„Sfinte Ioane”, se roagă mama, „fă-mi copilaşii bine. Nu pot să rabd atâta suferinţă. Sfinte Ioane, vino şi în casa noastră, intră aici în această seară şi caută măcar puţin spre durerea noastră!”
Într-o casă simplă din Lemeso (Cipru), o familie trăieşte suferinţa: au doi copii, de 6 şi 8 ani, bolnavi de leucemie. Părinţii şi oamenii de ştiinţă dau o luptă aspră pentru viaţă.
Cu cât privesc feţişoarele palide şi ofilite ale copiilor cărora le-a pierit orice dorinţă de viaţă şi jucării, cu atât inimile părinţilor se zdrobesc mai tare. Cineva le vorbește de Sfântul Ioan din Grecia, că este viu şi face minuni, că i se păstrează trupul întreg.
Îngenunchează în faţa icoanelor din casă mama îndurerată, îngenunchează şi tatăl. Este seară, iar flăcăruia candelei face şi mai palide chipurile copiilor care dorm alături.
„Sfinte Ioane”, se roagă mama, „fă-mi copilaşii bine. Nu pot să rabd atâta suferinţă. Sfinte Ioane, vino şi în casa noastră, intră aici în această seară şi caută măcar puţin spre durerea noastră!”
Plângând pe tăcute, tatăl se ridică. După un timp, se ridică şi mama. Se culcă. Când se luminează de ziuă, mama priveşte către copii şi – ce-i văd ochii?
Îi spune soţului să privească şi el: obrăjorii copiilor nu mai sunt uscaţi, palizi, ci trandafirii și moi. Îi trezesc şi îi pregătesc în grabă. Unde merg? La profesorul universitar care se ocupa de ei.
„Dar, le spune acesta, de ce să mai facem iarăşi analiza sângelui? Obosim copiii; doar alaltăieri i-am examinat”. Insistă, însă, mama, îl roagă şi tatăl. Se face reexaminarea şi la analize numărul de globule roşii era cel normal. Copiii se vindecaseră! Minunea credinţei avusese loc.
(Sfântul Ioan Rusul – mărturii contemporane ale Iubirii lui Dumnezeu, traducere de Ieromonah Evloghie Munteanu, Cristina Băcanu, editată de Mănăstirea Crasna, jud. Prahova, 2004, pp. 20-21).
Citiți mai jos articole cu alte minuni ale Sfântului Ioan Rusul
Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul s-a născut în jurul anului 1690, în Rusia. Sfântul Ioan Rusul a căzut prizonier la turci, în timpul războiului ruso-turc din anul 1711. A ajuns rob la un ofiţer superior turc din Procopie, Asia Mică, căruia i-a slujit cu smerenie.
Bătut, lovit, scuipat, devenit ținta disprețului ienicerilor turci din tabăra militară ce se afla în Procopie, Sfântul Ioan Rusul răspundea celor ce-l îndemnau să își lepede credința că ar prefera să moară decât să cadă în acest înfricoșător păcat.
Era îngrijitor la animale, iar grajdul vitelor i-a devenit şi lui casă. Deşi, în timp i s-a oferit o cameră apropiată de grajd, Sfântul Ioan a refuzat şi a continuat să doarmă alături de animale.
Prin rugăciunile Sfântului Ioan Rusul, grajdul se umplea de bună mireasmă. Dormea puţin, se ruga mult şi se hrănea cu pâine şi apă. În fiecare sâmbătă mergea la biserică şi se împărtăşea cu Sfintele Taine. Sfântul Ioan Rusul a trecut la Domnul în jurul vârstei de 40 de ani, în anul 1730.
Sfintele sale moaşte au fost descoperite după trei ani de la moartea sa, când Sfântul Ioan s-a arătat în vis preotului din sat.
În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul se află în localitatea Procopie din insula grecească Evvia.
La Sfântul Ioan Rusul, mare tămăduitor şi făcător de minuni, au evlavie credincioşii de pretutindeni. În Evvia, Sfântului Ioan Rusul, cel care a trăit toată viaţa ca un rob, în grajd, împreună cu animalele, i s-a ridicat o biserică impunătoare. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor").