Minunea care a dus la convertirea multori păgâni la Adevăr. Cum s-a arătat Sfânta Cruce pe cer deasupra Ierusalimului în dimineața zilei de 7 mai

Sinaxar 7 mai. Sfanta cruce s-a aratat pe cer deasupra Ierusalimului in dimineata zilei de 7 mai, 351 in timpul domniei imparatului Constantiu, fiul Sfântului Constantin (praznuit in 21 mai).

In acea vreme, erezia arianismului conform careia Hristos a fost un simplu om si nu Dumnezeu, era cauza multor dispute si scindari in interiorul imperiului. Chiar si dupa primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, multi au fost atrasi de falsele invataturi iar ortodocsii s-au trezit in multe locuri in minoritate.

Constantiu, conducatorul partii estice a imperiului era adept convins al arianismului. Fratii sai, Constantin al II-lea si Constans, crestini ortodocsi evlaviosi, erau conducatorii partii de vest. Ambii au fost ucisi in doua batalii diferite prin anul 350, lasandu-l pe Constantiu sa domneasca singur.

Tot in acel an, 350, Sfântul Chiril (praznuit in 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului si a inceput lupta acerba impotriva arianismului. In luna mai a anului 351 a aparut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasa, care se intindea de la Golgota pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, fiind pe cat de lunga pe atat de lata, stralucind mai tare decat soarele.

O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria ca aceasta minune a dus la convertirea multori pagani si iudei la crestinism.

S-a mai pastrat in timp si o epistola scrisa de Sf. Chiril adresata imparatului, in care ii descria fenomenul miraculos, mustrandu-l sa se alature credintei crestine. Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile.

Minunea dumnezeiasca a Crucii deasupra Ierusalimului a intarit pe ortodocsi in credinta lor si a contribuit la intoarcerea multor arieni in sanul bisericii. Aceasta este si o reamintire a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pe pamant cand „semnul Fiului se va arata pe cer” (Matei 24:30).

enter image description here

Citeste si - » Pr. Ioanichie Bălan: Treziți-vă, frați români! Așa trebuie să fie o țară creștină care poartă crucea de două mii de ani

Fericirea nu este acolo unde e pântecele plin și cont mare în bancă. Fericirea este acolo unde este Hristos: în inima mea, în inima ta și în inima noastră. Mai bine sărac și curat, decât cu conștiința distrusă! Să nu vă vindeți credința!

Cercetează pe cel bolnav și neputincios, ca să te cerceteze și pe tine Dumnezeu cu darul și cu mila Sa. În viață să fiți oameni care să sfințească un loc, o casă, o societate, o generație, un cartier și locul de muncă unde veți lucra. Prin comportament creștin, mai întâi.

Ori ești creștin azi, ori ești păgân, una din două. Și creștin ortodox, căci România e țară ortodoxă. Țineți cont ce vă spune un călugăr bătrân și rău: dacă nu vă țineți serios de Biserică și de Ortodoxie, prăpăd e cu noi! Ne mănâncă vecinii și străinii și păgânii.

Dacă vă țineți de Biserică, nici rușii, nici tătarii, nici nemții, nici alte țări din Răsărit sau Apus nu vor putea să ne scoată din Carpați și să ne dezlipească de Hristos. Nu mai aveți acces la Sfânta Spovedanie, nu vă mai faceți vreme de Sfânta Împărtășanie, nu aveți bucuria vieții cum o au cei care trăiesc Întru Hristos.

Veți avea bucuria plăcerilor, a se*ualitătii, a ispitelor și patimilor trupești, dar nu bucuria Întru Hristos. Bucurii trupești, orizontale, care se consumă într-o zi, și nu bucurii veșnice, verticale, axate pe Hristos. Treziți-vă! Sunteți tineri și nouă ne e milă de ce se va întâmpla cu țara asta care se cheamă, încă, România.

Vreți să mai rămână România - Românie? Întoarceți-vă la Ortodoxie, la Biserică, la ținută morală decentă, cinstită a românilor dintotdeauna. Faceți un comitet, mergeți duminica pe la spitale, la casele de bătrâni, ajutați cu cuvântul, mângâiați, sfătuiți, combateți casele de desfrâu. Mergeți la mănăstiri, la preoți bătrâni care să vă lumineze, să vă binecuvinteze, să vă călăuzească.

Ortodoxia activă e o misiune. Misionarismul se face de la om la om. Dar pentru asta trebuie să vă curățiți de păcatele tinereții, să citiți cât mai multe cărți teologice. Să știți voi întâi câte ceva din frumusețea Ortodoxiei, din trăirea întru Hristos, ca să puteți trage și pe alții spre Hristos, să puteți fi o luminiță aprinsă acolo unde veți trăi. Trebuie să faceți ceva. Eu sunt un om mai de baricade. Ori facem ceva, ori ne ducem la plimbare.

Sfânta Evanghelie spune că la sfârșitul lumii vor fi chemate toate neamurile. Deci, nația rămâne până la sfârșitul lumii. Ba mai mult, fiecare neam și țară are îngerul său păzitor. Neamurile creștine trebuie să rămână. Iar creștinii trebuie să fie la locul lor, echilibrați, serioși și să nu se dezlipească pentru nimic în lume de pământul străbun în care i-a născut Dumnezeu.

De ce există tentația de a pleca în altă țară? Credeți că, afară de Dumnezeu, ne vrea cineva din lume? Cine își pune nădejdea în Răsărit și Apus, se înșeală amarnic. Numai în Dumnezeu, în smerenia, răbdarea și credința părinților noștri, a românilor dintotdeauna, ne putem pune speranța.

Nu ne-au scos de aici nici turcii, nici tătarii, nici rușii, nici nemții, nici austro-ungarii, și nici de-acum înainte nu ne va scoate nimeni. Doar Dumnezeu, dacă ne vom îndepărta de El.

Așa că, treziți-vă, luați aminte și, cot la cot cu preoții și cu călugării, treceți la post, la rugăciune, la spovedanie! Așa trebuie să fie o țară creștină care poartă Crucea de două mii de ani.

Treziți-vă, frați români, până nu-i prea târziu! Ori creștini buni, ori pierim! Luați aminte ce vă spun: numai Dumnezeu din cer ne salvează. Priviți în sus, fraților, nici într-o parte, nici în alta! Fericirea noastră este să rămânem aici, unde ne-a născut Dumnezeu, cu Hristos în brațe și în brațele lui Hristos!''

Citeste si - Sfatul medicului: Să nu fie printre voi nimeni care să nu poarte cruce la gât!

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.