'Pomenește, Doamne, pe roaba ta, Maria, bunica mea, și pe toate Mariile care ne-au făcut mari.... În neamul fiecăruia e o Marie, semn că românii noștri o cinstesc pe Maica Domnului și că la noi femeia se identifică cu Maria.
Maria aceasta care a crescut copii și nepoți, care cu cobilița în spate căra apa de la kilometri depărtare, care nu avea nici mașină de spălat vase, nici mașină de spălat rufe, nici cuptor cu microunde ori aparat de gătit cu aburi...
Mariile noastre care nu aveau prea multe din ce să ne gătească sau cu ce să ne îmbrace, dar care din ce aveau, reușeau să ne mulțumească.
Sunt satele pline de urmele pașilor lor, desculțe, purtând aceeași rochie ani de-a rândul, cu basmaua ce le acoperea părul nins, prins într-un coc, singurul răsfăț pe care și-l acordau în fața unei oglinzi sparte agățate pe undeva printr-un gard din ogradă.
Se grăbeau mereu. Să ducă vacile la câmp, să dea de mâncare la porci și la orătănii, să crească copiii, să facă mâncare, să meargă la câmp, să vină din nou acasă, să aducă vacile în ogradă, să hrănească pe toți, să crească nepoți..
Mi-o amintesc pe bunica mea, cu mâinile crăpate... de la munca pământului nici nu-i mai creșteau unghiile, așa cum și le tăiase cândva, în tinerețe, din carne, așa îi rămăseseră , și la picioare, și la mâini.
Pentru mine era o mare uimire. Mă uitam la ele, cum erau de crăpate, ca brazda câmpului, iar prin fiecare linie săpată adânc în carne intrase pământ.
Dacă puneai o sămânță acolo, mai mai că ar fi prins rădăcină. Odată a venit la noi o rudă elegantă, de la oraș, care văzând pe bunica mea cum scoate ceapa uscată cu mâinile goale, a zis să -i dea o mână de ajutor.
Dar mâinile ei fine n-au suportat asta. Ies amândouă din gradina, se spală pe mâini cu apă rece, și doamna de la oraș ii cere apoi bunicii o cremă de mâini, ceva cu care să îmblânzească usturimea pielii.
- Cremă de mâini? N-am avut așa ceva niciodată... daca vrei niste ulei de-ăsta de gătit să-ți dau...
Uneori se așeza pe-o treaptă în fața casei, și mă întreba: " oare așa o fi și dincolo, fă' maică? Tot așa muncă și chin? " Eu, copil, ce să -i răspund..." Lasă bre, mămițico, c-ai să vezi singură ..."
De vreo două luni e dincolo, și nădăjduiesc să fi aflat singură că acolo nu e nici chin, nici osteneală, nici durere...
Abia când a căzut la pat și a terminat cu munca pământului, încet, încet, au început să-i crească unghiile și la mâini și la picioare... probabil că le ținea să crească pământul intrat în piele.
Pomenește, Doamne, pe Mariile noastre de dincolo, și ține-le sănătoase pe cele de aici...' text scris de Roxana Batariuc.
