În ce anume constă deosebirea între lucrările Duhului Sfânt – Care prin mijlocirea Sfintelor Taine Se sălășluiește în inimile celor ce cred în Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos – și lucrările întunericului păcatului, care lucrează hoțește prin îmboldirea și ațâțarea satanicească?
Duhul lui Dumnezeu ne amintește de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos și lucrează una cu El, totdeauna la fel, umplând de bucurie inimile noastre și îndreptând pașii noștri pe calea păcii; iar duhul cel viclean, satanic, totdeauna uneltește împotriva lui Hristos și lucrările lui în noi sunt răzvrătitoare, aspre și pline de poftă trupească, de pofta ochilor și de trufia vieții pământești.
Amin, amin zic vouă, tot cel viu și credincios Mie, nu va muri în veac! – cel ce a câștigat harul Sfântului Duh pentru dreapta sa credință în Hristos, chiar dacă s-ar întâmpla să și moară sufletește, din cauza vreunui păcat oarecare, săvârșit din neputința firii omenești, totuși, nu va muri pentru veșnicie, ci va fi înviat cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ridică păcatul lumii și dăruiește har peste har.
Despre acest har care a fost arătat întregii lumi și neamului nostru omenesc în Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, s-a și spus în Evanghelie: în Acela era viața și viața era lumina oamenilor și adaugă: Și lumina întru întuneric luminează și întunericul n-a cuprins-o.
Asta însemnă că harul Sfântului Duh, dăruit nouă la Botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, fără să țină seama de căderea oamenilor în păcate și nici de întunericul din jurul sufletului nostru, luminează în inimă cu lumina dumnezeiască a neprețuitelor merite ale Domnului Hristos.
Și această lumină a lui Hristos, când păcătosul este încă nepocăit, strigă către Tatăl: „Avva, Părinte, nu Te mânia până în sfârșit asupra acestei neîntoarceri”, iar mai pe urmă, după întoarcerea păcătosului în calea pocăinței, șterge cu desăvârșire din amintire, chiar și urmele călcărilor de poruncă săvârșite, îmbrăcând pe cel ce era mai înainte păcătos, din nou în haina nestricăciunii, țesută din firele harului Duhului Sfânt, despre a cărui dobândire, ca scop al vieții creștine, vorbesc eu de atâta vreme dragostei tale.
Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 350-351..
Citește și - Sf. Serafim de Sarov - Medicamente duhovnicești vechi pentru timpuri noi: Inlătură păcatul și boala va pleca
Sfântul Serafim de Sarov ne-a lăsat moștenire câteva medicamente duhovnicești care, luate cu rânduială, ne pot călăuzi indiferent de drumul pe care ne-am afla:
• Amintește-ți mereu, ascultarea le întrece pe toate. Ea întrece postul și rugaciunea! Iar noi nu numai că nu trebuie să o refuzăm, trebuie să alergăm în întâmpinarea ei! Noi trebuie să răbdăm orice necaz care ar veni din partea fraților fără să ne tulburăm și să cârtim.
• Sufletul trebuie alimentat și hrănit cu Cuvântul Lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui să practicăm lectura Noului Testament și a Psaltirii. Aceasta ar trebui făcută în picioare. Din această lectură vine iluminarea minții care este schimbată printr-o dumnezeiască schimbare. Cel ce citește Sfânta Scriptură primește o căldură care în singurătate dă naștere la lacrimi, prin care omul este încălzit iar și iar, umplut de daruri duhovnicești, care dau o încântare minții și inimii dincolo de orice închipuire.
• Mai presus de toate, aceasta trebuie făcută pentru a dobândi pacea sufletului: “Pace multa au cei ce iubesc legea Ta și nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util să citești întreaga Biblie într-un mod inteligent. Căci numai prin acest exercițiu singur, pe lângă alte bune lucrări, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va înmulți darul său de înțelegere.
• Cei ce cu adevărat s-au hotărât să slujească Domnului Dumnezeu trebuie să se străduiască a-și aminti mereu de Dumnezeu și să rostească rugăciunea către Iisus Hristos.
• În biserică, atunci când te rogi, este de folos să stai cu ochii închiși, cu o atenție concentrată și să deschizi ochii doar când te moleșești sau când somnul iți dă târcoale și te face să moțăi. Atunci ochii trebuie ațintiți către o icoană și către lumina candelei ce arde dinaintea ei.
• Nu trebuie să ne asumăm nevoințe ascetice dincolo de puterile noastre, ci să încercăm să ne facem trupul prieten credincios și vrednic de practicarea virtuților.
Trebuie să mergem pe calea de mijloc. Trebuie să fim înțelegători față de neputințele și imperfecțiunile noastre sufletești și să avem răbdare față de defectele noastre, așa cum avem față de defectele altora. Dar nu trebuie să trândăvim, ci trebuie să ne silim spre îmbunătațirea firii noastre.
• În fiecare zi să dormi negreșit noaptea patru ore - de la zece seara până la două noaptea. Daca te simți slabit, poti să dormi și în timpul zilei. Păstrează această regulă permanent până la sfârșitul vieții tale, fiindcă este absolut necesară pentru odihna capului tău. Eu însumi din tinerețe am păstrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihnă în timpul nopții și astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos și vesel.
• Nu oricine își poate impune sieși o regulă severă de asceza în toate sau să se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decât să-i dezvăluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupească, sufletul slabește și el. În special, vinerea și miercurea și, mai ales, în timpul celor patru posturi trebuie luată o masă o dată pe zi, iar îngerul Domnului se va apropia de tine. La prânz mănâncă suficient, la cină fii moderat.
• Dar un trup care este epuizat de penitență și de boală trebuie întărit printr-un somn moderat, hrană și băutură moderate indiferent de perioada de timp.
• Cu orice preț, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului și să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alții. Nimic nu este mai prețios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinții Parinti aveau mereu un duh de pace și, fiind binecuvântați cu harul Lui Dumnezeu trăiau mult.
• Dobândește pacea și mii de oameni din jurul tău se vor mântui. Atunci când un om se află într-o stare de pace a minții, el poate de la sine să le ofere celorlalți lumina necesară luminării rațiunii. Aceasta pace, ca pe o comoară neprețuită, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept moștenire ucenicilor Săi înainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : “și pacea Lui Dumnezeu, care covârșește orice minte, să vă păzească inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii și dai de lucru acolo cu rugăciunea; atunci pacea Lui Dumnezeu o umbrește și ea se află într-o stare de pace. Trebuie să ne obișnuim să tratăm jignirile venite de la alții cu calm, ca și cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practică ne poate aduce pacea inimii și o poate face lăcaș al Lui Dumnezeu însuși.
• Dacă nu se poate să nu te tulburi, atunci, cel puțin, e necesar să încerci să iți înfrânezi limba, dupa cuvântul psalmistului: “tulburatu-m-am și n-am grăit” (Ps. 76, 4) Pentru a ne păstra pacea sufletului este nevoie să evităm cu orice preț a-i critica pe alții. În mod aparte, pentru a păstra pacea sufletească “trebuie evitata acedia” și să te straduiești a avea un duh vesel și nu trist. Trebuie să încerci să ieși din aceasta stare cât mai iute cu putință. Atenție la duhul întristării, căci aceasta dă naștere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitație, furie, învinuire, nemulțumirea de propria soartă, gânduri de desfrânare, schimbare permanentă a locului.
• Uneori duhul cel rău al întristării pune stăpânire pe suflet și îl lipsește de umilintă și bunătate față de frați și dă naștere la repulsie față de orice conversație. Atunci sufletul evită oamenii, crezând că aceștia se află la originea tulburării sale și nu înțelege că pricina tulburării sale se afla într-insul. Sufletul plin de întristare și parcă scos din minți este incapabil să accepte în pace sfaturile bune ce i se aduc sau să răspundă cu umilință la întrebările ce i se pun.
• Primul medicament cu ajutorul căruia omul își află în curând mângâiere sufletească este smerenia inimii, așa cum ne învață Sfântul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugăciune, abținere de la grăire în deșert, lucru de mână, după puterile fiecăruia, citirea Cuvântului Lui Dumnezeu și răbdare; caci el se naște din lașitate, trândăvie și grăire în deșert.
• Oricine a învins patimile a invins și deprimarea. Veselia nu e păcat. Ea alunga plictiseala; și din plictiseală vine întristarea (acedia) și nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face răul este păcat. Dar a spune un cuvânt bun, prietenos sau plin de veselie, așa încât toată lumea să se simtă în buna dispoziție în prezența Lui Dumnezeu și nu într-o stare de întristare, nu este deloc un păcat.
• Daca nu suntem de acord cu gândurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. În timpul acestor atacuri, trebuie să te îndrepți cu rugăciunea către Domnul Dumnezeu, așa încât scânteia patimilor celor rele să fie alungată de la bun început. Atunci flacăra patimilor nu va mai crește.
• Trupul este robul, sufletul este stăpânul. Și de aceea, mila Lui Dumnezeu este cu noi atunci când trupul este slăbit și extenuat de boli; căci în acest fel patimile slăbesc și omul devine normal. Dar boala trupească în sine este ceva născut din pricina patimilor. Înlătura păcatul și boala va pleca.