17 martie - Sfântul Alexie Omul lui Dumnezeu, singurul sfânt care este numit asemenea. Care a renunțat la viața din palat cerșind pentru Hristos, 34 de ani (17 ani pe treptele unei biserici din Odessa și 17 ani în Roma - chiar în palatul tatălui său).
Cu ale sale sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Și îndată a izvorât din sfintele moaște mir cu bună mireasmă și a umplut racla, încât se ungeau cu acel mir toți pentru vindecarea tuturor neputințelor.
"După aceea, împăratul și papa au poruncit ca să ducă patul cu cinstitul trup al omului lui Dumnezeu și să-l pună în mijlocul cetății, ca toți să-l vadă și să se atingă de el. Apoi au grăit către popor:
„Iată am aflat pe acela ce-l căuta credința voastră!” Deci, s-a adunat toată Roma și se atingeau de sfântul, sărutând sfintele lui moaște. Și câți erau neputincioși, toți se tămăduiau. Orbii vedeau, leproșii se curățau, diavolii din oameni se izgoneau și orice fel de boli și neputințe omenești se vindecau desăvârșit prin atingerea de tămăduitoarele moaște ale plăcutului lui Dumnezeu, Alexie.
Niște minuni ca acelea văzând împăratul și papa, singuri au luat patul acela să-l ducă în biserică, ca să se sfințească prin atingerea trupului Sfântului Alexie. Iar părinții și mireasa, mergând în urmă, plângeau. Și era atât de multă adunare de oameni care se sârguiau să se atingă de cinstitul trup al sfântului, încât nu era cu putință să se ducă patul de strâmtorarea și înghesuiala poporului.
Deci,a_poruncit_împăratul_săse_arunce_aur_si__argint la popor, ca să se dea în lături oamenii de la pat și astfel să dea cale spre biserică. #Însă_nimeni_nu_căuta_la_aurși_argint, ci fiecare avea dorire să vadă pe omul lui Dumnezeu,
săse_atingă_de_elși_să_l_sărute. Deci papa sfătuia pe popor să se dea în lături, făgăduindu-le că nu va îngropa îndată sfintele moaște, ci va aștepta până ce toți le vor săruta și se vor sfinți cu atingerea. Și abia înduplecîndu-se, s-au retras puțin și ducând sfintele moaște în biserica cea mare, le-au lăsat o săptămână ca oricine să se atingă și să se închine lor.
Toată săptămâna aceea părinții și mireasa sa au șezut în biserică, plângând lângă cinstitele moaște. Dar împăratul a poruncit să se pregătească o raclă de marmură și de smaragd și să o împodobească cu aur, apoi au pus într-însa pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu.
Și îndată a izvorât din sfintele moaște mir cu bună mireasmă și a umplut racla, încât se ungeau cu acel mir toți pentru vindecarea tuturor neputințelor. Și au făcut îngropare cinstită Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, slăvind pe Dumnezeu, Cel preamărit și închinat în Treime.
