivii participă pentru a învăța tot felul de practici, tehnici de a îl cunoaște pe Dumnezeu și a îl aduce în viața lor (care Dumnezeu, oare?) ce nu au nimic în comun cu Ortodoxia! Repet, nu au nimic în comun cu Ortodoxia, ci cu cel viclean!

Practic, dacă participi la aceste sesiune, întâlniri, ședințe ai mari șanse să devii îndrăcit! Acestor înșelări li se opun în mod direct și hotărât Sfânta Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți ai Ortodoxiei. De ce?

Postăm mai jos câteva link-uri cu poziția fermă a Sfinților Părinți ai Bisericii Ortdoxe cu privire la aceste practici demonice, de care creștinii ortodocși conștienți trebuie să se ferească!

Sf. Paisie Aghioritul: Cine face yoga intră într-o stare demonică! / Pr. Arsenie Papacioc: Nu vă mai înșelați cu yoga! Biserica o consideră erezie!

Citește și - Să ne păzim de înșelăciunea diavolească „Noua spiritualitate”, „renașterea harismatică” și altele... ! - Ne vorbște pr. Serafim Rose

Să fac yoga sau parapsihologie? Pr. Sofian Boghiu a spus clar dacă aceste practici sunt compatibile cu Ortodoxia

Gândirea pozitivă și dezvoltarea personală au sau nu legătură cu Ortodoxia?

Ne vorbește Sfântul Serafim Rose: Cât de important este să avem o perspectiva ortodoxă asupra lumii / Apărut în “The Orthodox Word” , an 1982, dar atât de actual!

Teoria reîncarnării. Reacţia Sfinţilor Părinţi faţă de această idee

Ne vorbește pr. Serafim Rose: Adevăratul luptător creştin nu-şi slăbeşte vigilenţa. Atenție la mişcările «spirituale» contemporane

Despre influența dăunătoare a practicii YOGA asupra trupului și a minții

De asemenea, util este să citiți ''Marii inițiați ai Indiei și părintele Paisie'', de Dionysios Farasiotis.

Spune NU acestor practici demonice și fii în acord cu ceea ce spun Sfinții Părinți ai Ortodoxiei, care ne-au avertizat despre pericolele și vicleniile care ne pândesc în societatea contemporană!

Trebuie să ne informăm, precum ne îndemna și ne îndeamnă părintele Iustin Pârvu: “Chiar în pustie de ai fi, nu ai justificare, pentru că nu ai căutat să te informezi, atâta timp cât au fost destule voci ale Sfinților Părinți din ultimele veacuri și care au atras atenția neîncetat asupra vremurilor în care trăim. Să nu privim superficial aceste lucruri, pentru că este posibil să nu mai existe acel timp de pocăință.

Dar se mai poate întâmpla ca tu, cu toată știința ta, așa informat cum ești, la vremuri grele și de impas, să cazi și să aluneci în neștiință. Pentru că nu este suficientă informarea, ci să ai în permanență o viață de pocăință.” (Ne vorbește pr. Iustin, Vol. I)

Citiți și - Părintele Ioan Istrati a relatat un nou caz uimitor despre vindecarea miraculoasă a unui băiat grav bolnav

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.