În mintea stâmbă și lucrul drept se strâmbă. Îndreptarea minții, una din năzuințele postului.
E seară și ne aflăm în piața unui oraș. În colțul pieței stă o femeie, care, din când în când, se uită la ceasul din turnul clopotniţei. Pe lângă această femeie au trecut trei bărbați.
Primul era hoț. Trecând pe lângă ea, s-a gândit: „Asta-i hoață! Probabil își așteaptă complicele ca să meargă și să curețe și cartierul vecin, unde sunt mulți bogați."
Al doilea bărbat era desfrânat, un om cu totul decăzut din punct de vedere moral. El s-a gândit: „Asta-i o desfrânată. Probabil își așteaptă amantul cu care va fugi de la soția sa pentru niște ”treburi urgente” și vor merge apoi să se ocupe cu lucrurile lor murdare.
Al treilea bărbat era creștin. Acesta s-a gândit: „Ce femeie smerită! Așteaptă, probabil, să înceapă slujba de seară pentru a se ruga în biserică."
Pilda aceasta zugrăvește cu exactitate adevărul vieții. Omul, care este stăpânit de o anumită patimă sau de un păcat anume, vede acest păcat pretutindeni, chiar și acolo unde nu este. În el totul se schimbă, privește lumea cu alți ochi. Vrea să vadă în toți și în toate păcatul de care el însuși este stăpânit. Îi este mai uşor să vadă păcatul lui în ceilalți decât să se îndrepte pe sine.
„Eu sunt desfrânat, vecinul meu este desfrânat, toți oamenii sunt desfrânați, toți sunt la fel ca mine."
A gândi altfel, ar însemna începutul pocăinţei. Un păcătos care nu se pocăiește cu siguranță va vedea peste tot păcatul care-l stăpâneşte pe el, și, mai mult decât atât, se va strădui să atragă cât mai mulți oameni în acest păcat.
Pr. Ilie Șugaev, O dată pentru toată viață, Convorbiri cu tinerii despre căsătorie, familie și copii, Editura Predania, București, 2020.
