''Există atâtea atitudini ale omului și cu tărie el se crede îndreptățit să-i fie recunoscute și apreciate. Își spune el așa în sinea lui că a muncit pentru asta și munca lui nu este în zadar.
Împlinirea și sentimentul împlinirii nu sunt lucruri rele, iar Dumnezeu binecuvântează și sporește lucrul omului care este spre folosul sufletesc.
Însă, această împlinire a omului, nu trebuie să fie încununată de acel sentiment al mândriei, prin care reiese că tu ești singurul factor al acțiunii.
Și asta să-ți permită să și judeci și să osândești păcătoșenia aproapelui. Este adevărat că faptul în sine se judecă pentru o luare aminte, însă, nu pentru a osândi. Și asta pentru că nu cunoști neputința celuilalt, pe care tu îl nominalizezi.
Așa a lăsat Dumnezeu și asta îi place lui Dumnezeu, ca omul, indiferent de virtuți și de conduită, să nu se mândrească pentru ele. Și aceasta, pentru că acolo tot Dumnezeu a lucrat.
Omul păcătos își merită cu prisosință smerenia și umilința, pentru că nu se găsește în el fapta cea bună, dar smerenia care îi acoperă căderea, devine dătătoare de viață.
Primește ideea unei conștiințe a păcătoșeniei și punerea unui început bun. Omul care se smerește se înalță. Așa a lăsat Dumnezeu.
Mândria poate schimba chipul omului și umilește caractetul curat de păcate. Ce folos dacă nu ești păcătos, dar în schimb, ești mândru? Și de aici ține-te frate la căderi și fapte ignobile.
Smerenia îl pune pe om în rânduială și îl ajută să-și recunoască căderile și neputințele.
Smerenia când va fi încununată și de o conduită morală și duhovnicească, devine împărătească și găsește alinare în miezul sfințeniei.
De aceea mândria este o patimă, iar smerenia o profundă și înălțătoare virtute'', a scris Avva Credo (pr. Arsenie Gălăţan, stareţul Mănăstirii Muntele Rece, judeţul Cluj) pe pagina sa de Facebook.