Citiți mai jos câteva citate memorabile, de luat aminte, ale ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, despre Mihai Eminescu, poetul și jurnalistul național.
"Un geniu nu poate fi înțeles de toți. De câte ori îi fac pomenirea, am cele mai adânci emoții, ca pentru cel mai apropiat din rudenii, pentru că el ne-a învățat să ne înfrățim unii cu alții, să fim rudenii spirituale unii cu alții, prin cultura, prin reperele atât de valoroase pe care ni le-a lăsat (...)
Biserica îl are în mare cinste pentru că nici un alt român nu a dat Bisericii noastre Naționale Ortodoxe un nume atât de frumos: Maica neamului românesc."
"Mihai Eminescu este simbolul nostru național și personalitatea cea mai de seamă a poporului nostru. Eminescu trebuie să rămână pentru noi valoarea cea mai înaltă dintre personalitățile românești la care să ne referim."
"Mihai Eminescu este omul complet nu numai al literaturii, este omul complet ca român, pentru că ne-a reprezentat și spiritualitatea noastră și demnitatea noastră, ne-a reprezentat și ca om politic și ca ziarist și în toate laturile."
"Eminescu trăiește în conștiința românilor adevărați și nu va muri niciodată, pentru că Eminescu este în brațele lui Dumnezeu. Cum Dumnezeu nu ne va lăsa pe noi din brațe, așa și Eminescu nu ne va părăsi pe noi, pentru că este valoarea cea mai înaltă și incontestabilă a românilor."
"Ați înțeles de ce a fost o țintă. El a creat mai ales până la vârsta de 33 de ani. Dacă ar fi creat până la vârsta de 80 de ani, unde ar fi ajuns Eminescu? Deasupra tuturor poeților și scriitorilor de pe mapamond.
De aceea, iată, Dumnezeu a îngăduit să fim smeriți și, pentru că n-au știut românii să-l prețuiască (pe Eminescu), Dumnezeu l-a luat la El ca să-l odihnească de toate ostenelile sale."
"Doar atât avem conștiința că ne veghează din cer, pentru că așa o personalitate nu are cum să nu rămână veșnic în conștiința noastră, ci și în dragostea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care este atât de aproape de poporul nostru, un popor ce și-a primit spiritualitatea sa în modul cel mai natural.
"Iată, avem doi apostoli consacrați pe un teritoriu atât de mic și care au stat aici pentru că strămoșii noștri nu se puteau sătura de cuvântul înflăcărat, plin de adevăr, de credință și de har al celor doi apostoli.
De aceea am avut aici cea mai puternică organizare bisericească, din secolul IV a fost arhiepiscopie autocefală Tomisul cu mai multe episcopii, în secolul V, Mitropolie cu 14 episcopii și a fost o viață creștină intensă și integrală, încât și cei care au trecut pe aici, păgâni, au fost și ei creștinați”, a mai subliniat ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Amintim faptul că luni, 15 ianuarie, se împlinesc 174 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Programul ÎPS Teodosie:
De la ora 6.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța,
De la ora 10.15, la statuia poetului Mihai Eminescu, amplasată pe faleza Cazinoului din Constanța, va participa la evenimentul cultural-artistic „Omagiu lui Eminescu”, organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius” în parteneriat cu Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul”, A.S.C.O.R. Constanța, A.T.O.M. Constanța și Radio „Dobrogea”.
Momentele recitative vor fi asigurate de către elevi și studenți, în vreme ce Corala „Armonia” va interpreta partituri muzicale inspirate de versurile eminesciene; - de la ora 16.30, în parcul mănăstirii Dervent, la monumentul lui Mihai Eminescu, va oficia slujba de parastas pentru Marele Poet.
În continuare, în sala „Arhitect Dan Corneliu”, elevi și profesori de la școlile din localitățile Ostrov și Băneasa, elevi de la seminarul teologic și membri ai Coralei „Armonia” vor interpreta opere din creația eminesciană.