Rațiunea are în slujba ei trei simțuri; inteligența are un singur simț. Simțul inteligenței este rațiunea. Raționali se numesc oamenii a căror rațiune stăpânește simțurile.
Oamenii inteligenți însă sunt mai de preț decât cei raționali, după cum cei raționali sunt mai de preț decât cei care se conduc după simțuri.
Inteligenți sunt oamenii la care inteligența stăpânește rațiunea, adică inteligența primește numai experiența adusă de rațiune, ca material brut, pe care-l preface în ceva cu totul deosebit și care nu mai seamănă cu experiența adusă de rațiune;
Așa cum stomacul primește din afară hrană și-o preface în sânge, adică în ceva cu totul deosebit și neasemănător cu hrana primită.
Însă oamenii la care rațiunea stăpânește inteligența și la care experiența rațiunii rămâne singurul conținut al inteligenței sunt lipsiți de inteligență.
După cum se vorbește despre un stomac bolnav și despre hrană nemistuită, tot așa se poate vorbi despre o inteligență bolnavă și despre o experiență netransformată în viață.
Și precum un organism care primește prea multă hrană și nu are puterea să o mistuie se îmbolnăvește, tot așa și inteligența se întunecă dacă primește o prea mare cantitate de experiență și știință;
Căci pierde puterea de control asupra lor și puterea de a le prelucra în ceva cu totul nou și deosebit de cele primite. - Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău. sursa Manastirea Suruceni
Dacă peste zi zidești, iar noaptea dărâmi, niciodată nu-ți vei termina casa. Dacă te rogi lui Dumnezeu și apoi faci cele ce nu sunt plăcute lui Dumnezeu, niciodată nu vei putea termina zidirea sufletului tău. Cu cât este mai mare bogăția fără Dumnezeu, cu atât este mai mare mizeria. Cu cât este mai mare știința fără Dumnezeu, cu atât este mai mare lipsa.
Singur Dumnezeu face pe om bogat ori înțelept. Lumea, fără Dumnezeu, creează numai cerșetori și proști. Natura întreagă seamănă cu un pian mare, în care creaturile sunt de fapt clape. De oricare clapă s-ar atinge omul, poate auzi ecoul sufletului său. Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 1999
Sfântul Nicolae Velimirovici, „Gură de Aur al secolului XXI”
Sfântul Nicolae Velimirovici – numit și „Gură de Aur al secolului XXI” – s-a născut în satul Lelici, din Serbia apuseană. A absolvit Seminarul Sf. Sava din Belgrad în 1905. La sfârșitul anului 1909 a fost tuns în monahism și hirotonit preot în aceeași zi.
În timpul Primului Război Mondial, a fost trimis de către Biserica Sârbă în Anglia și America, unde a susținut numeroase cuvântări, La începutul lui 1919 se întoarce în Serbia și este hirotonit episcop al Jicei.
În 1941, Episcopul Nicolae este arestat de către naziști pe când se afla în Mănăstirea Jicia, fiind apoi închis în Mănăstirea Liubostinia. Mai târziu a fost transferat în Mănăstirea Voilovița unde a stat până la sfârșitul lui 1944, când a fost trimis în lagărul de la Dachau.
În 1946 imigrează în Statele Unite ale Americii, unde va preda în cadrul câtorva seminare creștine ortodoxe. A trecut la Domnul pe 5/18 martie 1956 la Sf. Tihon, pe când se pregătea să slujească Sfânta Liturghie. Moaștele sale au fost aduse în 1991 din Statele Unite în Serbia, în satul natal Lelici. La 19 mai 2003, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe l-a canonizat, fiind prăznuit pe data de 5/18 martie.
Citește și articolul următor - Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea. Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată?
„Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune sfântul Grigorie Teologul. Şi, deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.
„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură, acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l, 5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100, 1).
Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl, toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5, 22; 12, 31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17).
Înlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.
Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles, cu unul de neînţeles.
Când era secetă, se spunea: „Judecata lui Dumnezeu!”. Când era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!”. Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!”. Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!”.
Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită, judecată”, ci „criză”. Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere!
Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este „Judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea.
Iar când e folosit cuvântul „criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.
Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu? Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale.
Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine.
La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută.
A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani.
Cât va ţine criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat. Atâta timp cât trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic.
Atâta timp cât oamenii şi popoarele nu se vor gândi să traducă neînţelesul cuvânt „criză” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă: „Judecata lui Dumnezeu!”. Spune şi tu, cinstite părinte, „Judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.
Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi-scrisori misionare, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2002, pp. 10-12. Sursa Site Catedrala Schimbarea la Față a Mântuitorului, Chișinău.
Citește și - Rugăciunea pentru lume a Sfântului Paisie Aghioritul