Mai multe minuni și vindecări miraculoase au fost consemnate de-a lungul timpului în documente. Iată câteva dintre acestea:

La începutul secolului al XIX–lea este amintită vindecarea unui băieţel de șase ani ai unui om pe nume Janoş Thoraczkai, care fusese lovit de un cal.

Când toate strădaniile doctorilor s-au dovedit zadarnice, părinţii au rămas doar cu credinţa şi nădejdea în Maica Domnului.

Copilul s-a tămăduit, iar părinţii au adus lacrimi de bucurie şi mulţumire. De asemenea, însuşi fiul contelui Sigismund Korniş a fost tămăduit prin milostivirea Maicii Domnului.

O vindecare s-a petrecut și cu soţia căpitanului Lorincz Barri, comandantul garnizoanei din Cluj, pe nume Cristina. Aceasta, după spusele doctorilor, urma ca la scurtă vreme să-şi piardă vederea.

Cu credinţă că Maica Domnului o va ajuta, ea s-a rugat lipindu-şi ochii de sfânta Ei icoana şi astfel s-a vindecat.

O altă femeie, soţia căpitanului Garnizoanei din Gherla, a dobândit vindecarea fiului ei bolnav de epilepsie.

Soţia unui alt căpitan pe nume Horn, aflat în cantonament la garnizoana din Cluj, avea tumori interne, încât nu putea să înghită nimic. Exista în cazul bolii ei un real pericol de moarte prin sufocare.

Atunci s-a îndreptat cu lacrimi şi rugăciuni fierbinţi către Maica Domnului rugându-se, fie să-şi recapete sănătatea tămăduindu-se, fie să se bucure de o moarte uşoară şi lipsită de durere. A fost ascultată în prima rugăciune, tămăduindu-se de boala ei.

Un băieţel armean din Gherla, cu numele Cristofor, în vârstă de zece ani, era foarte bolnav de picioare, încât nu putea deloc să se sprijine pe ele şi să umble.

Într-o noapte mama lui a visat că ar fi bine să ţină ajun nouă sâmbete pentru copilul ei, iar apoi să-l ducă la sfânta mănăstire Nicula. Aceasta l-a atins de sfânta icoană și băieţelul s-a vindecat imediat, ieşind pe picioarele lui din biserică şi întorcându-se pe jos acasă.

În anul 1904, un bolnav din păţile Sibiului, care a zăcut aproape şapte ani la pat, a fost adus la sfânta mănăstire. Era numai piele şi os, iar de un an nu mai putea să vorbească. Se vedea că trăieşte doar după mişcările produse de respiraţie în pieptul său.

I s-a făcut Taina Sfântului Maslu în biserică, în faţa sfintei icoane. La sfârşitul Sfântului Maslu, spre surprinderea tuturor, ar fi rostit cuvintele: ,,Binecuvântaţi, părinţi cinstiţi şi mă iertaţi pe mine păcătosul’’!

Prima atestare istorică. Originea numelui 'Nicula'

Prima mărturie istorică care atestă așezământul monahal din satul Nicula, la câțiva kilometri de Gherla, este legată de prezența unei biserici din lemn, cu hramul Sfânta Treime, ce datează din anul 1552. Între timp, biserica se reînnoiește între anii 1712-1714, însă are loc un incendiu devastator în anul 1973. În anul 1699, pe 15 februarie, Icoana Maicii Domnului pictată de preotul ortodox Luca din Iclod avea să plângă pentru 26 de zile.

Aceste eveniment a venit ca un semn de avertizare privind prigoanele ce aveau să urmeze în anii 1700 la adresa credinței ortodoxe a majorității populației românești din Transilvania.

În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552.

Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe.

În anul1659 este nu numai chinovie monahală, ci şi şcoală „împărătească” unde învăţau copiii din satele dimprejurul mânăstirii, călugărilor revenindu-le şi misiunea de dascăli.

Începând cu 15 februarie 1699, Nicula devine unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului.

Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a prigoanelor, a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga populație românească majoritară din Transilvania. CITITI DETALII AICI!

Din acest moment, Maica Domnului va deveni nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”

Plângerea icoanei va da naştere picturii pe sticlă, meşteşug călugăresc învăţat şi de săteni, Nicula devenind astfel prima şcoală de acest fel din ţara noastră. Această tradiţie este păstrată şi astăzi cu sfinţenie de către monahi, adăugând şi pe cea a picturii bizantine pe lemn.

Biserica de zid s-a construit în perioada 1875-1879-1905, iar pictura interioară s-a realizat în tempera de prof. Vasile Pascu în 1961.

Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe. Stăreţia a fost construită între 1978 – 1989.

Ea adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult printre care şi „Cazania” mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643.

Anul 2001 marchează istoric Mânăstirea Nicula prin intervenţia Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului, care rectitoreşte aşezământul monahal, reorganizându-l urbanistic şi, împreună cu obştea călugărească, demarând construcţia de noi edificii: Biserică, Casă de creaţie, Centru de studii patristice, Corp administrativ, Arhondaric şi Clopotniţă.

S-a reuşit, până în prezent, edificarea Casei de creaţie, ce cuprinde reşedinţa arhiepiscopului, biblioteca și atelierul de pictură. Biserica mânăstirii este în faza de finisaj, atât la lucrările interioare cât și exterioare, de asemenea și Centrul de studii patristice.