Un moment încărcat de o mare emoție s-a petrecut recent la biserică, acolo unde părintele Ioan Istrati a întâlnit familia îndurerată a unei bunici, care a murit într-un accident tragic. În timpul în care părintele Ioan Istrati aducea mângâiere prin rugăciuni, un gest emoționant , plin de inocență al nepoțelului victimei, în vârstă de 7 ani, i-a mișcat pe toți cei prezenți.
Copilul l-a întrebat pe părintele Ioan Istrati dacă poate vorbi cu Dumnezeu cu scopul de a îi aduce bunica înapoi, fapt care a culminat cu o explicație blândă, cu privire la locul de odihnă al bunicii, dar și despre legătura nevăzută dintre cei adormiți și cei rămași pe pământ.
Relatarea părintelui Ioan Istrati: ''La Biserică la noi e depusă o bunică, care a fost accidentată pe trecerea de pietoni. A murit la spital. Durerea e foarte mare. Am fost și eu și am încurajat familia cu rugăciuni.
Acolo era un nepoțel al bunicii, de 7 ani. Stătea într-un colț, trist. Când m-a văzut, m-a luat de mână și mi-a zis: M-am rugat la Dumnezeu să dea viață bunicii mele. A fost izbită de o mașină. Poți să mă ajuți să vorbești cu Dumnezeu?
I-am zis: Dumnezeu te-a auzit. El a luat pe bunicuță și a dus-o într-o grădină frumoasă cu flori și cu copaci, cu păsărele și animăluțe, unde stă și se roagă. Copilul a oftat și a zis: și nu mai vine la mine? I-am zis: vine noaptea și te sărută pe frunte, și te strânge în brațe.
Copilul sărea în sus de bucurie. Tatăl lui a venit și i-a zis: nu mai deranja pe părintele. Dar eu am zis: nu-i deranj, e o bucurie. Uite tata, bunica e în grădină cu pisici și căței. Și vine noaptea la mine. Tatăl, băiatul doamnei, a lăcrimat. A dat din cap.
Copilul bucuros mi-a zis: uite-te la tine cum arăți. Eu am făcut ochii mari și l-am întrebat: cum? Ca un Doamne Doamne mai mic. Mi s-au umezit și mie ochii. Dumnezeu să îi dea odihnă'', a scris părintele Ioan Istrati, pe contul său de Facebook.
"Sfinte Ioane, nu mă lăsa! Duminică, a venit la noi la Biserică o familie. Ea, foarte slabă, cu un batic în cap, cu chipul în pământ.
Au așteptat smeriți la rândul de credincioși, până au ajuns la mine. Femeia tremura toată. Nu putea vorbi. Doar plângea. Am luat-o de mâini și i-am zis: uitați-vă la mine. Și-a ridicat ochii. Eu: vă cunosc după ochii albaștri. Ați mai fost la noi?. Femeia a mai plâns un pic, apoi a zis: da, părinte. Am venit să mulțumesc.
Eu nu mai știam nimic. Vin la noi sute de oameni. Plus că nu privesc în ochi femeile, ca să evit orice ispitire. Ce să mulțumiți? Am venit acum un an, eram de 30 de kile, eram cheală în cap de la chimio. De asta nu m-ați recunoscut. Aveam cancer cu metastaze în tot corpul.
Mi-au dat lacrimile. Mi-am amintit. O adusese soțul ei în spinare. N-aveau căruț. Femeia era sfârșită. Nici nu putea privi. Am observat doar ochii ăia mari, albaștri. Era îngrozitor de slabă, avea mâinile numai oase. A răsturnat-o pe un scaun. Nu puteam să-i dau canon nimic, nu putea citi.
I-am zis doar la ureche: zi de un milion de ori Tatăl nostru și Sfinte Ioane, nu mă lăsa. Femeia mi-a zis: părinte, cum mi-ați zis așa am făcut. Și în somn mă trezeam plângând: Sfinte Ioane, nu mă lăsa. Tatăl nostru am zis de câteva mii de ori doar.
Și, cum ați zis, am oprit orice zahar și făină. Am băut sucuri de pătrunjel și sfeclă. Am băut doar aghiasmă mare. La spital, unde m-au dus, acum un an, tot îmi scanau cancerele. În fiecare zi vedeau tot mai puține. Întâi opt, apoi șapte, șase tot așa.
O femeie din salon s-a enervat că doctorii se tot minunau și mi-a trăsnit o cutie mare cu medicamente peste cap. Ce tot faci, de te vindeci? Uitați aici e semnul. Mi-a arătat tâmpla. Îmi venea să sar în sus de bucurie, să chiui, să plâng, să râd, să o îmbrățișez pe biata femeie.
Rugăciunea neîncetată v-a salvat. Și eu am pomenit-o. Dar pentru că văzusem în ce hal a venit la noi, când vedeam pomelnicul cu Lidia, ziceam: ptr odihnă veșnică. Eram sigur c-a murit. Murise doar cancerul din ea. Murise mândria. Îndreptățirea. Orgoliul. Ura. Rămăsese doar ea strigand: Sfinte Ioane, nu mă lăsa.
Am îmbrățișat-o pe biata mămică. Avea părul scurt. Parcă semăna un pic cu Sfântul. Părinte, toată viața mea o să plâng. Am trecut prin iad, și Sfântul meu iubit și scump m-a smuls din moarte. Mulțumim, bunule mărturisitor, cuvios, doctor fără de arginți și chirurg minunat, Ioan Rusul.", a scris părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook. Citeste articolul aici!
