Nu lua aminte ce îţi zice careva, dacă te jigneşte. Tu osteneşte-te, roagă-te lui Dumnezeu să-i iubeşti pe toţi.
Roagă-te Domnului să le dea tuturor Înger bun, ca tu să ai pace înlăuntrul tău. Şi, dacă te împaci cu toţi, dacă doreşti binele tuturor, nu va mai fi nimeni care să te muncească. Singuri ne muncim pe noi înşine cu gândurile.
De aceea a şi spus Domnul să-i iubim pe vrăjmaşi, să ne lepădăm (de gânduri). Dacă ne lepădăm din inimă, atunci va fi ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat – nimic nu ne mai munceşte. Şi atunci suntem paşnici.
Altfel, ne necăjim la nesfârşit pe noi înşine şi ne tulburăm cu totul – nu numai fizic, ci adeseori şi psihic, ne tulburăm pe noi înşine.
Atunci îţi este mult mai greu să-ţi vii în fire şi multe sunt bolile trupeşti de care numai noi suntem vinovaţi, pentru că nu avem gânduri bune.
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, p. 118-119, Editura Predania, București, 2010.
Citește și articolul - Trebuie să ne apropiem de Domnul așa cum ne-a făcut; simpli, ca niște copii nevinovați
Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit. Ca Dumnezeu desăvârșit, El cuprinde toate cu dragoste, dragostea Sa nesfârșită. Ca Om desăvârșit, este iubitor cu fiecare suflet ce se apropie de El.
Nouă, totuși, această dragoste a lui Dumnezeu ni se pare cumva îndepărtată, ni se pare că Dumnezeu este foarte departe de noi. De fapt, noi ne depărtăm (de Dumnezeu). El nu se poate despărți de noi, căci El este Viața. El este Dragostea deplină.
O, oare când vom avea și noi față de Dânsul aceeași dragoste, oare când ne vom apropia de Dânsul ca de un prieten adevărat?
Însă noi nu ne apropiem de El astfel, ci stingheriți, parcă cu răceală; și când ne rugăm, și când facem un bine, suntem parcă peste măsură de formali. Iar El vrea să fim firești. Ne-a arătat aceasta prin felul în care a trăit printre noi: simplu, smerit și blând.
Trebuie să ne apropiem de Domnul așa cum ne-a făcut; simpli, ca niște copii nevinovați trebuie să ne apropiem de Dânsul.
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, pp. 122-123 - Sursa mănăstireasuruceni.md.