Ciuma lui Caragea a fost o epidemie de ciumă bubonică ce a avut loc în Țara Românească în anii 1813-18141. Cel mai afectat oraș a fost București, iar perioada sa a coincis cu venirea pe tronul țării a domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea.

Istoria neamului nostru a păstrat în memorie numeroase situaţii în care oamenii au cerut ajutorul Sfântului Haralambie în momente dificile, iar el i-a ascultat. Sfântul Haralambie este cunoscut în tradiția poporului nostru ca fiind izbăvitor de ciumă și a foamete.

Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucura-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!“. Motivul pentru care îl numim așa are legătură cu un eveniment mai puțin plăcut: epidemia de ciumă care a lovit, Ţara Românească în anul 1813. Zilnic, mureau peste 300 de bucureșteni.

Numită „ciuma lui Caragea, deoarece s-a petrecut în vremea domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea, aceasta a secerat, în total, peste 90.000 de oameni. Despre situația dramatică a epidemiei ne-au rămas ca mărturie, peste ani, cuvintele paraclisierului Ion Sin Dobre de la Biserica Batiştei:

„Şi se sparse oraşul şi se duseră care încotro le-au văzut ochii. Rămase târgul pustiu! Încotro ascultai, se auzea: Păzea, vin cioclii cu morţii, câte 8, câte 10, unul peste altul... morţii! Aşa era, şi-i căra de prin toate mahalalele până când n-avea ce le mai face şi stăteau pe uliţe morţii.”

Conform documentelor vremii, oamenii și-au pus, atunci, nădejdea în ajutorul Sfântului, ca singurul care putea să-i izbăvească de boală și, după multe rugăciuni și cereri adresate lui, ciuma a dispărut.

Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea „Sfântul Ştefan" din Meteora. Părticele din moaștele sale se găsesc la biserica Mănăstirii Miclăușeni din Iași, la Mănăstirea Râșca din județul Suceava, la Catedrala episcopală din Galați, precum și la bisericile bucureștene Stavropoleos, „Sfântul Dumitru” (Poșta), „Sfinții Arhangheli” (Oțetari) și „Sfântul Stelian”.

Sfântul Haralambie, ajutor în boli și necazuri

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a răspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armată Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecăţii, unde el şi-a mărturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor săi, spunând: „Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!”

Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţă pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafă.

Luchie l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el, iar martirul în bunătatea să s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a căzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat să-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împăratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împăratul a ordonat să fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia.

Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împăratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut să-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rămas nevătămat. Citește continuarea articolului aici!