De ce îngăduie Dumnezeu diavolului să ne ispitească? Sfântul Maxim Mărturisitorul evocă 5 motive

Sfântul Maxim Mărturisitorul enumeră cinci motive pentru care Dumnezeu îi îngăduie diavolului să ispitească oamenii.

Primul motiv este acela de a învăța să distingă virtutea de viciu, prin experiența acestui război duhovnicesc.

Al doilea motiv este acela de a păstra statornică virtutea pe care am dobândit-o cu trudă.

Al treilea motiv: să nu ne mândrim când avansăm în cultivarea virtuților, ci a învăța să ne smerim.

Cel de-al patrulea motiv este pentru a urî din tot sufletul nostru răutatea.

Al cincilea motiv este pentru a nu uita, atunci când ajungem la eliberarea de patimi, de slăbiciunea noastră, dar și de puterea Lui Dumnezeu care ne ajută.

Viața Sfântului Maxim Mărturisitorul, celebrat pe data de 21 ianuarie în Biserica Ortodoxă

Sfântul Maxim Mărturisitorul este cinstit în fiecare an la data de 21 ianuarie. El s-a născut într-o familie de aristocrați din jurul capitalei Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol, în jurul anului 580.

În timpul împăratului Heraclie (610-641), în 610, a ocupat pentru trei ani poziția de secretar la curtea imperială, dar în jurul anului 614 a renunțat la aceasta și a intrat în Mănăstirea Chrysopolis, aflată în apropiere de Constantinopol.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a apărat Ortodoxia de erezia monoteliţilor

Din cauza invaziei persane din 614, a plecat în Africa, unde l-a cunoscut pe Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului, care a început din Cartagina lupta împotriva ereziilor monoteliste și monoenergiste care apăruseră recent în Imperiul Bizantin.

În această perioadă, Maxim a studiat și a înțeles mai bine teologia, citind operele hristologice ale Sfântului Grigorie Teologul sau ale Sfântului Dionisie Pseudo-Areopagitul.

În această perioadă, Sfântul Maxim a scris primele sale lucrări teologice. În timp ce se afla în Cartagina, erezia monotelistă a devenit din ce în ce mai răspândită.

Erezia fusese acceptată chiar și de patriarhul Sergie I, dar și de împăratul Heraclie

Susținută de împăratul Heraclie și de alți lideri politici din Constantinopol ca o modalitate de a-i reconcilia pe cei din grupările necalcedoniene, erezia fusese acceptată chiar și de patriarhul Sergie I și de succesorul acestuia, Pyrrhus, fost stareț la Mănăstirea Chrysopolis, după plecarea lui Maxim.

Exilat în Africa, patriarhul Pyrrhus a fost provocat de Maxim Mărturisitorul la o discuție teologică, prin care sfântul urmărea să-l convingă pe patriarh că susținerea că Mântuitorul a avut o singură voință și o singură lucrare.

Se spune că la discuție au participat mulți episcopi africani.

În Hristos există două voințe și două lucrări, corespunzătoare celor două firi, omenească și dumnezeiască, unite în același ipostas

Iscusința și elocința lui Maxim i-au convins pe toți că în Hristos există două voințe și două lucrări, corespunzătoare celor două firi, omenească și dumnezeiască, unite în același ipostas.

După aceasta, Maxim și Pyrrhus au plecat la Roma, unde noul Papă, Martin I, a convocat un sinod în Biserica Lateran în 649, pentru a condamna monotelismul.

Sfântul Maxim a fost arestat și trimis în exil în Tracia

Au participat 105 episcopi care au semnat actul sinodal. În 653, la ordinul noului împărat Constans II, susținător al monoteismului, Sfântul Maxim a fost arestat și trimis în exil în Tracia.

Papa Martin I a fost arestat, fără a fi judecat, și a murit în drumul spre Constantinopol. După câțiva ani de exil, Maxim a fost readus la Constantinopol și întemnițat acolo. Se păstrează tradiția conform căreia, cu puțin timp înainte de moartea sa, sfântul a văzut cum ardeau trei lumânări deasupra mormântului său. După câțiva ani de exil, Sfântul Maxim a fost readus la Constantinopol și întemnițat acolo. Se spune că, înainte de moartea sa, acesta a văzut trei lumânări arzând deasupra mormântului său.

A luptat până la sfârșit pentru Adevăr

El a trecut la Domnul pe data de 13 august 662, luptând până la sfârșit pentru adevărurile doctrinare ale Bisericii.

Monotelismul a fost condamnat la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol din 680-681, după care au fost posibile aducerea moaștelor sale de la Lazica la Chrysopolis, unde a fost egumen și stabilirea datei de 21 ianuarie pentru a-l cinsti, întrucât data de 13 august era prea aproape de cea a praznicului Schimbării la Față.

enter image description here

Site-ul abcortodox.ro se bazează exclusiv pe veniturile obținute din afișarea de reclame, dacă doriți să susțineți publicația abcortodox.ro, vă rugăm să nu blocați reclamele.