În contextul marii sărbători de pe 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului, în amintirea apariției minunate a Maicii Domnului la Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Vlaherne, vă propunem să citiți un text impresionant scris de părintele Ioan Istrati.
Este un text scris la o altă sărbătore închinată Maicii Domnului, dar care merită citit și recitit despre cine este Maica Domnului. Îl găsiți mai jos în articol!
Amintim faptul că Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserica Ortodoxă, pe data de 1 octombrie, în amintirea apariției minunate a Maicii Domnului in Biserica din Vlaherne.
În anul 911, în zilele împăratului Leon cel Înțelept (886-912), orașul Constantinopol era asediat. Lumea strânsă în Biserica Vlaherne cerea ajutor Maicii Domnului. Biserica era împodobită fiind spre duminică. Se făcea priveghere de toată noaptea în cinstita biserica a Vlaherne, la data 1 octombrie.
De față stând mulțimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie, și-au ridicat ochii în sus și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se.
Și era ea strălucind de lumină ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, împreună cu oști cerești și cu mulțimea de sfinți, care în haine albe și în cucernicie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleși:
Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Sfântul Evanghelist Ioan. Pe aceasta văzând-o, Sfântul Andrei a zis către ucenicul sau, fericitul Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?”
Iar el a zis: „O văd, sfinte părinte și mă înspăimântez, că o vad acoperind pe oamenii ce sunt sunt în biserică, cu cinstitul ei omofor, care strălucește mai mult decât soarele.”
Și s-au auzit graiurile cele cu umilință ale rugăciunii ei către iubitul ei Fiu și Dumnezeul nostru Iisus Hristos: Împărate ceresc, primește pe omul cel ce Te slăvește pe Tine și cheamă în tot locul preasfânt numele Tău.
Și acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfințește și proslăvește pe cei ce te proslăvesc pe Tine și rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, și făgăduințele, primește-le toate și din toate nevoile și răutățile îi izbăvește.
Deci, nădăjduindu-ne, Stăpână, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis către Fiul tău, am voit să nu rămână fără praznic Sfântul Tău Acoperământ,
o, Preabună, ci precum tu voiești a-ți descoperi cinstitul praznic al Acoperamântului tău, o, întrutot milostivă, împodobește-l. Ca și cei ce te proslăvesc pe tine să se veselească, văzând numitele tale praznice mult strălucind;
Și precum acolo pe norodul cel ce era în biserica cu milostivire l-ai acoperit, așa ne acoperă și pe noi, păcătoșii robii tăi, cu Acoperământul aripilor tale, Fecioară, Acoperitoarea noastră Preasfântă Fecioară, surpând sfaturile și gândurile celor ce cugetă rele asupra noastră.
Și, în ziua răutăților noastre, să ne acoperi pe noi, iar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărți de trup, de față să stai nouă într-ajutor și să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, și în ziua înfricoșatei judecăți să ne acoperi pe noi sub oblăduirea Acoperământului tău.
Cu ale căreia preaputernice și bine primite rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților Tăi, Dumnezeului, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin. Vezi și - Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului - Audio
Textul părintelui Ioan Istrati Cine este Maica Domnului, la Nașterea Maicii Domnului, dar care merită recitit, fiind o descriere atât de minunată pe care o face părintele Maicii Sfinte:
''Maica Domnului este Raiul. Sfânta Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, S-a născut astăzi. Răsare din lacrimile rugăciunii, din bătrâneţe binecuvântată de bunătate şi din curăţie sfântă.
Străluceşte în lume ca rod a minunii Lui Dumnezeu, o Pruncă mai mare decât cerurile, care se pregăteşte să-L nască pe Creatorul tuturor.
Bebeluşul mic, care plânge abia auzit astăzi, va deveni Mijlocitoarea neamului omenesc. Prunca uşoară ca un fulg este toată mai desfătată decât cerurile. Copila care stă la sânul bunicii Lui Dumnezeu se pregăteşte să devină Biserică sfinţită şi Rai cuvântător.
Ea e Biserică, pentru că în ea a încăput şi s-a odihnit Împăratul cerurilor. Ea e Catedrală a veşniciei, pentru că în Ea ia fiinţă de om Însuşi Dumnezeu.
Creatorul galaxiilor încape întreg din smerenia iubirii în pântecele mic şi feciorelnic al Mamei Sale. Ea este Altar preacurat al Mielului Lui Dumnezeu, pentru că poartă legânându-L pe Cel ce odihneşte toată făptura.
Maica Domnului e Maica Bisericii, pentru că nimeni niciodată nu-L poate moşteni pe Hristos, dacă nu-L naşte tainic în suflet, aşa cum L-a născut cu Trup Fecioara cereştii iubiri.
Nimeni nu poate primi pe Izvorul vieţii, dacă nu simte dumnezeieşte lacrimile înmiresmate de feciorie din ochii celei ce L-a născut. Nimeni nu Îl poate iubi pe Iubitorul de oameni, dacă nu devine duhovniceşte mamă în suflet, ca să-L nască în taină.
Îndumnezeirea firii umane este chipul şi extensia Întrupării Domnului din Preacurata. Când Îl leagănă Ea pe Dumnezeu, miriadele de îngeri suspină.
Când Îl sărută Ea pe Fiul Ei, universul se umple de iubire dumnezeiască. Când Îl îngână duios pe Pruncul Cel veşnic, lumea toată îşi găseşte Logosul ascuns.
Însă mai mult decât Biserică, Maica Domnului este Rai cuvântător, paradis mistic, Care vorbeşte despre vocaţia supremă a omului de iubire veşnică.
Fecioara este Rugul cel aprins, în Care materia se sfinţeşte şi se izbăveşte pe vecie de stricăciune, arzând de dorul de Dumnezeu, dar nemistuindu-se de stricăciune.
Fecioria Ei roditoare arată fiinţa Raiului, în Care materia se pătrunde de har şi biruieşte legile creaţiei prin legile iubirii. Curăţia născătoare de viaţă este metafora teologică a Raiului, chipul ascuns al Împărăţiei Lui Dumnezeu, Calea spre Care se îndreaptă universul împovărat de păcate.
Orice om moştenitor de Rai este de fapt cel ajuns să iubească pe Dumnezeu cu iubire de mamă, să-l privegheze şi să-l crească în adâncul inimii, pentru a deveni totul în El.
Fecioara sfântă este izvor de iubire, pentru că plineşte în sine toată iubirea plânsă a omului dezbrăcat de har şi tot dorul Lui Dumnezeu de unirea cu noi.
Îndurările Ei curg către umanitate fără a aştepta confirmare sau cerere, ci necontenit revărsând dulceaţa iubirii din inima Ei de Mamă.
Universul întreg, însărcinat cu Dumnezeu, priveşte cu dor la ceea ce L-a născut şi învaţă să se umple de lumina care izvorăşte din Cel veşnic.
Umanitatea pătrunde tainele istoriei şi învaţă transformarea euharistică a materiei în energie prin har, ca naştere ce fecioreşte şi moarte ce arvuneşte viaţa.
Vedem astăzi o pruncă şi înţelegem măreţia iubirii Lui Dumnezeu. Auzim un plânset de copil şi învăţăm înţelepciunea cea de negrăit a Treimii. Privim la un pui de om, şi străvedem printre lacrimi cât de mult se poate omul ridica prin iubire la tronul de lumină al Vieţii.
Sărutăm cu sufletul un bebeluș, dar ucenicim la Cathedra de teologie a veacurilor. Tăcerea Ei e mai de preţ decât toate cuvintele acestei lumi.
Căci cea mai mare putere a universului este iubirea care dă viaţă, jertfirea de sine născătoare de prunc. Şi cea mai mare lumină din univers este puterea de a-i iubi o veşnicie pe cei care ţi-au ucis Copilul. (Părintele Ioan Istrati)