Arhimandritul Ilie Cleopa subliniază pe cine trebuie să cinstim cel mai mult dintre toți sfinții. ,,Dintre toți sfinții, pe care trebuie să-i cinstiți, să cinstiți mai tare pe Maica Domnului! Mult pot și sfinții lui Dumnezeu, dar niciunul cât Maica Domnului.
Dacă nu era Maica Domnului în Ceruri, între Sfânta Treime și noi, lumea asta se pierdea demult. Ea pururea stă în genunchi și se roagă Preasfintei Treimi.
Miliarde de suflete care au credință și nădejde în Maica Domnului vor trece ușor vămile văzduhului și din moarte la viață pentru că au cinstit-o pe Maica Domnului.
Deci, vă rog, să nu vă lipsească din casă Acatistul Maicii Domnului, Paraclisul și alte rugăciuni către Maica Domnului!
Și la icoana ei să ardă candela permanent" Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 146.
Pâinea Maicii Domnului. O mică istorioară athonită:
''La mănăstirea Sfântul Pavel era un părinte foarte simplu, numit părintele Mina. Cu ani mai în urmă. Era ajutor de brutar.
Deci, părintele care făcea pâinea, făcea prescurile, care se ocupa acolo la brutărie, îl avea pe părintele Mina ca ajutor. Părintele Mina era om foarte simplu și ascultător, nu întreba niciodată nimic, ce-i spunea, aceia făcea.
„ Dă făina! ” Dădea făina. „Adu apă! Frământă aici, pune aici… ” El făcea. Și se ruga continuu. Eh, la un moment dat, se îmbolnăvi brutarul și-l cheamă starețul, că deja avea și el un an de zile de când ajuta la brutărie:
„Părinte Mina, vezi, azi faci pâine pentru părinți, că părintele s-a îmbolnăvit! ” El a spus: „ Să fie binecuvântat! ” Și s-a dus în brutărie, dar omul nu știa nimic, dacă el doar a făcut ascultare, niciodată nu s-a băgat să se intereseze și s-a rugat, s-a trezit în fața unui lucru.
Și cum se făcea pâinea acolo? Atunci se făcea pâine în fiecare zi, erau un fel de pâinici ca și prescurile – erau porția unui călugăr. Ei, și făceau, pâine dimineața ca să ajungă când era masa seara și pentru a doua zi dimineața cum ar fi,
Și după aia, următoarea zi, la fel, când era două mese. Dacă era numai o masa, atunci pentru seara. Și părintele trebuia să facă pâine în ziua aceea ca să aibă pentru masa de sera cum ar fi.
Dar s-a dus în brutărie, se uita, nu știa pe ce să pună mâna și cu ce să înceapă. Și a început să plângă și să se roage. Era o icoană a Maicii Domnului acolo.
„Maica Domnului, ajuta-mă! Știi că eu n-am învățat sunt nepriceput, nu știu! Și ce trebuie să fac acum? Părintele stareț mi-a spus să fac pâine, și până ajungem la masa trebuie să fie gata pâinea…”
Cum plângea el și se ruga, vede că se deschide ușa de la brutărie, îmbrăcată cuviincios, ca un fel de monahie, să spunem. Și el când o vede, nu s-a gândit ce caută femeie acolo, în simplitatea lui. Zice:
– Auzi, știi cumva să faci pâine? – Știu! – Hai, ajuta-mă și pe mine, că nu știu! – Sigur că te ajut! Ia dă făina încoace.
Și a început să facă precum cu brutarul. El îi dădea la mână și femeia asta a început: repede, a frământat a făcut, a pus la cuptor, a copt, s-a terminat mult mai repede pâinea decât era normal, cu brutarul. Frumos, calde, bucuros părintele, femeia a ieșit pe ușă și-a plecat.
Nici nu și-a dat seama să-i mulțumească, zice el: „ Văleu, am uitat să-i mulțumesc! ” Bucuros omul că are pâine calda, a pus masa – a pus la masă pâine caldă și au început părinții să mănânce pâine.
Și mâncau și nu se săturau și zic: „Părinte, mai adu-ne pâine! ” Că întotdeauna făcea mai mult oleacă. Au lăsat mâncarea și mâncau toți pâine. Starețul zice:
„Mă, treaba nu-i bună. L-am lăsat pe ăsta, nepriceput, cum se pune, să facă pâine și sigur a pus lapte, zahăr, că nu se poate – pâine atât de dulce și de bună n-am mâncat niciodată!”
După ce s-a încheiat masa, ca să nu-l ocărască acolo, de față cu toți, când a ieșit afară îl cheamă starețul: – Ia vino încoace, părinte Mina! – Da, părinte! (lui îi era frică acum c-o să-l ocărască că nu i-a reușit pâinea, sau ca n-a ieșit bună.)
– Ce-ai pus în pâinea aceea? El așa, începu să plângă: – Dar n-am făcut-o eu! – Dar cine a făcut-o?! – Păi…femeia!
– Care femeie?? Și atunci și-a revenit și el, stai un pic, ce femeie în Athos? Și i-a povestit. – Ia spune, ce s-a întâmplat?
– Păi, uite, plângeam că nu știam și a intrat o femeie așa…, m-a ajutat, ea a frământat, ea a făcut pâinea. Și atunci când a auzit starețul a început să plângă, adunat toată obștea, l-a pus din nou să povestească și a zis:
„Părinților, gata, nu vă mai atingeți de pâinea asta, o s-o tăiem bucățele, o uscăm și o luă ca de sfințenie! Să ajutăm pe cei bolnavi.”
Și-n felul ăsta au consumat-o câte un pic, știind c-au mâncat pâine din mâinile Maicii Domnului. Adică, Maica Domnului a intervenit ea, văzând simplitatea brutarului și-a venit, le-a dăruit, a frământat și-a făcut pâine pentru părinți.
Vedeți câtă dragoste are Maica Domnului? Și cum se îngrijește?