''Părintele ieroschimonah Paisie Olaru zicea cam așa : „Nu deasa Împărtăşanie ne duce la desăvârşire, ci pocăinţa cu lacrimi, deasa spovedanie, părăsirea pacatelor, rugăciunea din inimă.
Râvna unora pentru deasa Împărtăşanie este semnul slăbirii credinței şi al mândriei, iar nu semnul sporirii duhovniceşti.
Îndreptarea şi sporirea noastră pe calea mântuirii începe cu deasa spovedanie şi se continuă prin post şi rugăciune cu lacrimi, prin părăsirea păcatelor, milostenie, împăcare cu toţi şi smerenie.
Numai după ce facem toate acestea ne putem împărtăşi mai des. Altfel cum să-l primeşti pe Domnul cerului şi al pământului când sufletul tău este necurat, nespovedit, robit de patimi şi mai ales, plin de mândrie?”.
Eu l-am cunoscut in copilărie când mergeam cu părinții mei împreună cu niște vecini buni credincioși pe la Sihla. Aici în creierul munților am și fost hirotonit de actualul Patriarh al României pe când era mitropolitului Moldovei și Bucovinei.
Cât de mult s-au schimbat lucrurile în ultimii 30 de ani. Radical aș zice. Pe 20 iunie 2024 s-au împlinit 127 de ani de la nașterea lui. '' - postare scrisă de părintele Teodor Ciurariu.
Ieroschimonahul Paisie Olaru (1897 - 1990)
Ieroschimonahul Paisie Olaru a fost un mare părinte duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Române în secolul XX.
S-a născut în 20 iunie 1897 în satul Stroiești, Botoșani, primind la botez numele de Petru. În anul 1921 a intrat în obștea Schitului Cozancea – Botoșani, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism cu numele de Paisie.
În ziua de 14 octombrie 1943 a fost hirotonit diacon, iar preot în 4 aprilie 1947. În perioada 1947-1948 a fost egumen al schitului.
În 1948 s-a retras la Mănăstirea Neamț. Între anii 1949-1953 a viețuit la Mănăstirea Slatina-Suceava, iar din 1954 a revenit la Sihăstria. Între 1972-1984 s-a nevoit la Schitul Sihla, iar ultimii ani în chilia sa de la Sihăstria.
A trecut la cele veșnice în 18 octombrie 1990.