Părintele Ioan Istrati a relatat un nou caz uimitor despre cum s-a vindecat un bolnav. Redăm mai jos textul părintelui Istrati:
"Am simțit!". Totdeauna când scriu ceva, mă gândesc la ce efect va avea textul respectiv. Dacă va stârni durere, polemici, ură, vrăjmășie, invidie, de cele mai multe ori mă abțin să îl public. Uneori nu mă pot opri. Ieri, un preot prieten mi-a zis: transpiră în tot ceea ce scrii cât de mult te abții să nu spargi învelișul de iluzie și nemernicie. Așa o fi.
Dacă însă un text poate fi un fir de pai de care se poate agăța un înecat, dacă poate fi un imbold, un pinten de schimbare a vieții măcar a unui singur suflet, atunci acest text merită publicat.
Duminica trecută a venit la noi la Biserică o doamnă. Plângea foarte tare. Mi-a zis că fiul ei a fost diagnosticat cu TBC în stare foarte gravă, trei sferturi dintre alveolele pulmonare fiind afectate.
Medicii i-au zis discret că va muri, să îl iubească și să-l îmbrățișeze, că în orice moment poate surveni stopul respirator. Mă ardeau lacrimile femeii. I-am citit rugăciuni cu fesul Sfântului Ioan. Am întrebat-o: unde e copilul? În spital, părinte. Trebuie să puteți face ceva.
I-am zis: eu nu pot să fac nimic. Dumneavoastră puteți. Eu doar îndemn oamenii la pocăință. Îi ajut să urnească munții de necredință ai părinților și strămoșilor. Faceți Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul sf Ioan Rusul și citiți Psaltirea.
Cât timp, părinte? De acuma înainte. Non stop. Până se vindecă copilul. Femeia a strâns din dinți și a zis: așa fac. A plecat.
Duminica asta o văd iar, cu doi copii de mână. Părinte, el e băiețelul cu TBC. Am făcut tot ce ați zis. Am citit Psaltirea de 7 ori. Și Paraclisul. Alaltăieri, i-au făcut CT și RMN. Nu mai are nimic. Decât o pneumonie mai veche. L-au externat ieri. Îl tratăm acasă.
Copilul mi-a sărutat mâna cu dragoste. Mi-a pus mâna pe obrazul lui și mi-a zis: am simțit. Rugăciunea nu are limite, convenții, politețuri, formalism. E strigătul gigantic de durere al sufletului către Dumnezeu care te iubește și te așteaptă să-L chemi. Și vine. Mereu.'' - text scris de pr. Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.