Părintele Ioan Istrati a scris un mesaj interesant, de la care putem avea folos duhovnicesc, cu privire la o mare ispită care ne bântuie pe noi toți.
Aceasta mare ispită contemporană ne pune în mare pericol unirea noastră cu Dumnezeu, pentru că ne fură timpul dacă nu suntem stăpâni pe noi, ispita aceasta tinde să ne controleze, iluzioneze viața...
''Oamenii timp de 2000 de ani au vorbit necontenit cu Dumnezeu. Se numește rugăciune. Fie că era rugăciunea inimii, fie Tatăl nostru, fie Slavă Ție Doamne. Marele Pavel ne-a învățat: Rugați-vă neîncetat. Oamenii lui Dumnezeu aveau un cordon ombilical de har între ei și Avva - Tăticul Dumnezeu.
Acest cordon era Duhul Sfânt care se roagă în noi cu suspine negrăite. Omul credincios simte un dor necuprins de a se dărui lui Dumnezeu, de a vorbi cu El, de a-L asculta, de a-L respira.
Diavolul a inventat tot felul de mașinării pentru a întrerupe această iubire necuprinsă. Păcate, patimi, gânduri, imagini, imaginație, vorbe, persoane, preocupări, idealuri, iluzii toate.
Azi, pentru mulți, dumnezeu e telefonul cu care vorbesc și se holbează la milioanele de ispite ale acestei lumi. Totul pentru a tăia cordonul ombilical dintre om și Dumnezeu, transfuzia se Sânge euharistic de la Tatăl ceresc la fiu.
Dacă, Doamne ferește, nu ai răspuns la telefon, la beep, la mesaj, toată furia iadului se revarsă. Mi-am desființat notificările. De tot. Mă uit când pot și când vreau.
Mi-am dat telefonul pe surdo-mut. Vreau să citesc, să mă rog, să mă odihnesc, să privesc natura, să mă plimb, să scriu, să slujesc, să lucrez, să mănânc, fără ca antihristul iluziei vizuale să stea cocoțat pe capul meu.
Altfel devin în loc de unit cu Dumnezeu, siamez cu necuratul.'', a scris părintele Ioan Istrati, pe pagina sa de Facebook.
''Radiografie. Antihrist nu poate veni decât într-o lume de iad. Să facem un exerciţiu de imaginaţie (sic). Acum o sută de ani, se termina primul război mondial. Europa îşi lingea rănile, îşi îngropa milioanele de morţi şi se reconfigura harta naţiunilor, sfărâmând coloşii imperiali.
Era valabil şi în restul lumii, doar cu un decalaj. Dincolo de ororile războiului, omenirea încă afirma firescul, bunătatea, milostivirea, chiar dacă nu le practica. Era cu neputinţă să susţii o aberaţie imorală şi să rămâi netaxat.
Cel viclean a văzut că nu are niciun sens să omoare milioane de oameni, mai ales că mulţi dintre ei, omorâţi fără vină, se salvau de gheara întunericului şi mergeau în lumina raiului. Aşa că războaiele mondiale au fost nişte hemoragii uriaşe ale umanităţii care au umplut lumea de ucigaşi, dar şi de ucişi fără de vină. Înverşunarea iadului împotriva cosmosului uman n-a reuşit decât să smulgă mulţime mare de martiri din lanţurile diavolului.
Aşa că metodele s-au rafinat. Omul nu trebuie omorât cu trupul, ci trebuie omorât sufleteşte, ca să meargă de bună voie în iad, încă din viaţa aceasta. Este ceea ce Împăratul David, cu privirea sa mai pătrunzătoare decât cerurile, a văzut: „Să vină moartea peste ei şi să se pogoare în iad de vii, că vicleşug este în locaşurile lor”.
Aşa că în loc de camere de gazare, vrăjmaşul şi-a rafinat cabinetele de ginecologie. În loc să strângă nefericiţi în lagăre de concentrare, diavolul a intrat cordial în fiecare casă şi în fiecare buzunar, prin televizor şi telefon. În loc de foamete programată, ca la Holodomor, demonul înfometează de har lumea, prin distrugerea educaţiei creştine şi morale.
În loc de selecţia naturală a n#ziştilor, cel rău omoară veşnic bătrânii prin eutanasie, pruncii prin avort şi tinerii prin desfrânare. Securitatea care te asculta şi te sălta pentru orice nimic, acum e reţea socială, care te ascultă, te supraveghează şi te vinde ca pe o marfă.
Şi totuşi, pentru întronizarea lui Antihrist, nu e de ajuns. Oamenii încă mai recunosc, în miopia lor, un om bun de un om rău, o faptă bună de o ticăloşie, un dar de un furt etc. retina morală a umanităţii nu e deplin coruptă şi opacizată. Trebuie mai mult.
În oroarea de iad a lucrării antihristice, demonul şi-a pus legiunile la treabă pentru spurcarea tuturor categoriilor de oameni, dar mai ales prin obligativitatea acceptării acestor orori, pentru care Dumnezeu a ars cu foc cetăţile biblice.
Nu numai că anomalia pasiunii pentru cel de acelaşi gen a devenit banală, ci e obligatorie în manuale, în filme, în desene animate, pe internet, youtube, facebook, iar pruncii noştri cu suflete de rai sunt spurcaţi de zor, pentru a moşteni iadul. Mai mult, dacă afirmi oroarea scatofilă, eşti pasibil de închisoare, pentru că eşti intolerant, incitator la ură şi medieval.
Nu numai că avortul nu mai e considerat o crimă feroce şi iremediabilă, ca acum o sută de ani, ci e obligatoriu, permis până în ultma zi de sarcină, manipulat de orice nimeni, „celebrat” de oamenii iadului.
Oprah, acea prezentatoare celebră din căsoiul ei greţos de sute de camere a înfiinţat o mişcare socială „Shout your abortion”, adică „strigă, celebrează, declară şi bucură-te că ai tăiat în bucăţi şi ai sfărâmat singura ta şansă la nemurire”.
Abuzul şi distrugerea copiilor de fiarele bolnave pedofile nu mai e o mizerie condamnabilă la închisoare pe viaţă, ca acum o sută de ani, ci e cosmetizată, edulcorată, justificată de cercetători veniţi direct din bolgiile infernului să ne spună cum e acolo.
Uciderea bătrânilor disperaţi şi vulnerabili nu mai e o mârşăvie nemernică ascunsă sub preşul istoriei, ci o banalitate cu care copiii de azi pun mâna mai repede pe averea strânsă din truda părinţilor.
Se#ualitatea, în loc să fie o manfestare firească a calităţii de adult şi a iubirii conjugale, născătoare de prunci, a devenit disciplină şcolară pentru copiii de grădiniţă şi de şcoală primară, pentru ca de mici umanoizii să devină obsedaţi sexual, prădători şi nemernici.
Societatea evoluează spre obligativitatea păcatului, spre infuzarea cu forţa a răului în orbite prin manipulare şi prin distrugerea adn-ului moral al umanităţii în favoarea plăcerii epidermice, a iluziilor de stăpânire şi a raiului de carton al acestei vieţi. Biserica, asediată şi invadată de această mentalitate, trebuie să păstreze adevărul, chiar şi cu preţul vieţii membrilor ei.
În lupanarele publice ale imperiului roman, oamenii lui Hristos au murit cu milioanele pentru a-şi păstra fiinţa curată şi au moştenit viaţa veşnică, împreună cu Mirele cel preacurat al vieţii lor. Suntem prea puţini şi e prea târziu, însă niciodată porţile iadului nu vor birui Biserica lui Hristos, Cel răstignit şi înviat.'' - prof. Ioan Istrati.