Vă invităm să citiți mărturia / situația relatată despre cum a procedat IPS Teodosie atunci când un tată disperat a venit la el pentru a-i cere ajutor.
''Răspunsul din altar. Era o zi obișnuită de miercuri la Arhiepiscopie. Înaltul slujise de dimineață și rămăsese în altar, în tăcere, citind dintr-un Liturghier vechi, cu filele îngălbenite de timp și de rugăciune.
Lumina se filtra prin vitraliile înalte, colorând în taină aerul din jurul Sfântului Prestol. Ușa laterală scârțâi încet. Un bărbat de vreo 35 de ani, cu palmele strânse, intră cu pași nesiguri. Mâinile îi tremurau. Se închină grăbit, apoi rămase tăcut.
– Preasfințite, iertați-mă că vin așa, fără rând… dar nu mai știu unde să mă duc. – Dacă nu mai știi unde, ai venit exact unde trebuia, îi răspunse Înalt-ul, ridicându-și privirea.
– Am o fetiță bolnavă. Nici medicii nu știu ce are. Ne-am dus peste tot. Cineva mi-a spus că, poate, dacă mă rog și primesc un cuvânt de la un arhiereu…
Înaltul se ridică, se apropie și îl privi adânc, ca și cum îi citea sufletul. Nu zicea nimic. Bărbatul începu să lăcrimeze. Îi tremura bărbia, iar în ochii lui se zbăteau neputința și o speranță firavă.
– Crezi că te duci la doctor ca să-ți vindece copilul, dar n-ai vorbit cu Dumnezeu de șase luni. N-ai spovedanie, n-ai rugăciune, n-ai post. Ți-a trebuit necazul ca să-ți amintești de El?
Omul dădu din cap, rușinat. – Am uitat... n-am mai fost la biserică... – Nu e prea târziu. Dar spune-mi: ce vrei cu adevărat? O minune rapidă, sau să înveți să trăiești în Hristos? – Sincer? Vreau doar ca fetița să fie bine, zise omul, cu o sinceritate brutală.
Inaltu' îi puse mâna pe umăr, iar privirea i se îmblânzi. – Atunci fă și tu ce ține de tine. Dumnezeu nu e automat de miracole. E Tată. Trei zile de post. O Spovedanie curată. O rugăciune de noapte în genunchi, cu numele copilei rostit în fiecare suspin. Nu fac eu minuni. Dar Dumnezeu răspunde când vede lacrima unui suflet care se întoarce cu adevărat.
Apoi, cu glas aproape șoptit: – Să vii duminică. Adu-o și pe fată. O vom mirui cu ulei de la sfântul maslu si ii voi citi si o rugăciune . Nu cu rețetă, ci cu credință.
Omul a plecat. Dar a plecat altfel. Cu capul plecat și inima încordată, ca o strună care începe să cânte. Duminica a venit. Avea copilul în brațe. Slabă, dar zâmbitoare, cu ochii mari și curioși. Inaltul a slujit cu glas tare, cu ochii strânși ca într-o luptă nevăzută. La sfârșit, când i-a uns fruntea copilei cu ulei sfințit, a spus doar:
– Nu știu ce va face Dumnezeu. Dar știu că rugăciunea unui tată, când vine din pocăință, poate ridica cerul. Ține de tine să n-o mai pierzi.
Un an mai târziu, aceeași ușă a fost împinsă cu hotărâre. Bărbatul a intrat. Nu mai tremura. Copila mergea singură. Se închina cum văzuse ea la tatăl ei.
Nu s-a rostit cuvântul „minune”. Dar unii, cei care au ochi de văzut, au știut că s-a petrecut una. Nu prin puterea unui om, ci prin harul lui Dumnezeu lucrător în Biserică. Iar Înaltul, slujitor tainic și smerit, rămase din nou în altar, cu Liturghierul vechi în mâini, șoptind:
– Slavă Ție, Doamne, pentru lacrimile care vindecă. Acestă este Ierarhul meu, IPS Teodosie!'' - text postat de Dobromir Parohia Sfgheorghe, pe Facebook.