Praznicul Adormirii Maicii Domnului, unul din cele 12 praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, este sărbătorit la 15 august.
Despre Maica Domnului arhimandritul Ilie Cleopa spune că Biserica Ortodoxă o cinsteşte mai mult decât pe toţi sfinţii şi îngerii, dar totuşi nu i se aduce slujire ca lui Dumnezeu.
Cinstirea care i se dă se numeşte preacinstire (supravenerare), şi această preacinstire i se cuvine pentru ca ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o "prietenă" a Lui, asemenea celorlalţi sfinţi.
De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): "Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii".
Maica Domnului este mai presus decât sfinţii şi îngerii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Astfel, i s-a închinat ei Arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28-29), şi în acelaşi fel i s-a închinat şi Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40-43).
Însăşi Sfânta Fecioară spune, prin înţelegere Dumnezeiască, că pe ea o vor ferici toate neamurile: "Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic..." (Luca 1, 48-49), adică cinstirea ei este voită de Dumnezeu. (vol. "Călăuză în credinţa ortodoxă")
Mutarea Maicii Domnului din această lume, adormirea sa, căci nu despre o moarte ci despre o adormire vorbesc părinţii Bisericii, adică fără durerile morţii, s-a întâmplat după mai mulţi ani de la evenimentul Înălţării Domnului, care a avut loc pe Muntele Măslinilor.
În acest loc mergea Maria, mama Sa, mai târziu să se roage, ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că avea necontenita dumnezeiască dorinţă, ca să vadă faţa Fiului său.
Pe când se afla pe Muntele Măslinilor, într-una din zile a fost şi înştiinţată de către Sfântul Arhanghel Gavriil de plecarea sa la cer.
În următoarele trei zile după vestirea Sfântului Arhanghel şi până la ceasul morţii, Maica Domnului împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, căruia îi fusese încredinţată de Hristos când se afla pe cruce, cu toate sfintele femei care erau împrejurul ei s-a pregătit pentru acest eveniment.
Dorea însă să fie de faţă la trecerea sa din lume şi Sfinţii Apostoli, care se aflau departe de Ierusalim, răspândiţi între neamuri pentru a face cunoscut mulţimilor întruparea Lui Dumnezeu.
Tradiţia Bisericii arată că această dorinţă a Maicii Domnului i-a fost îndeplinită, prin putere dumnezeiască Sfinţii Apostoli au fost aduşi la Ierusalim şi au fost prezenţi la înmormântarea Născătoarei de Dumnezeu.
În ziua a cincisprezecea a lunii august, venind acel ceas care era ales pentru mutarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului său, grăind cu bucurie:
"Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea". Şi iarăşi a zis cuvântul ei cel vechi, pe care l-a rostit atunci când a primit vestea naşterii Domnului: "Fie mie acum după cuvântul tău" (Vieţile Sfinţilor).
Anii de început ai Bisericii creştine au fost cu multe încercări şi cu jertfe de sânge. La moartea primului mucenic creştin, Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan, ucis cu pietre de către evrei la Ierusalim, a privit cu multă durere şi Maica Domnului, rugându-se cu căldură către Fiul lui Dumnezeu.
Pentru aceasta a lăsat Hristos pe Maica Sa pe pământ, ca, prin starea ei de faţă, cu sfatul, cu învăţăturile şi cu rugăciunile, Biserica creştină să se înmulţească, să se întărească, şi să primească îndrăznire, ca să stea pentru Domnul său până la sânge.
Sfântul Ignatie într-o scrisoare pe care a trimis-o din Antiohia, către Sfântul Evanghelist Ioan, care o avea în grija şi în casa sa pe Maica Domnului spunea:
"Eu, dacă îmi va fi cu putinţă, voi veni la tine, ca să văd pe credincioşii sfinţi care s-au adunat acolo; dar mai ales să văd pe Maica lui Hristos, de care grăiesc că la toţi este minunată, cinstită şi iubită şi toţi doresc să o vadă.
Cine n-ar fi dorit s-o vadă pe Sfânta Fecioară şi să vorbească cu aceea, care a născut pe Dumnezeul Cel adevărat?"
Creştinii şi cei care îl mărturiseau pe Hristos până la moarte, care îşi dădeau viaţa în chinuri cumplite aveau o mare dorinţă, ca să vadă pe acea însufleţită sfinţenie a lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioară Maria. Iar cei ce s-au învrednicit să o vadă spuneau tuturor că sunt fericiţi;
Căci cu adevărat, erau fericiţi ochii care o vedeau pe ea după Hristos Mântuitorul, şi fericite erau urechile care se învredniceau să audă cuvintele ei cele grăitoare de Dumnezeu şi făcătoare de viaţă. (sursa: vol. Vieţile Sfinţilor)
