Mănăstirea Văcăreștii Noi din județul Constanța s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, în așteptarea sfințirii paraclisului, care va avea loc duminică, 22 septembrie.
MĂNĂSTIREA VĂCĂREȘTII NOI. VIDEO ȘI IMAGINI
Vineri seară, în jurul orelor 18.00 au fost întâmpinate, de către un sobor de preoți, diaconi, monahi, monahii și zeci de pelerini, Brâul Maicii Domnului de la mănăstirea grecească Katoxenia și osemintele Sf. Ierarh Iosif de la Partoș. La solemnul eveniment au participat:
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Iacov de Mytilene, care a însoțit Brâul Maicii Domnului din Grecia și PS. Paisie Lugojanul, care a însoțit moaștele Sf. Ierarh Iosif, ocrotitorul Timișoarei.
Brâul Maicii Domnului și moaștele Sf. Ierarh Iosif de la Partoș vor sta spre închinare la mănăstirea Văcărești, până luni, în jurul orei 12.
Vă prezentăm un scurt reportaj video despre ridicarea noii Mănăstiri Văcărești, precum și câteva imagini, vedeți mai multe poze pe Atitudini.com.
Duminică, 22 septembrie, ora 8:00, un sobor de arhierei din țară și din străinătate vor oficia slujba de sfințire a Paraclisului, urmată de Sfânta Liturghie și punerea Pietrei de Temelie a bisericii mari.
Cu acest prilej, în perioada 20 – 23 septembrie, vor fi aduse spre închinare Brâul Maicii Domnului și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș.
POZE
Citeste si - De ce reconstrucția Mănăstirii Văcărești (demolată de Ceaușescu) la Constanța?