Sfânta Cuvioasă Teodora din Tesalonic este praznuita pe 5 aprilie și 3 august. Sfânta Teodora a fost născută în insula Eghina, din părinţi creştini dreptcredincioşi, Antonie şi Hrisanta, a căror dreaptă credinţă şi faptă bună a fost arătată în acea vreme, când Biserica lui Hristos se tulbura de eresul iconoclasmului, în împărăţia lui Mihail Valvos, de care eres nu numai nu s-a vătămat acea bună doime; ci, ca o lumină în întuneric prin dreapta credinţă a luminat.
Din nişte părinţi ca aceştia fiind născută fericita Teodora, după creşterea sa, a fost dată după bărbat şi a născut o fiică. După aceea, din cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde, crescând pe fiica sa, a făcut-o mireasa lui Hristos.
După ce a murit bărbatul ei, a intrat în mănăstirea de fecioare, la fiica sa şi s-a tuns în rânduiala monahicească. Stareța manastirii in care vietuiau Teodora si fiica sa, și-a dat seama că e vorba despre o ispită care putea să le amăgească pe cele două călugărițe, îndepărtându-le de chemarea monahală.
Astfel, într-o zi, pe când Teodora strângea hainele fiicei sale, stareța i-a zis pe un ton aspru: «Teodora, de ce te îngrijești atât de mult de fiica ta?». Și, amintindu-i de cuvintele Mântuitorului, Care a zis: «cel care își iubește tatăl sau mama mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
Iar cel care își iubește fiul sau fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine» (Mat. 10, 37), le-a interzis să mai vorbească una cu cealaltă. Timp de cincisprezece ani, Teodora și fiica ei nu și-au mai vorbit, păstrând cu sfințenie porunca stareței, deși continuau să trăiască în aceeași chilie, să lucreze și să mănânce împreună.
Mai târziu, atunci când Teodora s-a îmbolnăvit grav, stareța a ridicat interdicția de a-si mai vorbi una alteia și atunci mama și fiica au constatat că nu mai simțeau vreo afecțiune deosebită una față de cealaltă, în sensul apropierii pe care le-o conferea rudenia de sânge, ci se considerau una pe alta surori în Hristos.
Prin viaţa sa îmbunătăţită, prin pustniceştile nevoinţe şi ostenelile ascultării, atât a plăcut lui Dumnezeu, încât, nu numai în viaţă ci şi după moartea sa, multe minuni a făcut.
Trecând după moartea sa câţiva ani şi murind egumena mănăstirii aceleia, s-a pus trupul ei mort, în mormânt aproape de Sfânta Teodora; şi când s-a descoperit mormântul aceleia, atunci au putut să vadă toţi cei ce erau acolo, o minune mare.
Căci Cuvioasa Teodora, după mulţi ani de la sfârşitul său, mişcându-se, ca şi cum ar fi fost vie, a făcut puţin loc egumenei ce se aşeza lângă dânsa, dând locul cel mai larg povăţuitoarei sale, cum şi smerenia sa arătându-şi după moarte; şi toţi văzând acest lucru s-au înspăimântat şi au strigat: „Doamne, miluieşte!”.
Încă şi mir mirositor şi tămăduitor izvora din sfintele ei moaşte şi se făceau tămăduiri multe, prin ungerea cu acel mir: diavolii se izgoneau, orbii vedeau şi toate neputinţele se vindecau, întru slava lui Hristos Dumnezeu.
