Dilema creștinilor ortodocși practicanți: Părinți, semnați sau nu Contractul Educațional? Acuze grave de neconstituționalitate și amenințări cu amenzi

Controversele apărute privind Contractul Educațional au ajuns la noi culmi, fiind aduse acuzații grave la adresa acestui act juridic, care ar fi neconstituțional, prin anumite prevederi controversate, ambigue și ilegale, acuză părinții.

Mai jos, în articol, găsiți și ce spun unii avocați cu privire la controversata prevedere cu obligativitatea semnării Contractului, în caz contrar se vor aplica amenzi de 5.000-10.000 de lei (n.red Cine va aplica amenzile este o și mai mare controversă).

Citește și - Pr. Serafim Rose ne-a avertizat încă din 1982, la o conferință în SUA, despre pericolele duhovnicești contemporane, inclusiv bătălia ideologică contra copiilor

Astfel, părinții creștin ortodocși practicanți ridică numeroase semne de întrebare cu privire la unele prevederi ale Contractului care restrânge drepturile elevilor și părinților, fără un temei de urgență.

O altă nemulțumire a părinților se referă la faptul că acest Contract ar afecta exercitarea drepturilor părintești, fapt care este considerat deosebit de grav de creștinii ortodocși!

Contractul Educațional restrânge drepturile părinților și elevilor. Contractul Educațional este neconstituțional

Mai mult, Alianța Părinților atrage atenția Ministerului Educației: Contractul Educațional restrânge drepturile părinților și elevilor. Contractul Educațional este neconstituțional

Conform acestui document, Alianța Părinților a trimis un memoriu adresat Ministerului Educației, prin care a atras atenția asupra modificărilor aduse Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, în care critică mai multe prevederi.

„Printre exemple se numără și obligarea părinților să fie de acord cu supravegherea copiilor în scopul unei posibile urmăriri penale (prezumție de vinovăție), fără ca părinții să se poată opune fiind sancționați cu amendă sau muncă în folosul comunității (abuz și consimțământ viciat), riscul restrângerii accesului la educație

– în caz contrar, dispariția autorității părintești prin obligarea participării la anumite ședințe de consiliere a copilului și (re)educare parentală numai la decizia școlii, sub riscul unei anchete sociale obligatorii (ceea ce este un abuz și prezintă riscul de separare a familiei), condiționarea dialogului dintre părinți, copii și școală numai de apartenența la anumite organizații ale elevilor, în locul unui dialog extins și informat, precum și riscul de eliminare a credințelor religioase sub pretextul eliminării prozelitismului religios (interpretabilă și potențial abuzivă), precum și condiționarea implicării elevilor și părinților în numele eliminării anumitor convingeri considerate potențial discriminatorii, dar definite insuficient.

Constatăm că, deși formularea contractului educațional nu ridică suspiciuni, semnarea lui implică obligarea unilaterală a părinților prin toate prevederile de mai sus: OUG 95/2024 privind supravegherea copiilor în clase, ROFUIP și Statutul Elevului.

Prin comparație, Germania reglementează păstrarea datelor doar 72 de ore, în loc de cel puțin 30 de zile, iar clasele sunt considerate zone sensibile și nu pot fi supravegheate, deoarece supravegherea pentru controlul general al comportamentului elevilor este un amestec în dreptul lor la viață privată, iar elevii minori sunt extrem de sensibili juridic din cauza vârstei și vulnerabilității lor”, a subliniat Alianța Părinților.

Printre altele, Alianța Părinților subliniază că introducerea contractului educațional, „reglementeaza chestiuni de drept deja reglementate, restrânge drepturile elevilor și părinților fără un temei de urgență în contradictoriu cu art. 53 din Constituția României și contravine garanției accesului neîngrădit la învățământ, conform art. 32 din Constituția României”.

Citește și - De acasă și de la Biserică trebuie să vină atitudinile de bază ale copilului, apoi de la școală - Învățăturile părintelui Serafim Rose

Ce spune Ministerul Educației

Ministerul Educației a negat mai multe informații apărute în spațiul public și spune că nu afectează exercitarea drepturilor părintești și că autoritatea tutelară aparține părinților.

„Conform ROFUIP, unitățile de învățământ încheie cu părinții sau reprezentanții legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale părților, conform prevederilor legale în vigoare.

Prin hotărâre a consiliului de administrație, la contractul educațional pot fi adăugate și alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al beneficiarului primar în funcție de specificul fiecărei unități și după consultarea consiliului reprezentativ al părinților/ reprezentanților legali, prin act adițional semnat de ambele părți”, mai continuă Ministerul Educației în postare.

Ce spun unii avocați, cu privire la obligația de a semna și amenințarea cu amenzi pentru cei care nu vor semna Contractul Educațional

Avocații spun că desi în regulament se specifică că se poate aplica o sancțiune contravențională pentru părintele care nu dorește să semneze contractul educational, în mod practic acest fapt nu este posibil deoarece s-ar încălca principiul legalității sancțiunilor contravenționale.

Mai mult, contravenția nu este prevăzută în vreunul dintre actele normative limitative prevăzute de lege. Sancțiunile pot fi stabilite doar prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului. Ministerul Educației a introdus aceste amenzi printr-un regulament, care face parte a unui ordin de ministru.

Citește și - Pr. Iustin Pârvu: Formare sau deformare prin școală și manualele școlare?

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.