''Probabil vă întrebați de ce reconstrucția Mănăstirii Văcărești la Constanța? În Sfânta Scriptură, în cartea Înțelepciunea lui Iisus Sirah 35, 12 este scris: „Jertfa bărbatului drept este primită şi pomenirea ei nu se va uita”.
Jertfa și pomenirea celor care au suferit opresiunea regimului comunist în timpul lucrărilor Canalului Dunăre – Marea Neagră nu s-au dorit uitate.
Părintele Iustin Pîrvu în perioada 1948-1964 a fost închis de regimul comunist, iar o perioadă a detenției a petrecut-o și la penitenciarul Văcărești.
Mărturiile sale consemnate spun că a fost una dintre cele mai grele perioade din detenția sa, întrucât vedea biserica Mănăstirii Văcărești din celula sa și nu i se permitea accesul la Sfânta Liturghie.
Este crunt să nu poți îmbrățișa ceea ce iubești cel mai mult, Sfânta Liturghie, în ciuda distanței de câțiva zeci de metri! De asemenea, Părintele Iustin a fost printre cei care au muncit la canal, el fiind mutat aici pentru o perioadă de 6 luni la cariera de piatră de peste drumul Mănăstirii Văcăreștii Noi'', a transmis Mănăstirea Văcăreștii Noi.