Mesajul transmis de Patriarhul Daniel la început de an universitar

Biserica şi Universitatea trebuie să preţuiască, să formeze şi să ajute tinerii împreună, a transmis, miercuri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul începutului noului an de învăţământ superior.

'La începutul noului an universitar 2023 - 2024, adresăm un mesaj de binecuvântare tuturor studenţilor şi profesorilor din învăţământul universitar şi postuniversitar, rugându-ne lui Dumnezeu să le lumineze minţile şi să le dăruiască mult spor în activitatea de studiere, cercetare şi aprofundare a valorilor spirituale şi ştiinţifice.

Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens, pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire şi preţuire reciprocă.

Împreună, Biserica şi Universitatea trebuie să preţuiască, să formeze şi să ajute tinerii de astăzi, ca aceştia, la rândul lor, să cultive cu încredere şi iubire valorile credinţei şi ale culturii creştine, potrivit cuvintelor Sfintei Scripturi:

'Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului' (Coloseni 3, 20)', a subliniat Patriarhul.

Biserica Ortodoxă Română, a completat PF Daniel, încearcă să răspundă nevoilor de formare a tinerilor şi de conştientizare a importanţei relaţiei dintre generaţii prin programe care se desfăşoară atât în ţară, cât şi în străinătate, adaptate fiecărei comunităţi, precum întâlnirile tinerilor ortodocşi din toată lumea, activităţile Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), Programul Naţional Catehetic 'Hristos împărtăşit copiilor', proiectul educaţional 'Alege Şcoala!', tabere de tineret, pelerinaje pentru elevi şi studenţi, proiecte social-filantropice, dezvoltate de centrele eparhiale, protopopiate, parohii şi mănăstiri.

'Apreciem în mod deosebit activităţile de voluntariat organizate de studenţii ortodocşi în folosul persoanelor vârstnice, care nu mai au pe nimeni, prin susţinerea unor acţiuni umanitare, precum:

Asigurarea cumpărăturilor de strictă necesitate, sprijin material şi emoţional, consiliere psihologică şi alte servicii de îngrijiri la domiciliu, aducând prin toate acestea alinare, încurajare şi speranţă.

Cu prilejul deschiderii noului an universitar 2023 - 2024, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învăţătorul şi Pedagogul divin, să vă dăruiască tuturor, dascălilor, studenţilor, părinţilor şi bunicilor, sănătate şi pace, ajutor şi bucurie în activitatea şi viaţa dumneavoastră!', a mai transmis Patriarhul Daniel.

enter image description here

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.