Joi, 30 noiembrie, este zi de sărbătoare națională legală, cinstirea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre Apostoli, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
Părintele Ioan Istrati a amintit câteva dovezi care atestă că Sfântul Apostol Andrei a călcat pe pământul Dobrogei de astăzi, în pofida unora care neagă acest fapt.
'În fiecare an, slugile diavolului se chinuie să demonstreze că Sfântul Apostol Andrei nu a fost în Dobrogea, deși Origen și Eusebiu de Cesareea spun clar că a creștinat Scythia, adică ținutul actual al Dobrogei, până în nord, spre Crimeea.
Vorbeam cu un profesor universitar de litere despre originile apostolice ale creștinismului în Dobrogea, despre Sfântul Andrei și Sfântul Filip, cei doi creștinători ai neamului nostru.
Profesorul și-a pus degetele arătătoare cruciș și mi-a zis: știi, există și dovezi lingvistice în limba română că Sfântul Apostol Andrei a fost pe aici.
În latină, instrumentele de împletit sunt "conexos acus". În greacă "βελόνες πλεξιματος".
Doar la noi, se numesc ANDRELE, că sunt în formă de X, ca Crucea Sfântului Andrei.' - preot Ioan Istrati.
Sute de mărturii ale vieții, cultului Sfântului Apostol Andrei și misiunii sale la sciți, sarmați și greci le puteți găsi aici: