ÎPS Teodosie a fost întrebat, în cadrul podcastului de dialog cu credincioșii - „Cuvântul ierarhului”, dacă este normal fiorul pe care îl simte o credincioasă atunci când se roagă cu Rugăciunea inimii, făcândui-se și 'pielea de găină', dar și cum se poate dobândi această rugăciune.
'Înseamnă că vă rugați. La orice rugăciune noi trebuie să avem un fior. Dvs. vă concentrați la această rugăciune cu toate puterile dvs. și este firesc să aveți un fior, care înseamnă prezența harului Lui Dumnezeu (...) Rugăciunea inimii o putem dobândi printr-o credință fermă și o practică a rugăciunii foarte profundă. Rugăciunea inimii este o luptă cu tine însuți, să îți stăpânești mintea și inima. Puterile sufletului să le îndreptezi către Dumnezeu prin credință și rugăciune simplă.
Pentru că atunci când rostești Doamne, Iisuse Hristoase trebuie să îl simți în mintea și inima ta, să te pătrundă, iar când zici Miluiește-mă pe mine păcătosul! trebuie să simți că Dumnezeu a venit și pentru tine, să te răscumpere din păcat și din moarte. Și dacă gândești profund și faci acest exercițiu și uiți de toate celelalte ale zilei, atunci dobândești Rugăciunea inimii.
Mulți spun că fac Rugăciunea în inimă, dar cei care spun asta, de fapt, nu o fac. Cu Rugăciunea inimii nu se face reclamă ca și în cazul smereniei. Spun unii că sunt smeriți. Dacă spui că ești smerit, de fapt nu ești smerit!', a spus ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul podcastului de dialog cu credincioșii - „Cuvântul ierarhului”, la Radio Dobrogea.
VIDEO
*Foto credit: Vali Vădănoiu, Facebook Arhiepiscopia Tomisului
Citește și - ÎPS Teodosie, sfat către o tânără care vrea să se sinucidă - Video