Pr. Ioan Istrati: 'Ce e Euharistia?
În 2000 eram la Praga, într-un proiect european. Am participat la o Mesă protestantă. La sfârșitul slujbei, am vorbit cu "preoteasa" reformată, în sacristie.
În timp ce vorbeam, femeia a luat potirul cu vin care fusese la slujbă și l-a vărsat în chiuvetă. Am izbucnit în lacrimi. Și eu și ceilalți doi ortodocși.
Apoi ne-am liniștit. Vinul ăla nu era Sfântul Sânge, nu fusese o Liturghie, doamna aia n-avea har și succesiune apostolică, nu era preot. Era doar un simulacru simbolic, o amintire a Cinei celei de Taină, un ritual sec.
În Biserica Ortodoxă, Sfânta Euharistie este Dumnezeu Însuși, Trupul și Sângele lui Hristos, Hrana cea nemuritoare, Izvorul vieții, Iubirea infinită, Rădăcina umanității, Capul Bisericii, Crucea plină de Sângele lui Dumnezeu.
Pentru ea ne dăm viața, postim, ne spovedim, ne rugăm, ne pregătim, o primim cu lacrimi, nu scuipăm, nu sărutăm nimic în acea zi, preoții consumă cu sfințenie toată Euharistia care rămâne după toți oamenii.
Ea e Viața lui Dumnezeu intrând în sângele nostru. De aceea nu putem s-o aruncăm cu plasticul de unică folosință, nu putem s-o dezinfectăm, că arde universul cu focul iubirii Celui răstignit, nu putem s-o dăm celor nepregătiți că e Foc din cer care devine suferință veșnică oamenilor care o batjocoresc.
Și vă mai spun ceva: noi stăm toată ziua la sfat cu Dumnezeul cerurilor și știm care e sfârșitul celor care ne prigonesc. Dar totuși, din iubire de oameni, ne cucernicim și îi rugăm să nu se arunce în iezerul cel de foc.'
Citește și - Spunem NU Halloween! Pr. Ioan Istrati arată pericolul uriaș care îi pândește pe copii!
Antrenamentul la iad - Pr. I. Istrati
Preoții trebuie să ia atitudine și să respingă drăcia socială numită Halloween.
În spatele distracției de Halloween, există intenții de distrugere a vieții creștine. Halloween este o sumă de trucuri care imprimă în copii atitudini diabolice care distrug viața morală și religioasă a oamenilor.
Într-adevăr, la o primă vedere, costumarea haioasă în vampiri, vârcolaci, vrăjitoare, demoni etc., nu ar fi decât o farsă demnă de homo ludens prin care omul ia în râs aberațiile ontologice și manifestările oculte.
De fapt, ceea ce se imprimă în mințile curate ale copiilor este obișnuința cu magia, cu o lume ocultă care poate deschide orizonturi demonice, cu puteri supranaturale uriașe, care devin leit motiv al vieților copiilor.
Ridiculizarea demonilor nu este decât învățarea cu prezența lor, ruperea lor de regnul iadului veșnic și transformarea lor într-o gașcă de personaje simpatice, care pot fi oricând chemate la cină.
Dracul ucigător de oameni de la începutul istoriei devine astfel un băiat de gașcă, un tip frecventabil, aproape vrednic de compătimit pentru ghinionul teribil pe care l-a avut.
De aici până la obsesii, posedare, magie neagră, ritualuri satanice, ucidere ritualică, sinucidere, boli psihice, crimă în serie e o cale bine bătătorită.
Adulții pot discerne- și nu chiar toți- dintre ficțiune și realitate, între film și viață, între iluzie și adevăr. Copiii însă trăiesc într-o lume a imaginației, în care reperele vizuale primesc viață în mintea lor și se transformă în modele de urmat.
Nu ne mai mirăm că unii copii vor să devină vrăjitori, magi, vampiri sau chiar diavoli. Unii chiar reușesc. Violența ucigașă este așadar chemată în societate pe ușa din față, sub pretextul distracției.
În loc ca demonii să fie exorcizați adică scoși afară din om și din lumea locuită și trimiși pe pustii locuri, așa cum se întâmplă la Botez și la Molitfele Sfântului Vasile, demonii sunt chemați, puși la masă, încarnați prin vestimentație și gestică macabră, imitați în atitudine, prezenți desigur pe termen lung.
Halloween-ul nu e o sărbătoare păgână, ea conține multe referințe creștine, ci o sărbătoare diabolică. Unii vor spune că vine repede și pleacă mult mai repede, ca un miros de dovleac și de usturoi.
Însă ceea ce rămâne în subconștientul copiilor este accesibilitatea uriașă a diavolului care vine totdeauna când este chemat în viața oamenilor.
Deriva morală, falimentul credinței, transformarea omului în animal și apoi în demon prin civilizație tehnologică, crimele, depresia generalizată, mentalitatea de turmă, toate acestea sunt mlădițe ale duhului necurat, alungat de 2000 de ani din viața lumii prin Sfintele Taine, și invocat acum de dragul sărbătorii, în inimile celor care îi urmează fără să o știe.
Halloween-ul este așadar un antrenament la iad, cu întuneric, magie, demonism, shamanism, clarobscur, vampiri, vârcolaci.
Niciun duh însă nu suflă o vorbă despre durerea infinită și veșnică, despre focul cel nestins, despre scrâșnirea dinților, despre viermele neadormit, despre singurătatea fără de sfârșit.
Tot astfel, Liturghia este un antrenament la rai, ca jertfă fără de prihană, rugăciune intensă, anamneză a iubirii, participare prin har, istorie și veșnicie unite strâns, de netăiat, în Trupul lui Hristos cel răstignit și înviat pentru oameni, pentru totdeauna.
Are cineva impresia că te costumezi în diavol și vei merge la Liturghia veșnică? Așadar, la Liturghie, nu la Halloween. - Preot Ioan Istrati
Citește și - Halloween. Opriți-vă oameni buni măcar acum în ceasul al 12-lea și nu mai sărbătoriți moartea!
'Se apropie Halloween-ul și din nou și am văzut în supermarket-uri că lumea se pregătește din nou să celebreze MOARTEA! Oare nu este suficient HORROR și prea multă moarte în lume ...??
Opriți-vă oameni buni măcar acum în ceasul al doisprezecelea și nu mai sărbătoriți moartea! Lumea a sărbătorit moartea și acum nimeni nu mai este sigur de viața lui. Pare ca am transformat planeta într-un teritoriu al iadului.
Să ne întoarcem acum până nu este prea târziu la Cel ce este "...Calea, Adevărul și Viața" ( Ioan 14, 6), să ne întoarcem la Hristos - singurul Dumnezeu adevărat! Halloowen-ul este trecerea de la viață la moarte.
Paștele este trecerea de la moarte la viață. Decizia ne aparține!', a scris părintele Emil Crăciun, pe pagina sa de Facebook.