4 octombrie – 31 de ani de la nașterea în Ceruri a Sfântului Părinte Dumitru Stăniloae, propus pentru canonizare anul acesta.
A fost închis timp de 4 ani la: Jilava și Aiud. "Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit şi a biruit întotdeauna prin credinţa în Dumnezeu şi prin speranţa în triumful final al binelui. Aşa se va întâmpla şi acum. Să răbdăm cu tărie şi smerenie suferinţa ce ni s-a dat."
Lidia Stăniloae, fiica Sfântului Părinte Dumitru Stăniloae (+4 octombrie 1993): „Tata spunea că pentru el a fost de folos închisoarea, pentru că l-a învăţat să se roage altfel. Sunt convinsă că părinţii mei au fost sfinţi”
-Aţi pus accentul astăzi pe suferinţa pe care Părintele Stăniloae a îndurat-o în închisoare. Consideraţi perioada aceasta un moment esenţial pentru viaţa sa?
–Pentru toată lumea suferinţa este un moment esenţial. Ea ne face să avem în faţa ochilor şi alte perspective decât banalul. Tata spunea că pentru el a fost de folos închisoarea, pentru că l-a învăţat să se roage altfel. Sigur că a suferit foarte mult, am suferit şi noi foarte mult, sunt nişte momente cumplite.
Dumneavoastră, ca oameni tineri, nu le-aţi trăit şi, slavă Domnului că nu le-aţi trăit. Mă gândesc că n-ar fi rău să fie mai prezent în conştiinţa poporului român. Ar trebui ca acum aceste suferinţe să se compenseze printr-o altă atitudine. E adevărat că pentru noi a fost rău, ca pentru toate familiile celor care au stat în temniţă.
Eram urmăriţi, eu am fost dată afară de la Universitate, unde lucram, mă rog, au fost consecinţe foarte grave. Însă asta trebuie să acceptăm. Aşa a vrut Dumnezeu. Şi am vrea să avem conştiinţa că nu s-a întâmplat chiar degeaba, că toată suferinţa, şi a lor, şi a noastră, a adus nişte roade bune în conştiinţa de azi a poporului român.
–Credeţi că locul Părintelui Stăniloae este între sfinţii neamului nostru?
–Am văzut multe icoane cu el. Este o evlavie a poporului. Biserica va hotărî dacă e de folos canonizarea tatălui meu. Pentru mine, e o permanentă legătură cu ce se întâmplă pe alte planuri.
–Simţiţi prezenţa Părintelui? –Sigur că da. Sunt convinsă că părinţii mei au fost sfinţi. Şi mama a fost o sfântă! Tata a mărturisit de zeci de ori că, dacă n-ar fi fost mama, n-ar fi reuşit să realizeze tot ce a realizat. După ce a murit mama, am fost convinsă că nici tata n-o să mai poată rezista prea mult.
Şi aşa a şi fost. A murit după cinci luni. Părinţii mei nu s-au certat niciodată, s-au iubit, s-au preţuit, fără manifestări spectaculoase. O iubire modestă, smerită, fundamentală - interviu realizat de Florin Palas, octombrie 2013.
Părintele Stăniloae despre detenție: În afară de regretul pentru suferințele familiei mele, nu-mi pare rău că am împărtășit suferința fraților români
-Rostiți un Cuvânt despre rostul suferinței în temniță, acum că am ilustrat cât m-am priceput nenorocirea abătută asupra unora dintre clerici - desigur, cei mai buni. Totul este atât de absurd în contrastul dintre aspirația lor la o viață în puritate și nevolnicia la care i-a condamnat ateismul izbânditor... Simt că nici eu nu mai înțeleg nimic din aceste destine la care am meditat atâta timp...
Venerabilul Profesor, cu chipul asemănător aceluia al Sfântului Nicolae, datorită bărbii scurte albe și marii bunătăți înscrisă pe el, îmi dezleagă misterul smeririi necesare a tuturor celor din lotul lor:
-În afară de regretul pentru suferințele familiei mele - revine Sfinția Sa la durerea sa cea mai de seamă - nu-mi pare rău că am împărtășit suferința atâtor frați români, pentru a fi dovedit că și dintre preoți au fost unii, au fost destui care au împărtășit durerea poporului nostru.Îi revăd pe rând pe toți cei pomeniți în această revărsare a memoriei surprinsă de creion până aici.
-Acolo, în temniță, am meditat mult la suferință, iar aceste reflecții se oglindesc și în scrisul meu de după aceea. Nu am lăsat nici o clipă să treacă fără o vorbă adresată oamenilor despre Credință; Sărbători; Evanghelie; Crucea lui Hristos, ce te poate înnobila. Cred că a fost bine că m-am aflat și eu printre ei. Majoritatea celor care au fost deținuți și chinuiți prin închisori a crescut și s-a înnobilat prin Ea, prin Cruce.
Vorbitorul rămâne o clipă adâncit în tăcere. Apoi: -Adeseori mă-ntreb ce cruzime sălbatică a putut lucra în reprezentanții sistemului comunist, de au aruncat în suferință atâtea zeci și sute de mii de oameni fără nici o vină, pe ei și cu familiile lor. Ce umanitate mai poate pretinde că reprezintă acest sistem?
A fost cea mai eclatantă dovadă despre răutatea fără margini la care poate ajunge un sistem lipsit de credința în Dumnezeu. În loc să răbufnească, glasul său s-a interiorizat, este mai vibrat.
-Aceasta trebuie să învățăm astăzi. Aceasta e concluzia noastră. Să părăsim necredința - cel mai îngrozitor izvor al răului, al neînfricatei răutăți ce și-o pot face oamenii prin lipsa de credință. Ar trebui ca ziarele noastre să accentueze mai mult această consecință majoră pe care ne-a adus-o eliberarea de regimul comunist.
Din păcate, găsesc prea puțin accentuată, în gazetele noastre, valoarea credinței pentru armonia dintre oameni. La alte popoare toată disidența avea și are drept temei fundamental afirmarea credinței.
De ce n-am văzut aceasta și nu o vedem și la noi? Nu este aceasta o piedică în calea refacerii unității și puterii noastre, ca neam?
Părintele Profesor Academician Dumitru Stăniloae își cercetează cugetul câteva momente și adaugă liniștit: - Acesta e Cuvântul meu - fragment din volumul lui Mihai Rădulescu - RUGUL APRINS DE LA MÂNĂSTIREA ANTIM LA AIUD.
Citeste si - Părintele Dumitru Stăniloae: De ce suntem ortodocși?