CUVINTE DE PATERIC ATHONIT Încercări şi ispite. La întrebarea:
,, De ce îngăduie Dumnezeu ca oamenii drepţi şi virtuoşi să sufere de boli grele?”, bătrânul Epifanie răspundea: ,,Pentru a se curăţi de micile rădăcini ale patimilor şi pentru a primi o coroană mai mare în cer.
Dacă Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său prea-iubit să sufere şi să moară pe Cruce, ce-am putea zice noi oamenii care, oricât de sfinţi am fi, avem povara şi întinăciunea păcatelor?”
Bătrânul adăuga câteva lucruri importante şi utile pentru toţi: ,,Suferinţele ne purifică. Omul este cu adevărat el însuşi în suferinţă; în bucurie se schimbă, devine altul. Dar în suferinţă, el devine realmente el însuşi: se apropie de Dumnezeu, îşi resimte slăbiciunea sa.
În glorie şi bucurie se crede buricul lumii, centrul universului, dacă vreţi. Eu şi nu altul! În mijlocul suferinţelor şi chinurilor, dimpotrivă, îşi dă seama că este o furnică neînsemnată în univers, că depinde absolut de Creator, şi Îi cere ajutorul şi ocrotirea.
Noi toţi care am trecut prin suferinţe sufleteşti şi trupeşti, ştim bine că nu ne-am rugat niciodată aşa bine ca şi când zăceam pe patul suferinţelor sau când eram încercaţi în sufletul nostru.
Dimpotrivă, cânt totul merge bine, uităm de rugăciune, de post, şi de multe alte lucruri. Iată de ce îngăduie Dumnezeu suferinţa”.
Din Patericul Egiptean: Avva Antonie, căutând la profunzimea judecăților Lui Dumnezeu, a cerut, spunând: Doamne, cum se face că unii mor de tineri, iar alții prea îmbătrânesc? Și de ce unii sunt săraci, iar alții bogați?
Și cum cei nedrepți sunt bogați, iar cei drepț săraci? Și a venit lui glas spunând: Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăți ale Lui Dumnezeu și nu îți este ție de folos a le ști!
Oarecare fraţi s-au dus la avva Antonie, ca să-i vestească lui nălucirile care le vedeau şi să se înveţe de la dansul, de sunt adevărate, sau de la draci.
Şi aveau ei un măgar şi a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând el mai înainte, le-a zis lor : cum a murit măgarul pe cale ? Au zis lui : de unde ştii, avvo ?
Iar el le-a zis lor : dracii mi-au arătat. Şi ei au zis lui : noi pentru aceasta am venit să te întrebăm, că vedem năluciri şi de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înşelăm ? Şi i-a încredinţat pe ei bătrânul din pilda măgarului, că de la draci sunt.
Era cineva, ce vâna prin pustie dobitoace sălbatice şi a văzut pe avva Antonie glumind cu fraţii şi s-a smintit. Iar bătrânul vrând să-l încredinţeze pe el, că trebuie câte puţin să se pogoare fraţilor, i-a zis lui : pune săgeata în arcul tău şi întinde.
Şi a făcut aşa. Şi a zis lui : întinde iarăşi. Şi a întins. Şi iarăşi i-a zis : întinde. Şi a zis lui vănătorul : de îl voi întinde peste măsură, se frânge arcul.
Zis-a lui bătrânul : aşa şi la lucrul lui Dumnezeu, dacă peste măsură vom întinde cu fraţii, degrab se rup. Deci trebuie câteodată şi câte puţin a ne pogorâ fraţilor. Acestea auzind vănătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Şi fraţii întărindu-se, au mers la locul lor.