Predica în Vinerea Mare (an 1926) a celui între sfinți, părintele Iustin Popovici:

🔸Niciodată nu a fost mai mic Dumnezeu în om, dragă frate, decât astăzi; niciodată nu s-a făcut Dumnezeu mai mic decât astăzi. Astăzi s-a întrupat diavolul în om ca să-L scoată din trup pe Dumnezeu-Omul. Astăzi tot iadul s-a sălăşluit în trupul omului, ca pe Dumnezeu să-L scoată din trup. Astăzi tot iadul s-a strămutat pe pământ; oare simte cineva că pământul a fost cândva Rai? Căderea de astăzi a omului este nemăsurat mai mare decât cea dintâi cădere: atunci omul a căzut de la Dumnezeu, iar astăzi L-a răstignit pe Dumnezeu, L-a ucis pe Dumnezeu. Omule, care îţi este numele, dacă nu diavol? Dar ce vorbesc eu? Aceasta este o jignire pentru diavol. Diavolul nu a fost niciodată aşa de rău, aşa de dibaci în a săvârşi răul ca omul. Domnul Hristos S-a pogorât la iad, dar acolo nu L-au răstignit. Iar noi L-am răstignit! Oare nu sunt oamenii mai răi decât diavolii? Oare nu este pământul mai infernal decât iadul? Din iad nu L-au alungat pe Hristos; dar oamenii L-au alungat de pe pământ, L-au alungat din trupul lor, din sufletele, din cetatea lor...

🔸Şi în sufletul meu, fraţilor, s-a strecurat precum şarpele o întrebare răutăcioasă şi m-am întrebat cu răutate: Oare a fost omul vreodată bun, dacă a putut să-L răstignească pe Hristos? Crezi în om, te lauzi cu el, eşti optimist? Oh, priveşte omul, omenirea, în apogeul Vinerii celei Mari, priveşte-l pe om cum Îl ucide pe Dumnezeu-Omul şi spune: Eşti, oare şi acum optimist? Nu te ruşinezi că eşti om? Nu vezi că omul este mai rău decât diavolul?

🔸Daţi uitării toate zilele dinainte şi toate zilele de după Vinerea Mare; priviţi-l pe om în hotarele Vinerii Mari: nu este el culmea răului, pista de alergare a tuturor ispitelor, confluenţa tuturor ticăloşiilor? Oare nu a înnebunit astăzi pământul în om? Nu a dovedit, oare, astăzi omul, omorându-L pe Dumnezeu, că într-adevăr el este nebunia pământului?

🔸Nici Înfricoşătoarea Judecată, frate, nu va fi mai înspăimântătoare decât Vinerea Mare. Nu, ea va fi fără îndoială mai puţin înfricoşătoare, căci atunci Dumnezeu îl va judeca pe om, iar astăzi omul Îl judecă pe Dumnezeu. Astăzi este Înfricoşătoarea Judecată pentru Dumnezeu; Îl judecă omenirea. Astăzi omul Îl preţuieşte pe Dumnezeu; Îl preţuieşte cu treizeci de arginţi. Hristos pentru treizeci de arginţi! Oare este acesta cel din urmă preţ? Oare este Iuda ultimul nostru cuvânt pentru Hristos?

🔸Astăzi omenirea L-a osândit pe Dumnezeu la moarte. Aceasta este cea mai mare răzvrătire din istoria Cerului şi a pământului. Nici îngerii căzuţi nu au făcut aceasta. Astăzi s-a încheiat înfricoşătoarea judecată asupra lui Dumnezeu. Niciodată lumea nu a văzut un judecător nebun, niciodată lumea nu a văzut un osândit nevinovat. Dumnezeu este batjocorit mai cumplit ca niciodată. „Iadul a toate batjocoritor” s-a sălăşluit în om şi L-a luat în derâdere pe Dumnezeu şi tot ceea ce este dumnezeiesc. Este batjocorit astăzi Acela Care nu a putut să râdă niciodată. Se spune că Domnul Hristos niciodată nu a râs, dar L-au văzut deseori că plânge. Este ruşinat astăzi Acela Care a venit să ne proslăvească; este dat chinurilor astăzi Acela Care a venit să ne izbăvească de chinuri; se dă astăzi morţii Acela Care a adus Viaţa veşnică – omule, oare are sfârşit nebunia ta? Oare are capăt decăderea ta?

🔸Crucea, cel mai ruşinos dar, l-am dăruit Aceluia Care ne-a dăruit nouă slava veşnică. Leprosule, El te-a curăţit de lepră, oare pentru aceasta Îi dăruieşti crucea? Orbule, El ţi-a deschis ochii, oare pentru aceasta, ca să faci crucea şi să-L răstigneşti pe ea? Mortule, El te-a înviat din mormânt, oare pentru aceasta, ca să-L îngropi în mormântul tău? Cu veşti bune a îndulcit Iisus Cel iubit amara taină a vieţii noastre, frate, pentru ce, aşadar, Îi dăruim în locul lor asemenea amărăciuni?

🔸Poporul meu, ce v-am făcut Eu vouă? – Oare nu a săvârşit în rândul iudeilor minuni? Nu a înviat morţii doar cu un singur cuvânt? Nu a vindecat, oare, toată boala şi neputinţa? ...Cu ce v-am mâhnit? Mai înainte de Mine cine v-a izbăvit pe voi din necaz? Şi acum pentru ce-Mi răsplătiţi Mie cu cele rele în loc de bune? În locul stâlpului de foc, pe Cruce M-aţi pironit; în locul norului, mormânt Mi-aţi săpat; în loc de mană, cu oţet M-aţi adăpat... (vezi Stihira din Vinerea Mare).

🔸Vinerea Mare este ruşinea noastră, frate – şi ruşinea, şi eşecul. În Iuda Iscarioteanul a fost câte ceva din fiecare suflet. Dacă nu ar fi aşa, am fi fără de păcate. Prin Iuda am căzut cu toţii; toţi L-am vândut pe Hristos, toţi L-am trădat pe Hristos şi l-am primit pe diavol, l-am îmbrăţişat pe satana. Da, pe satana. Căci scris este în Sfânta Evanghelie: Şi după îmbucătură a intrat satana în Iuda (loan 13, 27). După care îmbucătură? După îmbucătura pe care i-a dat-o Hristos; după Sfânta Împărtăşanie; după Hristos. Ah, este oare cădere mai mare, lucru mai grozav?

🔸Iubire de arginţi, tu L-ai trădat pe Domnul Hristos! Iubire de arginţi, tu şi astăzi Îl trădezi. Pe Iuda, care fusese ucenicul lui Hristos, care timp de trei ani a fost împreună cu El, fiind de faţă la toate minunile lui Hristos, care a curățit în numele lui Hristos leproşi, a tămăduit bolnavii, a înviat pe cei morţi, a izgonit duhurile necurate, pe acest Iuda iubirea de arginţi l-a făcut trădătorul şi ucigaşul lui Hristos; cum atunci să nu mă facă pe mine şi pe tine trădător şi ucigaş al lui Hristos, pe mine, care nu L-am văzut pe Dumnezeu în trup, care nici nu am curăţit leproşii în numele lui Iisus, nici nu am tămăduit pe cei bolnavi, nici nu am înviat morţi? Iuda a fost atâta timp cu Acela Care nu avea unde să-şi plece capul, cu Acela Care şi cu faptele şi cu cuvintele a învăţat că nu trebuie să porţi nici argint, nici aur. Dar eu şi tu? Nu ştii, oare, să te bucuri de sărăcie, frate, nu ştii, oare, că eşti fericit în sărăcie, să ştii atunci că eşti candidat pentru a fi Iuda. Nu întreba: Nu cumva sunt eu, Doamne? Căci fără îndoială vei auzi răspunsul: Da, tu zici. Tânjeşti oare după bogăţie, mocneşte în tine aviditatea după bani? Să ştii că în tine se naşte Iuda. Frate şi prietene, ţine minte întreaga ta viaţă: iubirea de arginţi L-a răstignit pe Hristos, L-a dat morţii pe Dumnezeu. Dar nu numai aceasta: ea l-a ucis şi pe Iuda. Iubirea de arginti are această blestemată însuşire că prin ea omul săvârşeşte nu numai ucidere de Hristos, ci şi sinucidere. Ea mai întâi îl ucide pe Dumnezeu în sufletul omului; şi ucigându-L pe Dumnezeu în om, îl ucide apoi şi pe omul însuşi.

🔸Moartea este taină înfricoşătoare, frate, dar cel mai înfricoşător este atunci când oamenii îl dau morţii pe Însuşi Dumnezeu şi doresc să-L omoare pe de-a-ntregul, să-L nimicească cu totul, să fie cu totul mort, cu totul, să piară fără urme. Astăzi este ziua în care oamenii se arată înfricoşători pentru Dumnezeu, căci L-au chinuit pe Dumnezeu aşa cum nimeni niciodată nu L-a chinuit, căci L-au scuipat pe Dumnezeu aşa cum nimeni niciodată nu L-a scuipat, căci L-au lovit pe Dumnezeu aşa cum nimeni niciodată L-a lovit. Să amuţească tot ceea ce se numeşte omul! Să tacă tot trupul omenesc! Să nu se laude nimeni cu omul, să nu se laude nimeni cu omenirea, căci, iată, omenirea nu L-a îngăduit pe Dumnezeu în mijlocul ei, L-a omorât pe Dumnezeu. Oare cu această omenire să te lauzi? Nimeni să nu se laude cu umanismul! Ah, acesta este tot numai satanism, satanism, satanism...

🔸Astăzi nu diavolii, nu fiarele sălbatice, nu şacalii, ci oamenii au împletit cunună de spini şi au pus-o pe capul lui Hristos. Cununa de spini Îl împodobeşte pe Acela care l-a împodobit pe om cu nemurirea. Împleteşte omenirea cunună de spini pe capul Celui ce a împletit împrejurul pământului cunună de stele! Cunună de spini pentru Hristos împletesc şi eu, şi tu, prietene, dacă sunt iubitor de arginti, dacă sunt desfrânat, dacă sunt adulter, dacă sunt hulitor de Dumnezeu, dacă sunt clevetitor, dacă sunt defăimător, dacă sunt beţiv, dacă sunt nemilostiv, dacă sunt mânios, dacă am gânduri păcătoase, dacă am simţiri necurate, dacă nu am credinţă, dacă nu am dragoste. Fiecare păcat de-al meu, fiecare păcat de-al nostru, este spinul pe care îl adăugăm blestematei cununi pe care omenirea nebună o împleteşte necontenit în jurul capului Domnului Hristos.

🔸În schingiuirea lui Dumnezeu, omul se arată mai lipsit de milă decât diavolul. Nu credeţi aceasta? Auziţi ce spun martorii oculari: Atunci L-au scuipat în faţă (Matei 26, 67) – pe chipul Său, pe minunatul şi încântătorul Chip... Doamne, de ce gura nu s-a îmbolnăvit de lepră şi nu s-a prefăcut în răni? Oare nu pentru aceea ca să ne înveţi răbdarea şi blândeţea?... Au scuipat acel minunat, acel blând Chip, care preţuieşte mai mult decât întreaga constelaţie, decât deplina fericire. Ce spun? – Da, mai mult decât toată fericirea, căci în acest Chip blând este veşnica fericire, toate chipurile veşnicei bucurii... Au scuipat luminosul Chip înaintea căruia odinioară şi-au venit în sine şi s-au plecat; acel Chip care a potolit furtuna sufletului şi a dăruit odihnă tuturor. Şi voi vă lăudaţi cu omul? Oh, strângeţi-vă stindardele, molii şi oameni de nimic! Nimeni, nimeni nu trebuie să se ruşineze aşa ca omul, nimeni dintre diavoli, nimeni dintre fiare, nimeni dintre vietăţi... Oamenii Îl scuipă pe Dumnezeu – este, oare, ceva mai înfricoşător decât aceasta? Oamenii Îl lovesc pe Dumnezeu – este, oare, ceva mai satanic decât aceasta? Frate, dacă n-ar exista iad, ar trebui să fie inventat, inventat pentru oameni, numai pentru oameni...

🔸Pe El, pe Ziditorul şi Mântuitorul Îl scuipă şi Îl bat, iar El, blând şi tăcut, îndură totul. Ai tu vreo scuză, tu, care îţi plăteşti orice jignire cu aceeaşi monedă? Care răspunzi răului cu rău? Care blestemi când te blestemă şi urăşti când eşti urât? Răspunzând răului cu rău, tu Îl scuipi pe Domnul Hristos; urând pe acela care te urăşte, tu Îl loveşti şi Îl chinuieşti pe Hristos; răspunzând jignirii cu jignire, tu Îl ocărăşti pe Domnul Hristos, căci El nu a făcut aceasta.

🔸Pilat îl predă răstignirii pe blândul Domn (loan 19, 16). Iar oamenii Îl duc de la chinuri la chinuri, de la batjocură la batjocură. Pe Dumnezeu batjocorit Îl răstignesc, Îl ţintuiesc pe cruce. Oare, bateţi piroane în mâinile lui Hristos, în mâinile care au tămăduit atâţia bolnavi? Care au curăţit atâţia leproşi? Care au înviat atâţia morţi? Oare voiţi să amuţească gura care a vorbit aşa cum niciodată nu a vorbit omul? Iaire, unde eşti? Lazăre, unde eşti? Văduvă din Nain, unde eşti, ca să-L aperi pe Domnul tău şi al meu? Oare Îl răstigniţi pe nădejdea celor fără de nădejde, mângâierea celor nemângâiaţi, ochiul celor orbi, urechea celor surzi, învierea celor morţi? Oare bateți piroane în aceste picioare care au adus pacea, care au binevestit, care au umblat pe mare ca pe uscat, care au alergat către toţi cei bolnavi – către Lazăr cel mort? Către demonizatul din Gadara?

🔸Dumnezeu a fost răstignit. Oare sunteţi mulţumiţi, oare sunteţi fericiţi, luptătorilor împotriva lui Dumnezeu? Ce cugetaţi despre Hristos răstignit pe cruce? Este tâlhar; este neputincios; este ademenitor: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce! Huo! Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi, coborându-Te de pe cruce! (Matei 27, 40; Marcu 15, 29-30).

🔸Şi ce cugetă Domnul de pe cruce despre oamenii de la baza crucii? Ceea ce numai Dumnezeul dragostei şi Dumnezeul blândeţii poate gândi: Părinte, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac! (Marcu 23, 34). Cu adevărat, nu ştiu ce fac cu Dumnezeu în trup. Oare i-a fost Domnului mai uşor în trup decât pe cruce? Vă spun, mai greu decât dacă aş avea eu în fiecare por câte un diavol. Căci este nesfârşit mai mare diferenţa dintre diavol şi om. Mântuitorul a simţit acest chin: firea Sa curată, fără de păcat, s-a ridicat împotriva morţii, şi El, în zarea morţii, a început a Se întrista şi a Se mâhni: întristat este sufletul Meu până la moarte (Matei 26, 37-38).

🔸Dacă şi Dumnezeu plânge, dacă şi Dumnezeu se întristează pentru moarte, atunci, spuneţi: Este pentru om ceva mai înfricoşător decât moartea? Este ceva mai nefiresc decât moartea? Este ceva mai abominabil decât moartea? Moartea este grea pentru Dumnezeu, şi cu atât mai mult pentru om. Dintre toate, moartea este cea mai grea pentru om, căci reprezintă cea mai mare îndepărtare de Dumnezeu. Omul din Hristos a simţit aceasta şi pătimind, a mărturisit: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46) Acesta este strigătul Fiului Unul-Născut al lui Dumnezeu, Care este de o fiinţă cu Tatăl, Unul cu Tatăl. Nu este, oare, aceasta cea mai bună dovadă că moartea este puterea care îndepărtează de Dumnezeu, desparte de Dumnezeu?

🔸L-am răstignit pe Dumnezeu. Omule, ce vrei să faci mai departe? Dacă nu ar fi fost tâlharul cel înţelept, nu ai avea îndreptăţire pentru aceasta. Dacă nu ar fi fost el, pământul ar fi rămas pe vecie iad. Dacă toţi ucenicii s-au smintit, s-au lepădat, tâlharul L-a mărturisit ca pe Domnul şi Împăratul: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta (Luca 23, 42).

🔸Tâlharul este nădejdea noastră, căci a dat crezare lui Hristos ca Dumnezeu atunci când toți şi-au pierdut credinţa în El, căci a dat crezare lui Iisus ca Domnului atunci când Iisus a fost batjocorit, luat în derâdere, chinuit, atunci când se afla în cea mai ruşinoasă postură, când a pătimit cumplit şi a suferit chinuri ca orice om.

🔸Dar în timp ce oamenii Îl scuipă pe Dumnezeu, în timp ce oamenii Îl răstignesc pe Dumnezeu, întreaga natură protestează împotriva acestui fapt: Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar Iisus, strigând cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale Sfinţilor adormiţi s-au sculat (Matei 27, 45 şi 50-52).

🔸Atunci când oamenii şi-au încheiat jocul tragic cu Dumnezeu, când au amuţit – universul a început să vorbească, pietrele au început să vorbească şi s-au arătat mai simţitoare decât oamenii, mai simţitoare faţă de suferinţa lui Hristos. Şi soarele a început să vorbească: de ruşine şi-a retras lumina sa de pe îngrozitoarea noastră planetă. Lumina s-a ruşinat de ceea ce oamenii s-au bucurat. Morţii au auzit în morminte strigătul lui Hristos şi s-au tulburat şi s-au repezit să iasă din morminte, în timp ce oamenii vii stăteau sub cruce şi aveau suflete moarte în trupuri. „Spăimântatu-s-a cerul de aceasta, şi soarele şi-a ascuns razele; iar tu, Israele, nu te-ai ruşinat, ci morţii M-ai dat” (Cântare bisericească la Vinerea Mare).

🔸”Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate”. Da – tot şi toate au pătimit împreună cu Domnul cel răstignit, tot şi toate în afară de om, în afară de oameni. Toată făptura L-a recunoscut în Hristos pe Dumnezeu şi L-a mărturisit ca Dumnezeu. Şi pe cruce fiind a arătat Hristos că este Dumnezeu. Prin ce? – Prin răspunsul tâlharului. Şi încă prin mai ce? – Prin întunecarea soarelui, prin cutremur. Şi prin mai ce? – Prin rugăciunea pentru vrăjmaşi: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34).

🔸Cu adevărat, oamenii nu ştiu ce fac cu Hristos. Din neştiinţă, din ignoranţă L-au răstignit oamenii pe Hristos; din neştiinţă Îl răstignesc şi astăzi. Dacă L-ar fi cunoscut pe Domnul slavei, nu L-ar fi răstignit (1 Corinteni 2, 8 ). Cu blândeţe şi smerenie a intrat Domnul în lume. Nu este oare cea mai mare blândeţe şi cea mai adâncă smerenie că Dumnezeu se face om, că Se îmbracă în trup sărăcăcios, strâmt şi fără valoare? Cu blândeţe şi smerenie a şi ieşit Domnul din lume; a ieşit cu blândeţe, rugându-Se pentru chinuitorii Săi. Oamenii nu Îl cunosc pe Hristos şi de aceea Îl alungă; nu ştiu cât de mare este această iubire, cât de mare este această smerenie, cât de mare este această blândeţe, încât Dumnezeu a îngăduit ca oamenii să-L judece, să-L scuipe, să-L bată şi să-L omoare. Cumplită este şi astăzi soarta lui Hristos pe pământ, frate. Orice păcat al meu este pentru El o Vinere Mare. Patru păcate de-ale mele şi deja L-am răstignit pe Domnul Iisus. Orice păcat al tău, frate, este un chin mai mare pentru El decât pentru tine şi pentru mine. Săvârşind păcatul, tu Îl răstigneşti. Orice gând necurat, orice simţire păcătoasă urlă: răstigneşte-L, răstigneşte-L! Nu este, oare, întreaga noastră viaţă pe pământ o neapusă Vinere Mare pentru Domnul Hristos? Fiecare păcat de-al meu este un piron pe care îl bat în mâinile Domnului Celui blând; fiecare patimă de-a mea este un spin; toate patimile mele sunt cununa de spini pe care I-o pun pe cap lui Hristos. Batjocura noastră este pentru Hristos mai înfricoşătoare decât a evreilor. Evreii puteau să creadă mai puţin în Hristos, căci încă nu înviase. Dar noi, pentru care de douăzeci de veacuri Hristos mărturiseşte cu putere că a înviat, noi Îl batjocorim pe Hristos Cel Înviat, Îl scuipăm pe Hristos Cel Înviat, Îl răstignim din nou pe Hristos, şi încă pe Hristos Cel Înviat! Oare, nu Îl răstigneşte pe Domnul Hristos Cel Înviat, preotul care prin viaţa sa îşi îndepărtează enoriaşii de Hristos? Oare nu Îl chinuieşte, oare nu Îl batjocoreşte pe Hristos Cel Înviat profesorul, învăţătorul care prin învăţătura sa potrivnică lui Dumnezeu Îl alungă pe Domnul din sufletele elevilor săi? Oare nu se ruşinează de Hristos, oare nu Îl scuipă pe Hristos Cel Înviat orice creştin care este creştin numai cu numele?

🔸Vai, noi neîncetat Îl prigonim pe Hristos Cel Înviat... Cum, cum Îl alungăm noi, va spune cineva, dacă El nu este cu noi în trup? Dacă nu-I vedem trupul? Oh, Îl izgonim pe Hristos, frate, dacă alungăm Duhul Său, dacă prigonim învăţătura Sa, dacă-i prigonim pe Sfinţii Săi, dacă prigonim Biserica Sa. Îl prigonim pe Hristos dacă îl alungăm pe cerşetor: căci El este Acela Care cerşeşte prin cel ce ne cere pomană; Îl izgonim pe Hristos dacă nu îi hrănim pe cei flămânzi; Îl prigonim pe Hristos dacă nu-i cercetăm pe cei bolnavi, căci în cei bolnavi pătimeşte Hristos. În fiecare om amărât se întristează Domnul Hristos. În nesfârşita Sa iubire de oameni, El se întrupează neîncetat în trupul tuturor flămânzilor, al tuturor bolnavilor, al tuturor însetaţilor, al tuturor celor întristaţi, al tuturor sărmanilor, al tuturor celor dispreţuiţi, al tuturor celor batjocoriţi, al tuturor celor umiliţi, al tuturor celor răniţi, al tuturor celor goi, al tuturor celor prigoniţi. El neîncetat ia asupra Sa trupul omenesc, pătimeşte împreună cu el, Se chinuieşte împreună cu el, Se chinuieşte întru el, Se întristează întru el. Din nespusa Sa milostivire, El neîncetat Se identifică cu oamenii: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 40); Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut (Matei 25, 45). Hristos se întrupează în fiecare creştin. Auzi ce spune: Saule, Saule, de ce mă prigoneşti? (Faptele Apostolilor 8, 11), căci prigonind pe aceia care cred în Mine – pe Mine Mă prigoneşti; scuipând pe aceia care cred în Mine – pe Mine Mă scuipi; chinuind pe aceia care cred în Mine – pe Mine Mă chinuieşti. Şi aşa, învaţă Apostolul Pavel, păcătuind împotriva fraţilor şi lovind conştiinţa lor cea slabă, păcătuiţi faţă de Hristos (1 Corinteni 8, 12).

🔸Nu numai pentru Domnul Hristos, frate, ci şi pentru toţi cei purtători de Hristos, pe pământ Vinerea Mare este nesfârşită. Cu cât mai mult Îl ai pe Hristos în tine, te vor prigoni mai mult. Dacă eşti al lui Hristos, consideră-te gunoiul lumii (1 Corinteni 4, 13), pe care toţi îl calcă în picioare, aşa cum L-au călcat în picioare pe Hristos. Dacă te ocărăsc, binecuvântează-i; dacă te lovesc, iartă-i; dacă te urăsc, iubeşte-i. Cu răbdarea îi biruieşti, ca şi Domnul, pe chinuitori. Răsplăteşte răul cu binele; luptă-te aşa cum Domnul Hristos S-a luptat; luptă-te cu mândria prin smerenie; cu mojicia prin blândeţe; cu răutatea prin dragoste; cu ocara prin iertare; cu clevetirea prin rugăciune. Aceasta este calea biruinţei, calea pe care o dată pentru totdeauna a străbătut-o Domnul Iisus; ea conduce prin pătimire la înviere. Noi suntem pe această cale, pe singura cale care se încheie cu învierea, dacă îi binecuvântăm pe cei ce ne ocărăsc, dacă facem bine celor ce ne urăsc, dacă ne iubim vrăjmaşii, dacă nu-i urâm atunci când ne jignesc, dacă ne rugăm când ne hulesc, dacă îndurăm, cu rugăciune, atunci când ne scuipă. Cu siguranţă ne aflăm atunci pe calea care se încheie cu biruinţa triumfală asupra morţii, şi dacă mai apoi ne răstignesc, asemenea lui Hristos ne vom ruga pentru chinuitorii noştri: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”. Amin.

[Extras din vol. Cuviosul Iustin de la Celie, Cuvinte despre veșnicie: predici alese, traducere din limba sârbă: Monahia Domnica (Țalea), Editura Egumenița, Galați, 2013, p. 241-253.]