Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi şi era Episcop al Tomisului. El se bucura de atâta cinste în rândul hunilor barbari din regiunea Dunării, încât aceştia îl numeau zeul romanilor.
Cu toate că aceştia erau sălbatici din fire, el i-a atras cu blândeţea şi cu milostenia. Însă odată, unul dintre barbari, crezând că Sfântul Teotim este bogat, a vrut să-l răpească.
Astfel, el şi-a pregătit o funie cu laţ, s-a sprijinit în scut şi a ridicat mâna dreaptă, vrând să arunce laţul asupra sfântului spre a-l trage la sine, dar, în clipa aceea, braţul i-a rămas înţepenit.
A fost nevoie de rugămintea celorlalţi păgâni pe lângă ierarh ca să-l elibereze pe acela din lanţurile nevăzute. Iar fericitul s-a milostivit de barbar şi l-a eliberat prin puterea rugăciunii.
Ierarhul Teotim a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care l-a apărat în împrejurări grele. Un scriitor creştin, Socrate Scolasticul, spunea despre Sfântul Teotim că era cunoscut de toţi - împăraţi, episcopi, călugări, credincioşi şi barbari - pentru evlavia şi cinstea vieţii sale.
Prin scrierile lui, Sfântul Teotim este considerat creatorul Filocaliei româneşti. Sub păstorirea sa, mănăstirile din Dobrogea au devenit cunoscute în întreg imperiul, prin vestiţii călugări sciţi, teologi care au participat la discuţiile hristologice ale vremii.
În anul 399, Sfântul Ioan Gură de Aur i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari pentru creştinarea hunilor. În anul 403, Sfântul Teotim a participat la un sinod local la Constantinopol, luând apărarea Sfântului Ioan Hrisostom, împotriva acuzaţiilor nedrepte aduse acestuia.